VIDEO / CFR a ”deraiat” cu Astra. FCSB - șansă uriașă să se desprindă în câștigătoare

Trecută printr-o grămadă de frământări interne și scandaluri care au măcinat-o, Astra a reușit să dea lovitura în play-off. Sosirea lui Gigi Mulțescu a fost o mutare bună a patronului Ioan Niculae, iar fosta campioană a României a scos un nesperat 1-1 pe terenul lui CFR Cluj. Este rezultatul pe care l-au obținut și cei de la FCSB, care în cazul unei victorii luni cu CSU Craiova vor lua o opțiune serioasă la câștigarea titlului. 

În cazul unei victorii cu oltenii lui Mangia, trupa lui Nicolae Dică (foto: sportpictures.eu) se va distanța la două puncte în fața ardelenilor - diferență care s-ar putea dovedi fatală pentru CFR Cluj. Ardelenii au deschis scorul prin Vinicius, dar Polczak a adus fericrea pe banca oaspeților cu reușita din minutul 81. A fost al doilea gol marcat de fundașul polonez în acest sezon pentru giurgiuveni, pentru care egalul va conta doar pentru palmares. 

Cele două echipe se mai întâlniseră de 20 de ori în campionat până acum - de 11 ori s-au impus clujenii, de trei ori a câştigat Astra, în timp ce șase jocuri s-au terminat la egalitate. Gruparea din Giurgiu n-a mai învins CFR-ul din 2016, de la Supercupa României câştigată cu 1-0.

Pentru echipa lui Dan Petrescu (foto: sportpictures.eu), șansele la titlu s-au micșorat simțitor după egalul cu Astra. Și asta pentru că ardelenii vor juca trei meciuri la rând în deplasare - cu Viitorul, CSM Iași și derby-ul cu FCSB, de pe 28 aprilie! 

Mai jos sunt cele mai importante faze din meciul dintre CFR Cluj și Astra, 1-1. 

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi