Vassaras, după scandalul arbitrajelor din Liga 1: "Aşa e în fotbal". Hagi: " Să se ducă acasă!"

În sfârşit, Kyros Vassaras a vorbit. Cu o întârziere de aproape o lună de la arbitrajele care au inflamat atmosfera în Liga 1, şeful CCA a încercat să explice prestaţiile arbitrilor. 

Ar trebui să se înțeleagă cât de greu le este arbitrilor. Când ești pe teren, fotbalul este mai greu decât la televizor. Sunt oameni care stau pe canapea, în living, și văd un ofsaid de câțiva centrimetri și spun că este o fază clară. Vedem și noi asta, dar vedem la reluări. Unii oameni încearcă să vadă de ce arbitrii români arbitrează mai bine în cupele europene decât în Liga 1. Ei arbitrează la fel. Și acolo fac greșeli. Dar în UEFA, ei pot arbitra peste două săptămâni,

---a declarat Vassaras

Dinamo a fost clubul cel mai vehement care a cerut un răspuns de la Vassaras. "Uniţi salvăm arbitrajul" s-a numit campania iniţiată de şefii lui Dinamo pe pagina de facebook. Trupa lui Andone a primit un penalty gratuit aseară, în înfrângerea cu CFR Cluj. 

Noi credem în calitatea arbitrilor, nu în greșelile lor. Așa e în fotbal. Se fac greșeli. Noi avem probleme și cu simulările, iar asta afectează și echipa națională. Când un jucător mare nu prinde o zi bună, joacă săptămâna următoare. La un arbitru, vreți să stea pe bară o lună. Nu e corect. Dacă voi credeți că arbitrii, cu o mână magică, pot face în așa fel încât să nu mai greșească, asta nu este realitate.

Ați văzut vreun arbitru care să acorde două cartonașe galbene, fără să îl arate și pe cel roșu? S-a întâmplat aici? Ați văzut mingea intrând în poartă prin exterior, ca în Bundesliga, unde s-a validat un gol?..Mai era în viață arbitrul?..,

---a mai spus şeful Comisiei Centrale de Arbitraj

Hagi susține că numirea lui Vassaras în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost o greşeală.

Am ajuns să ne judece Vassaras. Pe vremea noastră, săracii greci, când luau cinci goluri erau fericiți. A ajuns să ne analizeze un domn de afară. Săracul să se ducă să stea la el în țară și să analizeze fotbalul din țara lui, pentru că au și ei problemele lor. Dacă un arbitru vorbește de calitatea fotbalului.. am ajuns prea departe. Din păcate, fotbalul românesc aici a ajuns, să ne judece un grec,

---a tunat Hagi

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi