Zidane, despre tragerea sferturilor Ligii: Bile calde?..Am râs / Anderlecht, meci infernal în Europa

Tragerea la sorţi pentru sferturile Champions League a stabilit ca Real Madrid şi Bayern Munchen să se bată încă de pe acum. Ceea ce toată lumea vedea finala acestui sezon se va juca în sferturi, iar spaniolii au început să râdă la aflarea veştii. Primul a fost chiar antrenorul galacticilor. Zinedine Zidane a fost întrebat de ziarişti dacă suspectează UEFA de aranjarea tragerii cu bile calzi, o discuție existentă aproape de fiecare dată după tragerile importante din Europa. "Bile calde?...Am râs și asta a fost tot..", a spus Zidane.

Antrenorul Realului e conștient că va fi o partidă extrem de dificilă, dar e încrezător în forțele echipei sale -  deținătoarea trofeului."Sunt entuziasmat de ambele competiții pe care încercăm să le câștigăm (nn - campionatul în Spania şi Champions League). Nu e un meci ușor cu Bayern, sunt foarte puternici, dar o să fie un meci frumos. Am învățat multe de la Carlo Ancelotti, e un om bun. Ştim ce avem de făcut, iar eu zic că șansele sunt 50-50. E bine că jucăm primul meci în deplasare, trebuie să marcăm acolo și apoi să ne facem viață mai ușoară în retur", a declarat Zidane.  

Real Madrid este cotată cu şansa a patra la câştigarea trofeului Champions League în acest sezon. Ierarhia s-a schimbat total după ce Barcelona a produs nebunia din returul cu PSG şi a devenit principala favorită la câştigarea trofeului. Juventus - Barcelona este celălalt "şoc" din sferturile Ligii. 

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe câştigătoarea Champions League!

Programul sferturilor Champions League: 

Atletico Madrid - Leicester 
Borussia Dortmund - AS Monaco 
Bayern Munchen - Real Madrid 
Juventus - Barcelona 

Meciurile din sferturile de finală ale Champions League se vor desfăşura pe 11-12 și 18-19 aprilie. Finala se joacă pe 3 iunie, la Cardiff. 

Românii de la Anderlecht, Stanciu şi Chipciu (Foto: rsca.be) au fost urmăriţi de ghinion la tragerea la sorţi pentru sferturile Europa League. Astfel, belgienii se vor bate pentru calificarea în finală cu cel mai tare adversar - Manchester United, echipa lui Jose Mourinho fiind favorită la câştigarea trofeului la casele de pariuri recomandate de noi.

 Anderlecht nu are amintiri deloc plăcute de la ultima întâlnire cu englezii în Europa - are o istorie rușinoasă cu United. În 1957, belgienii pierdeau cu un incredibil 0-10 în Anglia, după ce au cedat pe propriul teren cu 0-2. United a câştigat atunci pe un alt stadion decât "Old Trafford", şi asta pentru că actuala arenă nu avea instalaţie de nocturnă..Anderlecht venea atunci în Anglia în postură de campioană a Belgiei. De partea cealaltă, Man United era antrenată de Matt Busby, care i-a ajutat pe englezi să câştige 5 titluri în Anglia și Cupa Campionilor. 

Reîntors acasă pentru a se alătura lotului naţional în perspectiva meciului cu Danemarca din preliminariile pentru Mondialul din 2018, Nicuşor Stanciu s-a arătat încântat că va da ochii cu Ibrahimovic."Asta e...Mă bucur că am căzut cu ei. E un lucru mare să joci contra lui Manchester United în sferturile Europa League. Am jucat și contra lui Chelsea cu Steaua, dar Manchester e Manchester!", a spus Stanciu (Foto: rsca.be). Intră aici şi vezi ce cotă are Anderlecht la câştigarea trofeului.

Programul complet al sferturilor Europa League: 

Anderlecht - Manchester United
Celta - Genk
Ajax - Schalke
Lyon - Beşiktaş

Meciurile tur se vor disputa pe 13 aprilie, iar returul este programat pe 20 aprilie. Finala se joacă la Stockholm, pe 24 mai. 

 

Foto: realmadrid.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi