Vezi noua echipă care sperie casele de pariuri, au scăzut cota de 5 ori, 1000 de pariori au apucat să parieze

Fără îndoială tilul câștigat de Leicester în Premier League în acest sezon (2015/2016) a fost una din cele mai mari surprize din istoria fotbalului, iar cel mai mult par să fi avut de suferit casele de pariuri care au trebuit să plătească sume consistente de bani celor care au mizat pe un astfel de deznodământ. De fapt pierderile nu sunt chiar atât de mari pe cât par la prima vedere, pentru că sunt și mulți alți pariori care au pariat și pierdut sume mari de bani la cote mici pe marile forțe din Anglia, dar chiar și așa agențiile de pariuri au decis să nu mai repete aceeași greșeală pe care au făcut-o sezonul acesta.

leicester.jpg

Sunt agenții care au oferit chiar și o cotă de 5,000 pentru un titlu câștigat de ”vulpi”, situație care cu siguranță nu se va mai repeta în ediția 2016 / 2017. Cei de la mirror.co.uk ne anunță că Burnley, echipă nou-promovată, a primit inițial din partea agenției de pariuri britanice Sky Bet o cotă de 5,000 pentru a ieși campioană, dar această cotă a fost rapid micșorată la 1,000. Nu doar faptul că Leicester a ieșit campioană a dus la o astfel de decizie, ci și tendințele de pariere. Dacă la începutul acestui sezon doar 128 de persoane au pariat la Sky Bet că echipa lui Ranieri va termina pe primul loc, acum deja s-au pus peste 1,000 de pariuri pe Burnley pentru sezonul viitor, deși actuala ediție de campionat nici măcar nu s-a încheiat încă.

Un fan optimist al lui Burnley a apucat să parieze 60£ când cota încă era de 2,500, ceea ce înseamnă că potențialul câștig este de 150,000£. Desigur, care sunt oare șansele reale ca o nou-promovată să iasă campioană la doar un sezon după triumful lui Leicester? Și totuși, s-a întâmplat o dată în Premier League ca o echipă care tocmai a promovat să câștige titlul în prima ligă. În sezonul 1977 / 1978 Nottingham Forest a reușit această performanță, chiar dacă în acea perioadă Liverpool domina fotbalul din Albion.

Momentan casele de pariuri online din România nu oferă pariuri pe câștigătoarea sezonului 2016 / 2017 din Premier League, dar cu siguranță o vor face în lunile următoare.

Vrei să pariezi online? Aceasta este agenția recomandată de PariuriX.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi