Un club din prima ligă de fotbal a Bulgariei se poate retrage din campionat. Motivul este o simplă amendă!

Fotbalul din Bulgaria este într-o evidentă scădere, atât la nivel de club cât şi la nivel de echipă naţională. Mai mult, au apărut chiar şi probleme de corupţie în ultimul timp, iar acum un club de tradiţie pare tentat să se retragă din fotbal.

Este vorba despre Lokomotiv Plovdiv, al cărui patron ameninţă cu retragerea echipei din campionat după ce clubul a primit o amendă din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Bulgare de Fotbal. Sancţiunea a venit după ultimul meci de campionat, contra celor de la Litex Lovech, când fanii din Plovdiv au fost acuzaţi de scandări rasiste. Lokomotiv este acum obligată să plătească aproape 19.000€, sumă despre care oficialii clubului spun că reprezintă bugetul pe două săptămâni.

Pentru scandările şi cuvintele discriminatorii legate de rasă și culoarea pielii venite din partea suporterilor lui Lokomotiv Plovdiv, Comisia de Disciplină a pedepsit clubul cu o amendă în valoare de 37.500 BGN.Federaţia Bulgară de Fotbal (BFU), Comunicat oficial.

Conducătorii clubului din Plovdiv caracterizează acesta decizie drept un abuz, acuzând comisiile din cadrul federaţiei că tratează preferenţial cluburile. Totodată preşedintele a declarat public că se gândeşte să retragă echipa din campionat.

Cluburile care au reprezentanți în Comitetul Executiv sunt sancționate într-un fel, iar cele care n-au reprezentanți în alt fel. Ne gândim să retragem echipa din campionat și să ne concentrăm pe dezvoltarea fotbalului pentru copii. Este absurd ca jumătate din bugetul nostru lunar să meargă pe astfel de sancțiuni. Este extrem de frustrant și demotivant pentru noi. În mod cert nu vom plăti amenda.

Aceasta este una dintre multe decizii prosteşti din fotbalul bulgar. Am fost în stadion și pot jura că n-am auzit nici măcar o singură remarcă rasistă. Inițial, atunci când m-au sunat să-mi spună , am crezut că este o eroare. Toate astea mă șochează. Sunt extrem de dezamăgit.Nikolay Nedelchev, Preşedintele clubului din Plovdiv

Lokomotiv Plovdiv este o formaţie de mare tradiţie şi destul de iubită în Bulgaria, cu o istorie de peste 89 de ani. A fost campioana în 2005 iar în prezent ocupă locul nouă în prima ligă de fotbal din ţara de peste Dunăre.

Pariază acum live de pe mobil sau tabletă!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi