Transferurile din marile campionate ale Europei: italienii şi englezii, campioni. Nemții, cu "arici" la buzunare

"Fereastra" de transferuri din Premier League se va închide oficial pe 9 august, ora 19:00 - ceea ce reprezintă o schimbare importantă faţă de anii precedenţi. Prin urmare, cluburile vor trebui să se grăbească pentru a aduce jucătorii doriţi înainte de debutul noului sezon, pe 10 august. 

Pe de altă parte, cluburile din Anglia vor putea să vândă jucători până la sfârşitul lunii august - potrivit termenului oficial al FIFA (31 august). Arsenal, West Ham, Huddersfield, Leicester sau Cardiff sunt echipele care s-au dovedit mai "harnice" în ceea ce priveşte cumpărarea de noi jucători. La polul celălalt se situează Chelsea, Fulham şi Man City. De menţionat e că Chelsea şi Wolves au pierdut cei mai mulţi jucători în această vară. 

Situaţia la zi a transferurilor din Premier League: 

1. Arsenal
Sosiri: Stephan Lichtsteiner (liber de contract, Juventus), Bernd Leno (19.3 mil £, Bayer Leverkusen), Sokratis Papastathopoulos (sumă confidenţială, Borussia Dortmund), Lucas Torreira (27mil £, Sampdoria), Matteo Guendouzi (7 mil £, Lorient)

Plecări: Santi Cazorla (liber de contract), Per Mertesacker (s-a retras), Jack Wilshere (liber de contract, West Ham)

2. Bournemouth
Sosiri: David Brooks (sumă confidenţială, Sheffield United)

Plecări: Ryan Allsop (liber de contract, Wycombe), Baily Cargill (reziliere contract), Benik Afobe (12 mul £, Wolves), Max Gradel (sumă confidenţială, Toulouse), Adam Federici (sumă confidenţială, Stoke)

3. Brighton
Sosiri: Leon Balogun (liber de contract, Mainz), Jason Steele (sumă confidenţială, Sunderland), Bernardo (9 mil £, RB Leipzig), David Button (sumă confidenţială, Fulham)

Plecări: Tim Krul (reziliere contract), Uwe Hunemier (reziliere), Niki Maenpaa (reziliere), Liam Rosenior (reziliere), Steve Sidwell (reziliere), Jamie Murphy (sumă confidenţială, Rangers), Connor Goldson (3 mil £, Rangers), Robert Sanchez (împrumut, Forest Green), Ben Hall (împrumut, Notts County), Ales Mateju (împrumut, Brescia)

4. Burnley
Sosiri -

Plecări: Dean Marney (reziliere contract), Scott Arfield (liber de contract, Rangers)

5. Cardiff
Sosiri: Josh Murphy (11 mil £, Norwich), Greg Cunningham (3.5 mil £, Preston), Alex Smithies (3 mil £, QPR), Bobby Reid (10 mil £, Bristol City)

Plecări: Junior Hoilett (reziliere contract), Aron Gunnarsson (reziliere), Frederic Guonongbe (reziliere), Greg Halford (reziliere), Brian Murphy (reziliere), Ibrahim Meite (reziliere)

6. Chelsea
Sosiri: Jorginho (53 mil £, Napoli)

Plecări: Eduardo (reziliere contract), Matej Delac (liber de contract, AC Horsens), Trevoh Chalobah (împrumut, Ipswich),  Reece James (împrumut, Wigan), Nathan Baxter (împrumut, Yeovil), Dujon Sterling (împrumut, Coventry), Lewis Baker (împrumut, Leeds), Jake Clarke-Salter (âmprumut, Vitesse Arnhem), Jordan Houghton (liber de contract, MK Dons), Kenedy (împrumut, Newcastle), Jamal Blackman (împrumut, Leeds United)

7. Crystal Palace
Soriri: -

Plecări: Yohan Cabaye (liber de contract, Al Nasr), Joel Ward (reziliere), Bakary Sako (reziliere), Diego Cavalieri (reziliere), Chung-Yong Lee (reziliere), Damien Delaney (reziliere), Julian Speroni (reziliere)

8. Everton
Sosiri:

Plecări: Joel Robles (reziliere), Ramiro Funes Mori (sumă confidenţială, Villarreal)

9. Fulham
Sosiri: Jean-Michael Seri (35 mil £, Nice)

Plecări: Ryan Fredericks (liber de contract, West Ham), Isaac Pearce (liber de contract, Forest Green), Luke Garbutt (împrumut, Oxford), David Button (sumă confidenţială, Brighton)

10. Huddersfield Town
Sosiri: Ben Hamer (liber de contract, Leicester), Terence Kongolo (sumă confidenţială, AS Monaco), Ramadan Sobhi (sumă confidenţială, Stoke), Juninho Bacuna (sumă confidenţială, Groningen)

Plecări: Robert Green (reziliere contract), Dean Whitehead (a îmbrăţişat cariera de antrenor)

11. Leicester City
Sosiri: Ricardo Pereira (17.5 mil £, FC Porto), Jonny Evans (3.5 mil £, West Brom), James Maddison (20 mil £, plus alte 4 £ în bonusuri, Norwich)

Plecări: Robert Huth (reziliere contract), Ben Hamer (liber de contract, Huddersfield), Connor Wood (sumă confidenţială, Bradford), Riyad Mahrez (60 mil £, Manchester City)

12. Liverpool
Sosiri: Alisson Becker (65 mil £, AS Roma), Naby Keita (52.75 mil £, RB Leipzig), Fabinho (43.7 mil £, AS Monaco), Xherdan Shaqiri (13.5 mil £, Stoke)

Plecări: Yan Dhanda (liber de contract, Swansea City), Ovie Ejaria (împrumut, Rangers), Jordan Williams (liber de contract, Rochdale), Emre Can (liber de contract, Juventus), Jon Flanagan (liber de contract, Rangers)

13. Manchester City
Sosiri: Riyad Mahrez (60 mil £, Leicester City)

Plecări: Yaya Toure (reziliere), Pablo Maffeo (sumă confidenţială, Stuttgart), Ashley Smith-Brown (sumă confidenţială, Plymouth), Matt Smith (împrumut, FC Twente), Jacob Davenport (sumă confidenţială, Blackburn), Angus Gunn (10.75 mil £, Southampton), Paolo Fernandes (împrumut, NAC Breda)

14. Manchester United
Sosiri: Fred (52.5 mil £, Şahtiorr Doneţk), Diogo Dalot (19 mil £, FC Porto), Lee Grant (1.5 mil £, Stoke)

Plecări: Michael Carrick (a trecut la antrenorat), Dean Henderson (împrumut, Sheffield United), Sam Johnstone (6.5 mil £, West Brom), Daley Blind (14.1 mil £, Ajax)

15. Newcastle United
Sosiri: Martin Dubravka (sumă confidenţială, Sparta Prague), Ki Sung-Yeung (liber de contract, Swansea), Kenedy (împrumut, Chelsea)

Plecări: Jesus Gamez (reziliere), Massadio Haidara (reziliere), Stuart Findlay (reziliere), Curtis Good (reziliere), Macauley Gillesphey (liber de contract, Carlisle)

16. Southampton
Sosiri: Stuart Armstrong (7 mil £, Celtic), Mohamed Elyounoussi (16 mil £, Basel), Angus Gunn (10.75 mil £, Man City)

Plecări: Jeremy Pied (reziliere), Stuart Taylor (reziliere), Dusan Tadic (17.6 mil £, Ajax)

17. Tottenham 
Sosiri: -

Plecări: Keanan Bennetts (sumă confidenţială, Borussia Monchengladbach)

18. Watford
Sosiri: Gerard Deulofeu (11.47 mil £, Barcelona), Marc Navarro (sumă confidenţială, Espanyol), Adam Masina (sumă confidenţială, Bologna), Ken Sema (sumă confidenţială, Ostersund), Ben Foster (sumă confidenţială, West Brom)

Plecări: COSTEL PANTILIMON (sumă confidenţială, Nottingham Forest)

19. West Ham
Sosiri: Ryan Fredericks (liber de contract, Fulham), Issa Diop (22 mil £, Toulouse), Lukasz Fabianski (sumă confidenţială, Swansea City), Jack Wilshere (liber de contract, Arsenal), Andriy Yarmolenko (17 mil £, Borussia Dortmund), Fabian Balbuena (sumă confidenţială, Corinthians), Felipe Anderson (35 mil £, plus 7 mil £ în bonusuri, Lazio)

Plecări: James Collins (reziliere), Patrice Evra (reziliere), Reece Burke (1.5 mil £, Hull City)

20. Wolves 
Plecări: Benik Afobe (12 mil £, Bournemouth), Willy Boly (10 mil £, FC Porto), Raul Jimenez (împrumut, Benfica), Rui Patricio (liber de contract, Sporting Lisabona)

Plecări: Jordan Allan (reziliere), Dan Armstrong (reziliere), Anthony Breslin (reziliere), Nicu Carnat (reziliere), Jose Xavier (reziliere), Ross Finnie (reziliere), Jon Flatt (reziliere), Conor Levingston (reziliere), Tomas Nogueira (reziliere), Hakeem Odoffin (reziliere), Adam Osbourne (reziliere), Ryan Rainey (reziliere), Benik Afobe (împrumut ptr 6 luni, Stoke), Harry Burgoyne (împrumut, Plymouth), Sherwin Seedorf (împrumut, Bradford), Roderick Miranda (împrumut, Olympiakos)

Deschide cont și plasează pariuri pe Premier League cu un super bonus de bun venit!

Thomas Lemar, recordul de până acum din Primera

Echipele din Primera au avut voie să facă transferuri începând cu sfârşitul lunii mai. 4-5 transferuri s-au remarcat până în acest moment, iar de departe cel mai interesant şi mai scump, în acelaşi timp, este cel al lui Thomas Lemar (foto: goal.com). Mijlocaşul de 22 de ani născut în Guadelupe a fost cumpărat de Atletico Madrid de la AS Monaco pentru suma de 58,5 milioane euro. 

Un alt transfer important a fost făcut de către FC Barcelona, catalanii semnând cu fundaşul francez Clement Langlet (Sevilla) într-o afacere de 36 milioane euro. Dar nu a fost singura mutare făcută de catalani. Să vedem, mai jos, transferurile efectuate până acum în Primera. 

Esteban Andrada (portar) -  Lanus la Villarreal (4.5 mil ‎€)

Nemanja Maksimovic (mijlocaş) - Valencia la Getafe (4.5 mil ‎€)

Santiago Caseres (mijlocaş) - Velez Sarsfield la Villarreal (9 mil €)

Borja Baston (atacant) - Swansea la Alaves (împrumut)

Damian Musto (mijlocaş) - Club Tijuana la Huesca (împrumut)

Gael Kakuta (atacant) - Hebei China Fortune la Rayo Vallecano (2.7mil €)

Juanfran (fundaş) - Deportivo La Coruna la Leganes (împrumut)

David Soria (portar) - Sevilla la Getafe (2.7mil €)

William Carvalho (mijlocaş) - Sporting Lisabona la Real Betis (18mil ‎€)

Mikel Merino (mijlocaş) - Newcastle la Real Socieded (sumă confidenţială)

Clement Lenglet (fundaş) - Sevilla la FC Barcelona (36mil ‎€)

Miguel Layun (fundaş) - FC Porto la Villarreal (4mil€)

Antonio Adan (portar) - Real Betis la Atletico Madrid (sumă confidenţială)

Daniel Wass (mijlocaş) - Celta Vigo la Valencia (5.4mil ‎€)

Borja Iglesias (atacant) - Celta Vigo la Espanyol (9mil ‎€)

Arthur (mijlocaş) - Gremio la FC Barcelona (27.9mil ‎€)

Guido Carrillo (atacant) - Southampton la Leganes (împrumut)

Rober Pier (fundaş) - Deportivo La Coruna la Levante (împrumut)

Joel Robles (portar) - Everton la Real Betis (gratuit)

Ruben Perez (mijlocaş) - Granada la Leganes (gratuit)

Leandro Cabrera (fundaş) - Crotone la Getafe (transfer confidenţial)

Ximo Navarro (fundaş) - Las Palmas la Alaves (sumă nedezvăluită) 

Eugeni Valderrama (mijlocaş) - Valencia B la Huesca (gratuit)

Fede Vico (atacant) - Lugo la Leganes (liber de contract)

Samuele Longo (atacant) - Inter Milano la Huesca (împrumut)

Alvaro Odriozola (fundaş) - Real Sociedad la Real Madrid (36mil ‎€)

Oswaldo Alanis (fundaş) - Guadalajara la Getafe (transfer confidenţial)

Leandro Chichizola (portar) - Las Palmas la Getafe (transfer confidenţial)

Pau Lopez (portar) - Espanyol la Real Betis (gratuit)

Mikel Vesga (mijlocaş) - Athletic Bilbao la Leganes (împrumut)

Tomás Vaclík (portar) - FC Basel la Sevilla (sumă confidenţială)

Coke (fundaş) - Schalke 04 la Levante (sumă nedezvăluită)

Yuri Berchiche (fundaş) - PSG la Athletic Bilbao (20mil ‎€)

Ibrahim Amadou (mijlocaş) - Lille la Sevilla (transfer confidenţial)

Johan Mojica (fundaş) - Rayo Vallecano la Girona (4.5mil ‎€)

Mouctar Diakhaby (fundaş) - Lyon la Valencia (15mil ‎€)

Rodrigo Tarin (portar) - FC Barcelona la Leganes (gratuit)

Roque Mesa (mijlocaş) - Swansea la Sevilla (transfer confidenţial)

Sergi Guardiola (atacant) - Cordoba la Getafe (împrumut)

Ramiro Funes Mori (fundaş) - Everton la Villarreal (sumă nedezvăluită)

Andriy Lunin (portar) - Zorya Luhansk la Real Madrid (14mil ‎€)

Mauro Arambarri (mijlocaş) - Boston River la Getafe (1.94mil ‎€)

Jony (atacant) - Malaga la Alaves (împrumut)

Luisinho (fundaş) - Deportivo La Coruna la Huesca (gratuit)

Okay Yokuslu (mijlocaş) - Trabzonspor la Celta Vigo (5.4mil ‎€)

Nestor Araujo (fundaş) - Santos Laguna la Celta Vigo (sumă nedezvăluită)

Uros Racic (fundaş) - Steaua Roşie Belgrad la Valencia (transfer confidenţial)

Thomas Lemar (mijlocaş) - AS Monaco la Atletico Madrid (58.5mil ‎€)

Erick Cabaco (fundaş) - Nacional la Levante (1.8mil ‎€)

Gerard Moreno (atacant) - Espanyol la Villarreal (18mil ‎€)

Karl Toko Ekambi (atacant) - Angers la Villarreal (18mil ‎€)

Moi Gomez (mijlocaş) - Sporting Gijon la Huesca (sumă nedezvăluită)

Ruben Rochina (atacant) - Rubin Kazan la Levante (gratuit)

Takashi Inui (atacant) - Eibar la Real Betis (gratuit)

CRISTIAN GANEA (fundaş) - FC Viitorul la Athletic Bilbao (1mil ‎€)

Rodri (mijlocaş) - Villarreal la Atletico Madrid (20mil ‎€)

Geoffrey Kondogbia (mijlocaş) - Inter Milan la Valencia (25mil ‎€)

Deschide cont și plasează pariuri pe Primera cu un super bonus de bun venit!

Cristiano Ronaldo - transferul minune din Serie A

Şi în această vară, grupările din Serie A au ţinut capul de afiş în fereastra de transferuri. Cea mai răsunătoare mutare a fost, desigur, cea a lui Cristiano Ronaldo la Juventus (foto: juventus.com). Dar s-au mai făcut şi alte afaceri interesante. Să le vedem şi noi în cele ce urmează. 

Paolo Ghiglione (fundaş) - Genoa la Frosinone (împrumut)

Ignacio Pussetto (atacant) - Huracan la Udinese (7.2mil €)

Emil Audero (portar) - Juventus la Sampdoria (împrumut)

Mehdi Bourabia (mijlocaş) - Konyaspor la Sassuolo (2.03mil €)

Junior Tavares (fundaş) - Sao Paulo la Sampdoria (împrumut)

Edoardo Goldaniga (fundaş) - Sassuolo la Frosinone (împrumut)

Alberto Cerri (atacant) - Juventus la Cagliari (împrumut)

Christian Kouame (atacant) - Cittadella la Genoa (sumă nedivulgată)

Nicholas Opoku (fundaş) - Club Africain la Udinese (1.35mil €)

Francesco Acerbi (fundaş) - Sassuolo la Lazio (9mil €)

Bruno Alves (fundaş) - Rangers la Parma (gratuit)

Duvan Zapata (atacant) - Sampdoria la Atalanta (împrumut)

Juan Musso (portar) - Racing Club Avellaneda la Udinese (3.47mil €)

Romulo (mijlocaş) - Hellas Verona la Genoa (gratuit) 

Bremer (fundaş) - Atletico Mineiro la Torino (4.5mil €)

Soualiho Meite (mijlocaş) - AS Monaco la Torino (9mil €)

Lorenzo Crisetig (mijlocaş) - Bologna la Frosinone (împrumut)

Cristiano Ronaldo (atacant) - Real Madrid la Juventus (117mil €)

Alen Halilovic (mijlocaş) - Hamburg la AC Milan (gratuit) 

Luigi Sepe (portar) - Napoli la Parma (împrumut)

Vanja Milinković-Savić (portar) - Torino la SPAL (împrumut)

Marco Sportiello (portar) - Atalanta la Frosinone (împrumut)

Mattia Valoti (mijlocaş) - Hellas Verona la SPAL (împrumut)

Jakub Jankto (mijlocaş) - Udinese la Sampdoria (împrumut)

Alex Meret (portar) - Udinese la Napoli (19.8mil €)

Lautaro Martínez (atacant) - Racing Club la Inter Milano (transfer confidenţial)

Kevin-Prince Boateng (mijlocaş) - Eintracht Frankfurt la Sassuolo (gratuit)

Orestis Karnezis (portar) - Udinese la Napoli (2.25mil €)

Fabián Ruiz (mijlocaş) - Real Betis la Napoli (sumă nedezvăluită)

Mattias Svanberg (mijlocaş) - Malmo FF la Bologna (4.5mil €)

Silvio Proto (portar) - Olympiakos la Lazio (transfer confidenţial)

Armando Izzo (fundaş) - Genova la Torino (7.2mil €)

Federico Di Francesco (atacant) - Bologna la Sassuolo (9mil €)

Diego Falcinelli (atacant) - Sassuolo la Bologna (9mil €)

Valon Berisha (mijlocaş) - RB Salzburg la Lazio (6.75mil €)

Amin Younes (mijlocaş) - Ajax la Napoli (gratuit)

Alen Halilovic (mijlocaş) - Hamburg SV la AC Milano (gratuit)

Kwadwo Asamoah (mijlocaş) - Juventus la Inter Milano (gratuit)

Sandro (mijlocaş) - Benevento la Genoa (sumă nedivulgată)

Samuel Mraz (atacant) - MSK Zilina la Empoli (1,35mil €)

Federico Valietti (fundaş) - Inter Milano la Genoa (transfer confidenţial)

Marco Varnier (fundaş) -  Cittadella la Atalanta (împrumut)

Alban Lafont (portar) - Toulouse la Fiorentina (7.65mil €)

Matteo Politano (atacant) - Sassuolo la Inter Milan (împrumut)

Nicolas N'Koulou (fundaş) - Lyon la Torino (3,15mil €)

Lucas Castro (mijlocaş) - Chievo Verona la Cagliari (5.85mil €)

Giangiacomo Magnani (fundaş) - Perugia la Juventus (4.5mil €)

Marco Carraro (mijlocaş) - Inter Milano la Atalanta (4.5mil €)

Leo Stulac (mijlocaş) - Venezia la Parma (sumă nedivulgată)

ANDREI RADU (fundaş) - Inter Milano la Genoa (împrumut)

William Bianda (fundaş) - Lens la AS Roma (6mil €)

Mattia Sprocati (atacant) - Lazio la Salernitana (sumă nedivulgată) 

Jens Ogdaard (atacant) -  Inter Milano la Sassuolo (4.5mil €)

Nicola Citro (atacant) - Trapani la Frosinone (270.000 €)

Lorenzo Dickmann (fundaş) - Novara la SPAL (împrumut)

Joao Cancelo (fundaş) - Valencia la Juventus (36.3mil €)

Davide Santon (fundaş) - Inter Milano la AS Roma (inclus în altă tranzacţie)

Nicolo Zaniolo (mijlocaş) - Inter Milano la AS Roma (inclus în altă tranzacţie)

Javier Pastore (mijlocaş) - PSG la AS Roma (22.2mil €)

Radja Nainggolan (mijlocaş) - AS Roma la Inter Milano (24mil €)

Vinicius (atacant) - Real Madrid la Napoli (gratuit)

Antonio Mirante (portar) - Bologna la AS Roma (3.6mil inclus în altă tranzacţie)

Cristian Romero (fundaş) - Belgrano la Genoa (1.55mil €)

Marco Tumminello (atacant) - AS Roma la Atalanta (4.5mil inclus în altă tranzacţie)

Arturo Calabresi (fundaş) - AS Roma la Bologna (transfer confidenţial)

Federico Santander (atacant) - FC Copenhaga la Bologna (5.4mil €)

Riza Durmisi (fundaş) - Real Betis la Lazio (5.85mil€)

Filip Djuricic (mijlocaş) - Sampdoria la Sassuolo (gratuit)

Lukasz Skorupski (portar) - AS Roma la Bologna (8.1mil €)

Justin Kluivert (atacant) - Ajax la AS Roma (15.53mil €)

Darijo Srna (fundaş) - Șahtior Doneţk la Cagliari (gratuit) 

Emre Can (mijlocaş) - Liverpool la Juventus (gratuit)

Vid Belec (portar) - Benevento la Sampdoria (360.000 €)

Omar Colley (fundaş) - KRC Genk la Sampdoria (6.9mil €)

Bartosz Salamon (fundaş) - Cagliari la SPAL (1,8mil €)

Francesco Bardi (portar) - Inter Milano la Frosinone (900.000 €)

Andrea Beghetto (mijlocaş) - Genoa la Frosinone (1.08mil €)

Nenad Tomovic (fundaş) - Fiorentina la Chievo Verona (2.25mil €)

Raman Chibsah (mijlocaş) - Benevento la Frosinone (sumă nedivulgată)

Mehdi Fares (mijlocaş) - Hellas Verona la SPAL (împrumut)

Luka Kranjc (fundaş) - Cagliari la Frosinone (900.000 €)

Hidde ter Avest (fundaş) - FC Twente la Udinese (transfer confidenţial)

Andrea Favalli (atacant) - Ascoli la Juventus (6.75mil €)

Alex Ferrari (fundaş) - Bologna la Sampdoria (împrumut)

Filip Djordjevic (atacant) - Lazio la Chievo Verona (gratuit)

Emanuele Giaccherini (atacant) - Napoli la Chievo Verona (sumă confidenţială)

Pierluigi Gollini (portar) - Aston Villa la Atalanta (4mil €)

Federico Dimarco (fundaş) - FC Sion la Inter Milan (transfer confidenţial)

Mattia Perin (portar) - Genoa la Juventus (12mil €)

Krzystof Piatek (atacant) - Cracovia la Genova (3.6mil €)

Simone Verdi (atacant) - Bologna la Napoli (22.5mil €)

Bryan Cristante (mijlocaş) - Atalanta la AS Roma (împrumut)

Douglas Costa (mijlocaş) - Bayern Munchen la Juventus (40mil €)

Fabio Borini (atacant) - Sunderland la AC Milan (sumă nedivulgată)

Ivan Marcano (fundaş) - FC Porto la AS Roma (gratuit)

Pezella (fundaş) - Real Betis la Fiorentina (9mil €)

Ante Coric (mijlocaş) - Dinamo Zagreb la AS Roma (6mil €)

Stefan De Vrij (fundaş) - Lazio la Inter Milano (gratuit)

Deschide cont și plasează pariuri pe Serie A cu un super bonus de bun venit!

Cluburile din Bundesliga sunt foarte atente la cheltuieli

Nemţii, tot nemţi - n-au cheltuit niciodată fără cap..Iar asta au făcut şi vara asta, dovadă sumele mici (comparativ cu celelalte campionate) plătite de grupările din Bundesliga. 25.2milioane euro a fost cea mai mare sumă plătită de un club din Germania pentru un jucător..Şi nu e vorba despre Bayern Munchen. 

Mathias Zimmermann /fundaş) - VfB Stuttgart la Fortuna Dusseldorf (gratuit)

Alassane Pléa (atacant) - Nisa  la B. Monchengladbach (20.7mil €)

Gonçalo Paciência - FC Porto la Eintracht Frankfurt (2.7mil €)

Achraf Hakimi (fundaş) - Real Madrid la Borussia Dortmund (mprumut)

Chris Richards (fundaş) - FC Dallas la Bayern München (împrumut)

Nicolas Gonzalez - Argentinos Juniors la VfB Stuttgart (7.65mil €)

Bobby Wood (atacant) - Hamburg SV vs Hanovra (împrumut)

Moussa Niakhaté (fundaş) - FC Metz vs Mainz (5.4mil €)

Pierre Kunde - Atletico Madrid la FC Mainz (transfer confidenţial)

Robert Bauer - Werder Bremen la Nurenberg (împrumut)

Jan-Niklas Beste (fundaş) - Borussia Dortmund la Werder Bremen (sumă nedivulgată)

Lucas Torro (mijlocaş) - Osasuna la Eintracht Frankfurt (1.58mil €)

Michael Lang (fundaş) - FC Basel la B. Monchengladbach (2.52mil €)

Jean-Philippe Mateta (atacant) - Olympique Lyon la Mainz (7,2 mil €)

Gonzalo Castro (mijlocaş) - Bor. Dortmund la VfB Stuttgart (4.5mil €)

Daniel Didavi (mijlocaş) - Wolfsburg la VfB Stuttgart (gratuit)

Daniel Ginczek (atacant) - VfB Stuttgart la Wolfsburg (9mil €)

Omar Mascarell (mijlocaş) - Frankfurt la Schalke (10mil €)

Fredrik Jensen (mijlocaş) - FC Twente la Augsburg (2.7mil €)

Walace (mijlocaş) - Hamburg la Hanovra (​​5.4mil €)

Wout Weghorst (mijlocaş) - AZ Alkmaar la Wolfsburg (9.45mil €)

Abdou Diallo (fundaş) - Mainz la Bor. Dortmund (25.2mil €)

Marvin Ducksch (atacant) - St. Pauli la Fortuna Dusseldorf (transfer confidenţial)

Matheus Cunha (atacant) - FC Sion la RB Leipzig (13.5mil €)

Andreas Poulsen (fundaş) - FC Midtjylland la Monchengladbach (transfer confidenţial)

Pavao Pervan (portar) - LASK Linz la Wolfsburg (sumă nedivulgată)

Felix Beijmo (fundaş) - Djurgarden la Werder Bremen (2.7mil €)

Marcelo Saracchi (fundaş) - River Plate la RB Leipzig (12.1mil €)

Pascal Köpke (atacant) - Erzgebirge Aue la Hertha (1.8mil €)

Vincenzo Grifo (mijlocaş) - Monchengladbach la Hoffenheim (4.95mil €)

Genki Haraguchi (mijlocaş) - Hertha vs Hanovra (3.6mil€)

Thomas Delaney (mijlocaş) - W. Bremen la B. Dortmund (20mil €)

Jerome Gondorf (mijlocaş) - Werder Bremen la Freiburg (1.17mil €)

Steven Skrzybski (atacant) - Union Berlin la Schalke (3.5mil €)

Kevin Wimmer (fundaş) - Stoke City la Hanovra (împrumut)

Marius Wolf (mijlocaş) - Eint. Frankfurt la B. Dortmund (5mil €)

Marwin Hitz (portar) - Augsburg la B. Dortmund (gratuit)

Deschide cont și plasează pariuri pe Bundesliga cu un super bonus de bun venit!

Ligue 1 încearcă să ţină pasul şi vara asta

Grupările din Ligue 1 au făcut transferuri cu "frână" până acum, iar PSG este cap de listă - de teama repercursiunilor UEFA pentru încălcarea regulilor de fair-play financiar de vara trecută. În afara lui Buffon (venit gratis) şi a banilor pe care şeicii trebuie să-i plătească pentru Kylian Mbappe, campioana Franţei nu a cumpărat nimic până acum. 

În comparaţie, AS Monaco a "băgat cărbuni". Monegascii au cheltuit sume importante pentru transferul unor noi jucători. 20 milioane de euro a fost cea mai mare sumă plătită de Monaco pentru un jucător.

Amiens Matthieu Dreyer (portar) - de la Caen; Juan Ferney Otero - de la Estudiantes (2,2 mil. €)

Angers - Harisson Manzala - de la Amiens (1mil €); Dorian Bertrand de la Cholet; Ibrahim Cisse - de la Tours; Suan Besic - de la Marseille; Vincent Pajot - de la Saint-Etienne pentru 1mil €; Stephane Bahoken - de la Strasbourg.

Caen - Jonathan Gradit - de la Tours; Prince Oniangue - de la Wolverhampton; Malik Tchokounte - de la PSG pentru o taxă de 300.000 €; Casimir Ninga - de la Montpellier pentru o taxă de 2 mil €; Erwin Zelazny - gratuit de la Troyes; Enzo Crivelli - de la Angers pentru o taxă de 3 mil €.

Dijon - Jules Keita - gratuit; Naim Sliti - de la Lille pentru o taxă de 2mil €; Mickael Alphonse - gratuit de la Sochaux; Runar Alex Runarsson - de la Nordsjaelland pentru o taxă de 1,6 mil €; Nayef Aguerd - de la Rabat pentru o taxă de 1,6 mil €.

Guingamp - Nolan Roux - transfer gratuit de la Metz.

Lille - Loic Remy - de la Las Palmas pentru o taxă de 1,4mil €; Hakim Ouro-Sama - gratuit de la Togo Port; Zeki Celik - de la Istanbulspor pentru o taxă de 2,5mil €; Arton Zekaj - gratuit de la Sopot Belgrad; Jonathan Ikone - de la PSG pentru o taxă de 5mil €; Jonathan Bamba - gratuit de la Saint-Etienne.

Lyon - Oumar Solet de la Stade Laval pentru o taxă de 600.000 €; Tanguy Ndombele - de la Amiens pentru o taxă de 8mil €; Leo Dubois - transfer gratuit de la Nantes.

Marseille - Jordan Amavi - de la Aston Villa pentru o taxă de 10mil €.

AS Monaco - Antonio Barreca - de la Torino pentru o taxă de 12mil €; Ronael Pierre-Gabriel - de la Saint-Etienne pentru o taxă de 6mil €; Jonathan Panzo - de la Chelsea pentru o taxă de 3mil €; Pele - de la Rio Ave pentru o taxă de 10mil €; Robert Navarro - liber de contract de la FC Barcelona; Sofiane Diop - gratuit de la Rennes; Wilson Isidor - transfer gratuit de la Rennes; Willem Geubbels - de la Lyon pentru o taxă de 20mil €; Samuel Grandsir - de la Troyes pentru o taxă de 3mil €.

Montpelier - Facundo Piriz -  gratuit de la Akhmat Grozny; Junior Sambia - de la Chamois Niort pentru o taxă de 2mil €; Damien Le Tallec - transferat gratuit de la Steaua Roşie Belgrad; Petar Skuletic - liber de contract de la Genclerbirligi.

Nantes - Rene Krhin, de la Granada pentru o taxă de 300.000 mil €.

Nice - Christophe Herelle, de la Troyes pentru o taxă de 5mil €; Danilo - de la Braga pentru o taxă de 10mil €.

PSG - Gianluigi Buffon - transfer gratuit de la Juventus; Kylian Mbappe - de la AS Monaco pentru o taxă de 135mil €.

Reims - Aksel Aktas - gratis de la Sochaux; Ghislain Konan - de la Vitoria Guimaraes pentru o taxă de 4mil €; Yusupha Njie - de la Boavista pentru o taxă de 2,5mil €; Ghislain Niclomande - de la Guimaraes pentru o taxă de 4mil €; Thomas Fontaine - transfer gratuit de la Clermont Foot; Tristan Dingome - de la Troyes pentru o taxă de 1mil €; Konan - de la Guimaraes pentru o taxă de 2mil €; Pierre Nouvel - transfer gratuit de la Lyon; Jakob Johansson - transfer gratuit de la AEK Atena; Moussa Doumbia - transfer gratuit de la FC Rostov; Virgile Pinson - transfer gratuit.

Rennes - Romain Del Castillo - de la Lyon pentru o taxă de 2mil €; Jordan Siebatcheu - de la Reims pentru o taxă de 9mil €.

FC Strasbourg - Adrien Thomasson - transfer gratuit de la Nantes; Ibrahima Sissoko - de la Brest pentru o taxă de 2mil €; Ludovic Ajorque - de la Clermont Foot pentru o taxă de 2mil €; Stefan Mitrovic - de la Gent pentru o taxă de 3mil €. 

Toulouse - Manu Garcia - liber de contract de la Manchester City; John Bostock -  de la Bursaspor pentru o taxă de 700.000 €; Aaron Leya Iseka - liber de transfer de la Anderlecht; Baptiste Reynet - de la Dijon pentru o taxă de 4mil €; Firmin Mubele - de la Rennes pentru o taxă de 5mil €; Max Gradel - de la Bournemouth pentru o taxă de 2mil €.

Deschide cont și pariază pe Ligue 1 Franța cu un bonus atractiv de bun venit!

Buffon, un transfer ce n-a văzut Parisul!..

Au fost mişcări de trupe şi pe la alte cluburi din Europa. Iar aici trebuie să începem cu transferul surprinzător al lui Gigi Bufoon la PSG (foto: goal.com), după ce legendarul portar al lui Juve anunţase că vrea să se retragă. Şeicii i-au oferit un contract pe un an la Paris, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Mulţi dinter jurnaliştii francezi sunt de părere că PSG a făcut acest transfer din raţiuni ce ţin de marketing. 

Mathias Zimmermann (fundaş) - VfB Stuttgart la Fortuna Dusseldorf (gratuit)

Alassane Plea (atacant) - Nisa la B. Monchengladbach (20.7mil €)

Goncalo Paciencia (atacant) - FC Porto la Eintracht Frankfurt (2.7mil €)

Achraf Hakimi (fundaş) - Real Madrid la Borussia Dortmund (împrumut)

Chris Richards (fundaş) - FC Dallas la Bayern München (împrumut)

Nicolas Gonzalez (atacant) - Argentinos Juniors la VfB Stuttgart (7.65mil €)

Bobby Wood (atacant) - Hamburg SV la Hanovra 96 (​​împrumut)

Moussa Niakhate (fundaş) - FC Metz la Mainz (5.4mil €)

Pierre Kunde (mijlocaş) - Atletico Madrid vs Mainz (sumă nedivulgată)

Robert Bauer (fundaş) - Werder Bremen la Nuremberg (împrumut)

Jan-Niklas Beste (fundaş) - Borussia Dortmund vs Werder Bremen (transfer confidenţial)

Lucas Torro (mijlocaş) - Osasuna la Eintracht Frankfurt (1.58mil €)

Michael Lang (fundaş) - FC Basel la B. Monchengladbach (2.52mil€)

Jean-Philippe Mateta (atacant) - Olympique Lyon la Mainz (7,2 mil €)

Gonzalo Castro (mijlocaş) - Bor. Dortmund la VfB Stuttgart (4.5mil €)

Daniel Didavi (mijlocaş) - Wolfsburg la VfB Stuttgart (gratuit)

Daniel Ginczek (atacant) - VfB Stuttgart la Wolfsburg (9mil €)

Omar Mascarell (mijlocaş) - Frankfurt la Schalke 04 (10mil €)

Fredrik Jensen (mijloaş) - FC Twente la Augsburg (2.7mil €)

Walace (mijlocaş) - Hamburg SV la Hanovra (5.4mil €)

Wout Weghorst (atacant) - AZ Alkmaar la Wolfsburg (9.45mil €)

Abdou Diallo (fundaş) - Mainz 05 la B. Dortmund (25.2mil €)

Marvin Ducksch (atacant) - St. Pauli la Fortuna Dusseldorf (transfer confidenţial)

Matheus Cunha (atacant) - FC Sion la RB Leipzig (13.5mil €)

Andreas Poulsen (fundaş) - FC Midtjylland la Monchengladbach (transfer confidenţial)

Pavao Pervan (portar) - LASK Linz la Wolfsburg (sumă nedivulgată)

Felix Beijmo (fundaş) - Djurgarden la Werder Bremen (2.7mil €)

Marcelo Saracchi (fundaş) - River Plate la RB Leipzig (12.1mil €)

Pascal Köpke (atacant) - Erzgebirge Aue la Hertha BSC (1.8mil €)

Vincenzo Grifo (mijlocaş) - Monchengladbach la Hoffenheim (4.95mil €)

Genki Haraguchi (mijlocaş) - Hertha la Hanovra (3.6mil €)

Thomas Delaney (mijlocaş) - W. Bremen la B. Dortmund (20mil €)

Jerome Gondorf (mijlocaş) - Werder Bremen la Freiburg (1.17mil €)

Steven Skrzybski (atacant) - Union Berlin la Schalke (3.5mil €)

Kevin Wimmer (fundaş) - Stoke City la Hanovra (împrumut)

Marius Wolf (mijlocaş) - Eint. Frankfurt la B. Dortmund (5mill €)

Marwin Hitz (portar) - Augsburg la B. Dortmund (gratuit)

Fabio da Silva (fundaş) - Middlesbrough la Nantes (transfer confidenţial)

Rodney Kongolo (mijlocaş) - Manchester City la Heerenveen (transfer confidenţial) 

Daley Blind (fundaş) - Manchester United la Ajax (20mil €)

Wahbi Khazri (atacant) - Sunderland la St. Etienne (6.3mil €)

Loic Remy (atacant) - Las Palmas la Lille (transfer confidenţial)

Ferdi Kadioglu (mijlocaş) - NEC Nijmegen la Fenerbahce (1.26mil €)

Nani (atacant) - Valencia la Sporting (sumă nedivulgată)

Roderick Miranda (fundaş) - Wolves la Olympiakos (împrumut) 

Paolo Fernandes (mijlocaş) - Manchester City la NAC Breda (împrumut)

Lassana Coulibaly (mijlocaş) - Angers la Rangers (împrumut)

Antonio Barreca (fundaş) - Torino la AS Monaco (10.8mil €)

Umar Sadiq (atacant) - AS Roma la Rangers (împrumut)

Steven Naismith (atacant) - Norwich la Hearts (împrumut)

Pele (mijlocaş) - Rio Ave la AS Monaco (9mil €)

Gianluigi Buffon (portar) - Juventus la PSG (gratuit)

Jonathan Panzo (fundaş) - Chelsea la AS Monaco (2.8mil €)

Yuto Nagatomo (fundaş) - Inter Milano la Galatasaray (2.25mil €)

Max Gradel (atacant) - Bournemouth la Toulouse (transfer confidenţial)

Dusan Tadic (mijlocaş) - Southampton la Ajax (11.3mil €)

Emiliano Viviano (portar) - Sampdoria la Sporting (1.8mil €)

Jon Flanagan (fundaş) - Liverpool la Rangers (gratuit)

Willem Geubbels (atacant) - Olympique Lyon la AS Monaco (18mil €)

Stephen Gleeson (mijlocaş) - Ipswich la Aberdeen (gratuit)

Saidy Janko (fundaş) - Sf. Etienne la FC Porto (2.7mil €)

Angelino (fundaş) - Manchester City la PSV Eindhoven (5.7mil €)

Odsonne Edouard (atacant) - PSG la Celtic (transfer confidenţial)

Sebastian Larsson (mijlocaş) - Hull la AIK (gratuit)

Danilo (mijloaş) - Braga la Nisa (8mil €)

Samuel Grandsir (mijlocaş) - Troyes la AS Monaco (2.7mil €)

Jeremain Lens (mijlocaş) - Sunderland la Beşiktaş (transfer confidenţial)

Ovie Ejaria (mijlocaş) - Liverpool la Rangers (împrumut)

Jakob Johansson (mijlocaş) - AEK Atena la Rennes (gratuit)

Tyronne Ebuehi (portar) -  ADO Den Haag la Benfica (gratuit)

Pariază chiar acum pe noul sezon competițional cu un bonus atractiv de bun venit!

Top10 cele mai scumpe transferuri din Europa începând din 2009

august 2017: Neymar (foto: psg.fr) - Barcelona la PSG (222 mil €)
ianuarie 2018: Philippe Coutinho - Liverpool la Barcelona (160 mil €)
iulie 2018: Cristiano Ronaldo - Real Madrid la Juventus (117 mil €)
august 2017: Ousmane Dembele - Borussia Dortmund la Barcelona (105 mil €)
august 2016: Paul Pogba - Juventus la Manchester United (105 mil €)
septembrie 2013: Gareth Bale - Tottenham la Real Madrid (100.8 mil €)
iunie 2009: Cristiano Ronaldo - Manchester United la Real Madrid (94 mil €)
iulie 2016: Gonzalo Higuain - Napoli la Juventus (90 mil €)
iunie 2013: Neymar - FC Santos la Barcelona (86.2 mil €)
iulie 2017: Romelu Lukaku - Everton la Manchester United (84.8 mil €)

Descoperă Top5 case de pariuri online recomandate! Toate oferă transmisiuni live video!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi