Verkempinck, secundul naţionalei României: "Rotariu seamănă mult cu Robben"

România atacă "dubla" cu Armenia şi Kazahstan cu gândul la cele 6 puncte puse în joc. Orice pas greşit ar însemna o mare problemă în drumul către Mondialul din 2018. Dacă pentru jocul de pe 8 octombrie, din Armenia, tricolorii sunt deja pregătiţi, Christoph Daum a fost nevoit să îşi adapteze metodele pentru partida de pe 11 octombrie, din Kazahstan. Meciul se va juca pe o arenă ultramodernă, construită în 2009, dar pe un gazon artificial. Asta ar putea fi marea problemă pentru jucătorii români. Daum a organizat cu o zi înaintea plecării pentru cele două meciuri un antrenament la Centrul de la Buftea, acolo unde există un teren cu iarbă artificială în mărime naturală. 

Gazonul artificial din Kazahstan este o problemă doar dacă vorbesc eu despre el prea mult. Şi în Kazahstan vom face 2 antrenamente pe artificial, dar probabil că nu unde jucăm... Şi Joachim Low mi-a zis că e greu să caştigi pe astfel de terenuri, 

---a declarat Christoph Daum

Din păcate, în Kazahstan vom avea o suprafață artificială care nu se prezintă în cele mai bune condiții. Apoi, vom avea în jur de 20 de grade în Armenia și în jur de 0 grade în Kazahstan. Este o problemă această diferență, o cunoaștem. Dar ar fi fost mai dificil dacă aceste două deplasări foarte lungi nu erau cumulate,

---a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu

Selecţionerul României mai are puţin timp la dispoziţie pentru a stabili ultimele detalii de dinaintea meciului cu Armenia, precum şi primul "11" pe care îl va trimite în teren. Secundul Rudi Verkempinck menţine şi el suspansul, dar a dat un indiciu interesant. Belgianul a dat de înţeles că o prezenţă surpriză ar putea fi cea a lui Dorin Rotariu. Verkempinck îl compară chiar cu Arjen Robben pe jucătorul lui Dinamo. 

Pentru mine, Roti este aripa dreaptă. Mi se pare că are un aport mai bun acolo, fiindcă are stofă de marcator şi intră cu stângul spre interior, la gol, ca Robben. Este o armă extraordinară, mai ales că poate schimba din mers flancul, o mişcare care pune în dificultate echipa adversă. Eu îmi spun însă doar o părere, decizia finală îi va aparţine selecţionerului,

---a declarat Rudi Verkempinck 

Rotariu este un jucător extraordinar, cred că e cel mai valoros. Dă goluri, aleargă foarte mult. E cam slăbuţ, din punct de vedere fizic, ca Ianis Hagi, dar probabil când va mai pune muşchi pe el va fi de neoprit,

---crede Mutu

Fost secund la naţională, Valeriu Răchită l-a criticat pe selecţionerul Daum pentru că a renunţat la Răzvan Raţ. "Nu există cineva mai bun ca el!", a spus fostul antrenor al Petrolului într-o intervenţie la DigiSport.

Răzvan este un caracter deosebit, suferă teribil când nu joacă, când nu are banderola. Nu că ar fi putut fi convocat, dar nici nu trebuia să lipsească din echipa de start!  Când eram în staff, căutam fundaș stânga peste tot și nu exista cineva mai bun ca el! Steliano Filip provine din mijlocaș, îl știu foarte bine. Este tânăr, poate crește, dar face foarte multe greșeli de poziționare, de interpretare a jocului, de atac la minge sau pe lângă minge, primește cartonașe galbene și roșii,

---zice  Răchită

Am construit lotul pentru a ataca, nu mi-am schimbat planul tactic. Steliano Filip nu este ieşit din cărţi pentru meciul cu Armenia, reprezintă o soluţie pentru acest meci, aţi văzut că s-a descurcat bine cu Muntenegru,

---a spus Christoph Daum la conferinţa de presă

Obiectivul pe care îl avem este să luăm șase puncte, pentru că tratăm fiecare meci numai cu gândul la victorie,

---a anunţat Răzvan Burleanu

Arbitrul rus Vladislav Bezborodov (foto: goalzz.com) va conduce la centru meciul Armenia - România, programat mâine, de la ora 19:00, pe stadionul din Erevan, în etapa a doua din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Rusul e cu noroc pentru români.

Cu Bezborodov la centru, Stanciu şi Chipciu au scos cu Anderlecht un 1-1 pe terenul lui St. Etienne în meciul din grupele Europa League. Arbitrul din Rusia a oficiat şi la meciul dintre Steaua şi Aalborg, de pe "Naţional Arena", din sezonul 2014/2015 a grupelor Europa League, câştigat cu 6-0 de echipa antrenată, atunci, de Costel Gâlcă. 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi