Wozniacki pune presiune pe Simona. Cum s-au schimbat cotele pentru Turneul Campioanelor

Câștigătoarea ultimului trofeu Premier Mandatory din acest sezon s-a decis repede. După ce a călcat totul în picioare în rundele precedente, Caroline Wozniacki (foto: wtatennis.com) i-a predat Anastasijei Sevastova (20 WTA) o veritabilă lecţie de tenis în finala turneului de la Beijing. 

De o oră şi jumătate a avut nevoie daneza să o bată pe Sevastova în două seturi trase la indigo - 6-3, 6-3. Dominarea Carolinei a fost aproape totală: a câştigat 7 din 10 puncte jucate pe primul serviciu şi a salvat 7 mingi de break (din 8). Cu victoria din China, Wozniacki a micşorat teribil distanţa din clasamentul mondial faţă de Simona Halep - românca mai are acum mai puţin de 1.000 de puncte avans. 

Deschide cont și încasează până la 500RON EXTRA la prima depunere!

Începând de mâine, când va fi dată publicităţii noua ierarhie WTA, liderul mondial va avea un avans de 931 de puncte în faţa principalei sale urmăritoare. Iar Simona are de ce să-şi facă griji - este pentru prima dată, începând din luna iulie, când distanţa dintre ea şi Wozniacki s-a redus la mai puţin de 1.000 de puncte. 

Daneza, care a egalat-o pe Halep la numărul de trofee câştigate în acest an (3), ar trebui în mod normal să ia o pauză înainte de Turneul Campioanelor. Numai că dorinţa nebună de a o ajunge din urmă pe Simona este atât de mare, încât Wozniacki (foto: morungexpress.com) ar putea solicita un wildcard pentru turneul de la Moscova - unde liderul mondial nu participă din cauza accidentării. 

După aflarea verdictului medicilor, constănţeanca a început un program strict de recuperare (bazat pe kinetoterapie) în speranţa că poate lua startul la ultimul mare bal al anului din tenisul feminin - Turneul Campioanelor de la Singapore (21-28 octombrie). Va fi competiţia unde Simona va purta un nou echipament - conceput special de sponsorul său pentru ultima parte a sezonului. Numit "NikeCourt Holiday 2018",  echipamentul e format din două bucăţi (o bluză cărămizie şi o rochiţă de aceeaşi culoare, cu model). 

Românca a ţinut să le transmită fanilor ei că prezenţa la Turneul Campionelor nu este pusă în pericol. "Mă duc sigur la Turneul Campioanelor. Cea mai importantă e sănătatea, dar nu se pune problema de operaţie. Am luat o pauză şi apoi mă voi concentra pentru Singapore. Vreau să merg acolo şi să câştig meciuri. Sunt 100% motivată pentru Turneul Campioanelor. E marele meu obiectiv. Voi face totul în această perioadă pentru a termina anul pe primul loc!", a declarat Simona într-un interviu pentru New York Times.

Accidentarea Simonei (foto: wtatennis.com) i-a făcut pe bookmakeri să-şi schimbe opţiunea în ceea ce priveşte câştigătoarea Turneului Campioanelor. Acum, principală favorită la casele de pariuri online legale recomandate de noi este japoneza Naomi Osaka (cote între 5.00 şi 5.50).

Aici, Simona Halep are cota 6.00 să cucerească trofeul la Singapore - cotă pe care a primit-o şi Angelique Qerber. Daneza Caroline Wozniacki are la această agenţie de pariuri online cota 7.00 la victorie, şi este urmată de Petra Kvitova (7.00), Sloane Stephens şi Karolina Pliskova - ambele cu o cotă de 8.00. 

Pariază şi tu la această agenţie online pe câştigătoarea Turneului Campioanelor şi încasează bonusul de bun venit!

Cu exact un an în urmă, pe 7 octombrie 2017, Simona (foto: Mustafa Yalcin / Anadolu Agency / Hepta / Sport Pictures) devenea pentru prima oară în carieră lider mondial în circuitul WTA. A urmat, după 16 săptămâni, "detronarea" din fotoliul de lider - imediat după ce jucătoarea noastră a fost învinsă de Caroline Wozniacki la Australian Open. După alte patru săptămâni, Halep a revenit pe primul loc - poziţie pe care nu a cedat-o nici până astăzi (când a ajuns la 32 de săptămâni ca lider mondial). 

Dar cu toate eforturile şi zbaterile Carolinei, Simona are şanse enorme de a încheia 2018 pe locul 1. Jurnaliştii Prosport au făcut calculul şi scriu că, indiferent de ce se va întâmpla la Turneul Campioanelor, Simona Halep (foto: Mustafa Yalcin / Anadolu Agency / Hepta / Sport Pictures) va avea un avantaj faţă de locul doi de peste 1.500 de puncte  - în clasamentul punctelor pe 2018.

În acest an, românca a bifat trei trofee majore - pe lângă titlul de Grand Slam de la Roland Garros, liderul mondial s-a mai impus la Shenzhen şi Montreal. 

Doar 7 jucătoare au mai reuşit performanţa ca după 12 luni să ocupe în continuare prima poziţie în clasamentul WTA. 

Chris Evert - (113 săptămâni pe primul loc)
Steffi Graf - (186 săptămâni lider mondial)
Monica Seles - (91 săptămâni)
Martina Hingis - (80 de săptămâni)
Serena Williams - (57 de săptămâni)
Caroline Wozniacki - (49 săptămâni)
Victoria Azarenka - (32 săptămâni)

PARIAZĂ LIVE PE CEA MAI BOGATĂ OFERTĂ DE PARIURI LA TENIS! VEZI OFERTA

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi