Un campion din box, la un pas să se sinucidă din cauza jocurilor de noroc!

Dependența față de jocurile de noroc poate fi extrem de nocivă. Unul dintre cei mai valoroși boxeri din Europa la categoria lui s-a destăinuit englezilor de la The Sun într-un interviu tulburător, care a fost preluat de toate ziarele de sport ale lumii. Ajuns la 25 de ani, David Allen și-a făcut un nume în box începând din decembrie 2012, când a disputat prima luptă la profesioniști. De atunci, David a bifat 11 victorii, un egal și trei înfrângeri - ultima chiar în acest week-end, în meciul de titlu Commonwealth la super-mijlocie, în fața jamaicanului Lenroy Thomas (scor după 12 runde, 115-114, 114-115, 115-114 în favoarea lui Thomas).  

Foarte puțină lume știe însă că britanicul s-a luptat timp îndelungat cu dependența față de jocurile de noroc. Această ”boală” l-a secat de bani, la un moment dat ajungând să locuiască în parcuri. A fost momentul în care David Allen (Foto: facebook/Dave Allen, în stânga) a încercat să se sinucidă! 

”Am jucat la pariuri de la 8 ani...Evident, pe sume mici. Dar treptat am ajuns la sume imense, iar apoi totul s-a prăbușit în jurul meu. Acum doi ani, am vrut să-mi iau viața..Nu am ieșit din casa în care stăteam șase săptămâni. În această perioadă nu mi-am schimbat hainele și nici nu am spălat. Anul trecut, după ce am pierdut lupta cu Dilian White (nn - meci pentru titlul vacant WBC) am luat banii și i-am jucat pe toți la pariuri”, povestește David Allen.

După acest moment, David l-a întâlnit pe super-campionul Amir Khan, care l-a făcut să renunțe la jocurile de noroc. Întâlnirea cu fostul campion mondial WBC și IBF i-a schimbat radical viața. Îi va mulțumi toată viața lui Amir Khan pentru asta. ”A venit la mine acasă împreună cu managerul și antrenorul Brendan Ingle, care m-a luat de mână și mi-a spus că e timpul să mă întorc în sală. I-am ascultat sfatul și acum îi mulțumesc. Și lui, și lui Amir. A fost o perioadă grea, în care am avut nevoie de consiliere psihologică. Acum sunt un om normal, nu mai sunt un pericol pentru nimeni...”, a mai spus Allen (Foto: facebook/Dave Allen), care a dezvăluit că acum stă în fața televizorului și se uită la cursele de cai - favoritele lui.  

E printre puținii care a recunoscut că a avut o problemă mare cu pariurile. Îi mulțumesște lui Dumnezeu că a scăpat de ”boala” asta, care l-ar fi băgat în pământ. ”Nu am avut în viața mea o vacanță și acum vreau să profit din plin de asta. Nu ies în cluburi, nu beau, nu fumez și nici nu mă droghez. Dar dependența de pariuri este mai periculoasă decât toate astea la un loc!”, a încheiat David Allen, considerat unul dintre cei mai promițători pugiliști britanici la profesioniști. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi