Veste uriaşă pentru Guardiola înaintea bătăliei cu Wenger.

Arsene Wenger este încă nehotărât cu privire la viitorul său, dar şeicii lui PSG i-au sărit în ajutor cu o nouă ofertă. Una extrem de tentantă pentru un antrenor ajuns la 67 de ani. Presa din Franţa scrie că de trei ori a refuzat până acum Wenger propunerea preşedintelului parizienilor, Nasser Al-Khelaifi - cel care ultima dată i-a promis un salariu "beton": 16 milioane de euro pe an!

Wenger ar deveni astfel al doilea cel mai bine plătit antrenor din Europa, după Pep Guardiola (18,2 milioane de euro la Man City), dar înaintea lui Carlo Ancelotti (15 milioane euro la Bayern). "Specialul" Jose Mourinho încasează la Man United "doar" 14,7 milioane de euro. 

Cu toate că a recunoscut că a luat deja o decizie, Wenger a refuzat să ofere date concrete la ultima conferinţă de presă, înaintea derby-ului cu Man City. Se ştie doar că Arsenal i-a propus un nou contract pe un an, cu opţiune de prelungire în 2018 pentru încă 12 luni. Acum, şefii lui PSG aşteaptă să vadă ce răspuns le dă Wenger celor de la Arsenal, ca să ştie pe ce căi să apuce. Pentru că vremea lui Unai Emery pe banca parizienilor a trecut..

PSG a venit cu o contra-ofertă - un contract pe trei ani şi un buget uriaş pentru transferuri în această vară, pentru a-l convinge pe Wenger să îi lase pe englezi. Admirator declarat al antrenorului francez, Nasser Al-Khelaifi a primit undă verde de la patronii din Golf să pregătească 800 de milioane de euro pentru aducerea unor jucători de top la Paris. Şi asta pentru că de la anul, şeicii nu vor să mai audă de "accidente" gen Barcelona. Jurnaliştii francezi scriu că la anul PSG vrea să câştige Champions League, iar pentru asta va încerca să aducă la echipă cei mai buni jucători ai momentului, în frunte cu Neymar. 

Wenger are o mare problemă - conform presei engleze, fanii echipei sunt hotărâţi să treacă chiar la proteste de stradă pentru a-l face pe antrenorul de 67 de ani să renunţe la banca lui Arsenal după 20 de ani!

"Lucrurile sunt foarte clare în mintea mea. Dacă voi mai rămâne aici două luni sau doi ani, angajamentul şi obiectivele mele vor fi aceleaşi. Rezultatele nu sunt mereu cele pe care le doreşti, dar prioritar pentru noi este ceea se întâmplă pe teren. Nu trebuie să găsim scuzte şi nici nu cred că e cazul. Atât am avut de adăugat", a spus Wenger când a fost întrebat despre ceea ce va face. 

Meciul cu City, decisiv pentru locul de Europa

Wenger se confruntă cu Guardiola (Foto: Sportpictures.eu) știind că o înfrângere ar putea-o lăsa pe Arsenal la 9 puncte în spatele locului 4.

Antrenorul "tunarilor" va trebui să se descurce în acest meci capital fără omul său cel mai de încredere din poartă. Petr Cech este accidentat şi nu poate juca. Mai mult, Cech ar putea rata şi meciul de miercuri cu West Ham, o partidă la fel de grea. Astfel că responsabilitatea va cădea pe umerii lui David Ospina

Vestea bună e că Ozil s-a refăcut şi ar putea intra titular pentru prima dată în ultimele trei săptămâni. Internaţionalul german s-a arătat deranjat de criticile care i-au fost aduse după eliminarea lui Arsenal din Ligă în faţa celor de la Bayern şi a spus că este nedrept în condiţiile în care le-a adus multe satisfacţii fanilor. 

Ozil, care a fost legat în această săptămână de o mutare la Manchester United, a fost apărat de Wenger: "Este un preț prea mare plătit de un jucător ca el şi este nedrept. Atunci când lucrurile erau bune şi frumoase, nimeni nu critica pe nimeni. Acum, situaţia s-a schimbat total şi nu mi se pare corect faţă de un jucător ca Ozil (Foto: arsenal.com)", a spus Arsene Wenger. 

Lucas Perez a jucat minute bune în acest sezon, dar s-a accidentat acum, chiar înaintea derby-ului cu City şi va fi spectator alături de colegul său Santi Cazorla - care va rata restul sezonului după ce a suferit o intervenție chirurgicală la câlcâi.  Arsenal nu are jucători suspendaţi pentru acest meci, dar Wenger se confruntă cu o dilemă - nu ştie cu cine să joace la mijloc. Aaron Ramsey și Granit Xhaka pare cuplul ideal, cu toate că Alex Oxlade-Chamberlain s-a descurcat bine la ultimele meciuri. 

Alexis Sanchez s-a încălzit pentru derby-ul cu City în preliminariile din America de Sud pentru Mondialul din 2018. Autorul unui gol şi a unei pase decisive în victoria, 3-1, cu Venezuela, Alexis va conduce atacurile "tunarilor" încă din primul minut. Alex Iwobi și Theo Walcott sunt de bază pe flancuri. 

"11-le" probabil pe care Wenger îl va trimite în teren: Ospina - Bellerin, Mustafi, Koscielny, Monreal - Ramsey, Xhaka - Walcott, Ozil, Iwobi - Alexis Sanchez. 

Veste nesperată pentru Guardiola

Wenger a vorbit despre respectul său pentru Pep Guardiola şi a recunoscut că Arsenal are nevoie de jucători noi pentru a se compara la finalul acestui sezon cu grupările care conduc campionatul în acest sezon. "Îl respect ca manager. A avut o carieră de excepţie şi trebuie respectat pentru asta. Venirea lui a însemnat mult pentru campionatul din Premier League", a spus Wenger despre Guardiola.

Guardiola a primit o veste uriaşă în această săptămână - accidentarea lui Gabriel Jesus (Foto: mancity.com) nu este chiar atât de gravă cum s-a crezut, astfel că atacantul brazilian de 32 de milioane de euro ar putea reveni pe teren până la începutul lunii mai. 

Jesus, care a suferit o fractură la metatarsiene la meciul cu Bournemouth din februarie, s-a întors de curând în Anglia. A făcut mai întâi o escală la New York alături de Ilkay Gundogan (un alt jucător important accidentat) pentru a promova turneul american al lui Manchester City din această vară. Brazilianul a avut un start fulminant în Premier League - a reuşit trei goluri în primele sale patru apariţii! 

Ce probleme are Manchester City

Guardiola se confruntă cu mai multe probleme înaintea meciului. În primul rând, Bacary Sagna s-a accidentat la aductori în meciul naţionalei Franţei din preliminarii şi este incert pentru jocul împotriva fostei sale echipe, la care a jucat nu mai puţin de opt sezoane. Cu toate astea, englezii îl dau titular.

Kevin de Bruyne a păţit-o şi el în egalul surpriză cu Grecia din preliminarii. Şi Sterling a acuzat o accidentare după meciul cu Lituania, dar va intra mai mult ca sigur titular, la fel ca şi internaţionalul belgian. În schimb, Pablo Zabaleta este lovit la coapsă şi va fi spectator. 

Guardiola îşi pune toate speranţele în Sergio Aguero. Argentinianul a suplinit excelent absenţa lui Gabriel Jesus, el fiind golgheterul echipei - 13 goluri a marcat în campionat Aguero, care opcupă locul 8 în topul golgheterilor din Premier League, la cinci reuşite distanţă de ultimul loc al podiumului - ocupat de rivalul său de la Arsenal, Alexis Sanchez. Din acest punct de vedere va fi o confruntare extrem de interesantă, iar casele de pariuri recomandate de noi oferă cote bune pentru ca cei doi să deschidă scorul. Dacă ai de gând să joci pe Alexis (Foto: arsenal.com) sau Aguero la pariuri, aici ai cote bune.

Echipa probabilă pe care Guardiola o va trimite în teren în meciul cu Arsenal: Ospina - Sagna, Stones, Otamendi, Clichy - Fernandinho - Sterling, De Bruyne, Silva, Sane - Aguero.

Arsenal vs Man City, statistici, pronosticul englezilor

Arsenal a pierdut patru din ultimele cinci meciuri jucate în campionat. Nu s-a mai întâmplat asta din aprilie 1995! 

Arsenal are 5 înfrângeri în ultimele 13 partide disputate împotriva lui Manchester City, care este în căutarea unei "duble" victorioase într-un sezon după o pauză de 4 ani. Din 2013 nu a mai câştigat City ambele meciuri de campionat cu Arsenal. În turul actualului sezon, echipa lui Guardiola s-a impus cu 2-1.  

Ultimele șapte meciuri dinter cele două echipe s-au terminat cu un total de 27 de goluri, adică o medie de 3,86 pe meci.

Arsene Wenger a câștigat doar două dintre cele nouă întâlniri anterioare cu Pep Guardiola (W2 D2 L5), inclusiv în ​​Champions League. 

Este pentru a doua oară, în mandatul lui Arsene Wenger, când Arsenal este în afara Top 5 în Premier League în luna aprilie. Ultima oară s-a întâmplat în aprilie 2006. Atunci, jucătorii lui Wenger (Foto: arsenal.com) au terminat la mare luptă pe locul 4 şi s-au calificat în preliminariile Champions League în dauna lui Tottenham. 

189 de meciuri s-au disputat până acum între cele două echipe: Arsenal a câştigat 95 de partide, iar City 50. Alte 44 de partide s-au terminat la egalitate. Arsenal nu a mai pierdut pe propriul teren în faţa lui Manchester City din ianuarie 2013, scor 0-2. Echipa lui Wenger s-a impus ultima oară pe "Emirates" în august anul trecut. 

Ce s-a întâmplat în ultimele şase partide: 

18 decembrie 2016: City - Arsenal 2-1 (Premier League)

7 august 2016: Arsenal - City 3-2 (Amical)

8 mai 2016: City - Arsenal 2-2 (Premier League)

21 decembrie 2015: Arsenal - City 2-1 (Premier League)

18 ianuarie 2015: City - Arsenal 0-2 (Premier League) 

13 septembrie 2014: Arsenal - City 2-2 (Premier League)

Având în vedere evoluţiile dezastruoase ale lui Arsenal din ultimul timp, marea majoritate a jurnaliştilor englezi merg pe o victorie a trupei lui Guardiola, jucătorii lui Manchester City fiind creditaţi cu o victorie la două goluri diferenţă. Pe over 2,5 merg cei mai mulţi dintre specialiştii englezi la derby-ul etapei cu numărul 30 din Premier League. 

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciul Arsenal - Man City!

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi