Urmărirea pierderilor la pariuri şi remedierea acestora

Într-un domeniu atât de complex precum pariurile sportive, uneori trebuie atinse şi subiecte mai deosebite, mai delicate, însă de care toţi ne-am lovit sau ne lovim, măcar o dată, în cariera noastră de pariori. Acest articol vorbește despre cel mai mare duşman al bankroll-ului nostru şi am să ating strict subiectul pariuri sportive.

Inamicul numărul 1 este alergarea după pierderi. Pe scurt, un pariu pierdut la o miză decentă conduce la o miză obscenă, apoi totul conduce la dezastru. Nu este niciun fel de problemă, toţi am păţit-o, iar cei care au trecut peste asta şi au învăat din situaţia respectivă acum dorm liniştiţi, nu caută meciuri din Uruguay liga a patra, ca să recupereze ce au pierdut pe egalul lui Real, să zicem.

Descoperă casa de pariuri online numărul 1 licenţiată în România


Exemplu concret:

Situaţia este simplă, avem jucătorul Ion, care are 100 RON. Prima dată pariază, analizat, pe Manchester United, la o cotă de 1.40, suma de 20 RON, apoi se uită liniştit la meci. United învinge, iar Ion stă liniştit, cu 8 RON câştigaţi, fără să facă nimic, decât un pic de citit şi 2 click-uri.

Urmează însă o zi neagră, încă 20 RON pe Real Madrid, care prinde o zi nefastă şi face egal. Minus, banca este pe minus, şi beculeţele agoniei încep să se aprindă. S-a întâmplat, însa de ce, nu este posibil, urmează înjurături, toţi sunt vinovaţi, începând de la Ronaldo şi terminând cu oamenii care spală pe jos în sediul casei de pariuri.

Cum s-a putut întâmpla un asemenea ghinion? Aşa că, bazându-se pe flerul său "infailibil", Ion pune 30 RON pe un meci de tenis sau, mai grav, pe serva unui jucător. Acesta îşi greşeşte serva şi de acolo totul degenerează. Pariuri stupide, grăbite, disperate, în absurda încercare de a câştiga ce a fost pierdut.


Greşeala comisă

Evident, greşeala stă în grabă, în necunoştinţă, şi în disperare. Graba de a paria, necunoştinţa evenimentului şi disperarea de recuperare a banilor pierduţi. Graba ne aduce cu ochii la primul eveniment întâlnit în cale, iar în necunoştinţă de cauză pariem enorm pentru a recupera. Nimic mai simplu, nimic mai greşit. Din moment ce nu ştim nimic despre un eveniment cum putem filtra care cotă este bună şi care nu? Din moment ce n-am citit, din moment ce pariem o parte importantă din bancă, cum putem fi siguri despre meciul respectiv?

Cele mai comune greșeli la pariuri și soluții pentru combaterea acestora!


Remediul problemei

S-a terminat timpul? Fiindcă, în cazul în care nu vine sfârşitul lumii, ceea ce oricum ar face pariul inutil, nu văd graba de unde porneşte dorinţa de recuperare. Este clar că echipa care ne-a dezamăgit a avut o zi proastă, a făcut un blat sau a avut ghinion, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne mănânce 100% din bancă.

Mai avem 80% şi o mie de meciuri şi o mie de zile ca să ajungem unde eram, pe profit, fiindcă un meci analizat ne poate răni, însă unul neanalizat ne poate distruge. Nu ştiu cum vedeţi voi lucrurile, dar prefer să-mi cunosc adversarul, decât să-mi pierd viaţa în faţa unui necunoscut. Este uşor, remediul poate veni de la trântirea capacului de la laptop, până la gândul că mâine este un meci mult mai frumos, mult mai lejer, care se poate analiza şi pe care putem scoate profit. Este mai uşor să adormi pe minus, cu posibilitatea de a recupera, decât pe zero, cu gândul că mâine nu ai ce paria.

Analizând la rece, toţi paşii făcuţi după o pierdere, pentru 99% din pariori sunt greşiţi. De aici câştigă casele de pariuri, din 99 de paşi greşiţi, şi de aici câştigă profesioniştii, dintr-un singur pas corect. Făcut pe rând, fără a urmări pierderile.

Trăiește pariurile la intensitate maximă, pariază LIVE chiar acum!


Te-ar mai putea interesa și:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive

Discutii