Un EL Clasico iReal: 1-1! Ramos i-a salvat pe galactici în ultimul minut în meciul cu Barca!

Meciul început cu 1 minut de reculegere în memoria jucătorilor lui Chapecoense, morţi în accidentul aviatic din Columbia, a început tare - după numai 3 minute, Real a cerut penalty. Mascherano a intrat tare la Vasquez, dar arbitrul a făcut semn că jocul poate continua. La numai 7 minute distanţă, a fost rândul Barcelonei să ceară un penalty. Sergi Roberto a primit o pasă în faţa porţii adverse şi a trimis apoi în pieptul lui Sergio Ramos, moment în care banca gazdelor a luat foc. 

Real putea deschide scorul până la pauză, dar rând pe rând Cristiano Ronaldo, Vasquez şi Varane l-au iertat pe Ter Stegen. Portarul Barcei putea fi învins însă de unul de-ai lui - Pique a fost cât pe ce să-şi dea autogol după o minge trimisă de Benzema. Ocaziile s-au răzbunat şi în minutul 53 Barca a deschis scorul. Luis Suarez (foto: marca.com) şi-a pus capul la contribuţie după o centrare perfectă din lovitură liberă a lui Neymar. A fost al doilea şut pe spaţiul porţii expediat de catalani!

Refăcut după o accidentare, Iniesta l-a înlocuit pe Rakitic în minutul 60 şi a preluat banderola de căpitan. Pentru mijlocaşul în vârstă de 32 de ani a fost primul meci după accidentarea din octombrie, din meciul cu Valencia. Intrarea lui Iniesta le-a dat aripi catalanilor, iar în minutul 67 Neymar putea face 2-0. Brazilianul l-a ridiculizat pe un adversar în careu, dar a tras peste. Messi l-a imitat pe colegul său din atac în minutul 81. Rămas singur cu portarul după o pasă de senzaţie a lui Iniesta, Messi a ratat incredibil. 

Finalul le-a aparţinut madrilenilor. Mai întâi, Sergio Ramos a trimis peste cu o lovitură de cap. Apoi la rampă a ieşit Cristiano Ronaldo, care a reluat din doar câţiva metri în picioarele lui Jordi Alba! Galacticii lui Zidane au dat lovitura de graţie în ultimul minut! Modric a executat excelent o lovitură liberă, iar Sergio Ramos l-a învins cu o lovitură de cap pe Ter Stegen. Ramos a salvat-o din nou pe Real, după finalele Champions League din 2014 şi 2016! Madrilenii o puteau păţi în minutul 93, când Casemiro a scos de pe linia porţii!

Am avut șansă pe finalul meciului că am reușit acel gol. E important că am reușit să facem față unei echipe care a avut mai mult posesia și a avut mai multe ocazii de gol. Pe final am fost recompensați. Nu trebuie să ne facem foarte multe calcule după acest meci. Suntem bucuroși că am rămas în continuare pe primul loc.

---Sergio Ramos

Am crezut în șansele noastre și am demonstrat că echipa asta are o inimă incredibilă. Ramos e un jucător cu multă personalitate și a arătat asta și azi. I-a eliminat pe toți cei din jurul lui și a ieșit bine pentru noi. Azi am câștigat doar un punct. Trebuie să fim bucuroși pentru acest punct obținut pe terenul rivalului nostru. 

---Zinedine Zidane

Spaniolii de la Marca scriu că Real nu a primit două penalty-uri, la Vasquez şi Cristiano Ronaldo, ambele în prima repriză. Cel mai clar a fost la Vasquez (foto: marca.com), în minutul 3, când jucătorul Realului a fost trântit evident în careu.

Primul El Clasico din acest sezon s-a terminat egal, iar catalanii au rămas cu cele 109 victorii în cele 265 meciuri directe jucate până acum. Real Madrid are 97 de victorii, iar celelalte 59 de partide s-au încheiat la egalitate. Diferenţa dintre cele două echipe rămâne de 6 puncte în clasament. Neînvinsă în acest sezon, Real are 34 de puncte, iar Barcelona 28. 

Am avut controlul partidei, am pus în pericol un adversar bun. Leo Messi a avut și el două ocazii uriașe de a marca. Am fi avut nevoie de o victorie în acest meci, dar a venit acel minut 90 și diferența acum rămâne de 6 puncte. E o dezamăgire pentru noi toți că n-am reușit să câștigăm.

Trebuie să ne gândim că pierdem multe puncte pe teren propriu. Echipa noastră a arătat mai mult fotbal azi, iar adversarul a încercat să închidă jocul. La câte ocazii de gol am avut ar fi trebuit să câștigăm meciul. Mi-aș fi dorit ca diferența față de Real să scadă după această partidă.

---Luis Enrique

Barcelona - Real Madrid 1-1 / Primii "11" pe teren: 

 

Echipele de start:

Barcelona: Ter Stegen - Roberto, Pique, Mascherano, Alba - Rakitici, Busquets, Andre Gomes - Messi, Suarez, Neymar. Rezerve: Cillessen, Digne, Iniesta, Paco, D. Suarez, Turan, Umititi

Real Madrid: Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Modrici, Kovacici - Lucas Vasquez, Isco, Ronaldo, Benzema. Rezerve: Casilla, Asensio, Casemiro, Diaz, Nacho, Pepe, James Rodriguez.

 

Foto: marca.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi