Transferurile anului: Griezmann şi Hazard la Real! Ce zice Ronaldo

Jose Mourinho l-a convins pe Griezmann să vină în Anglia din vară, dar starul lui Atletico Madrid a pus o condiţie ca să semneze cu United - ca echipa să termine pe un loc care să-i asigure prezenţa în Champions League sezonul viitor. Având în vedere însă cum merg lucrurile pe "Old Trafford", e posibil ca Mourinho să rămână cu ochii în soare...

Dar oricum, portughezul e foarte posibil să-l piardă pe Antoine Griezmann chiar dacă Manchester United prinde locul la masa bogaţilor din Europa. Şi asta pentru că "galacticul şef" Florentino Perez a stabilit de comun acord cu Zidane că starul francez este o prioritate! Conform presei spaniole, Real se pregăteşte să le ofere marilor rivali de la Atletico 100 de milioane de euro pentru transferul lui Griezmann. (Foto: atleticodemadrid.com)

Francezii de la L’Equipe notează şi ei că atacantul francez nu exclude o despărţire de Atletico la finalul acestui sezon: "Nu este imposibil. Este un vis să joc la cele mai mari echipe, iar Barcelona și Real Madrid sunt la același nivel cu Bayern Munchen, Manchester United sau Manchester City”, a declarat starul lui Atletico.

Griezmann, care mai are încă 4 ani de contract cu Atletico Madrid (echipă pentru care joacă din 2014), a marcat până acum 79 de goluri în 149 de partide. În vârstă de 26 de ani, acesta a bifat şi 41 de selecţii în naţionala Franţei, pentru care a marcat de 15 ori. La 80 de milioane de euro este cotat Griezmann pe piaţa transferurilor de către site-ul de specialitate transfermark.de. 

Conform presei spaniole, Theo Hernandez este un alt jucător de la Atletico dorit de către Real. Împrumutat la Alaves, fundaşul stânga de 19 ani este văzut varianta perfectă pentru înlocuirea lui Marcelo. Galacticii sunt dispuşi să facă o ofertă concretă pentru fratele lui Lucas Hernandez - fundaşul central al lui Atletico.

"Theo (Foto: deportivoalaves.com) este un jucător bun, nu există nicio îndoială. La vârsta lui se descurcă foarte bine", a răspuns Zidane în momentul în care a fost întrebat despre un eventual transfer al lui Theo Hernandez. Asta în vreme ce şefii lui Atletico se fac că nu ştiu nimic.."Nu ne pierdem timpul cu astfel de lucruri. Nu ne-a întrebat nimeni nimic despre Theo, despre clauzele, nimic..", a declarat preşedintele lui Atletico Madrid, Enrique Cerezo.

Theo Hernandez are o clauză de reziliere de 24 de milioane de euro, dar Cerezo spune că este un preţ mic având în vedere calităţile jucătorului. "Dacă Real ne întreabă despre Theo, le vom răspunde. Preţul este relativ mic, dacă mă întrebaţi pe mine", a mai spus preşedintele lui Atletico, despre care presa spaniolă a scris că vrea să ridice preţul. În replică, Real îi promite un salariu de 5 milioane de euro pe sezon tânărului jucător, căruia şefii lui Atletico vor acum să-i propună un nou contract, cu o mărire de salariu şi o clauză mult mai bună de reziliere. 

Hazard, o problemă pentru Ronaldo!

Cine s-ar putea potrivi mai bine lângă Ronaldo şi Griezmann în atac, dacă nu Hazard?...Aşa şi-au spus şefii Realului, care în scurt timp îi vor face o ofertă concretă lui Abramovic. Zidane nu a făcut niciodată un secret din faptul că belgianul este unul dintre fotbaliştii săi preferaţi din Europa.

"Este o încântare să-l vezi jucând. Cred că după Ronaldo şi Messi el este cel mai complet jucător pe care l-am văzut vreodată", spune antrenorul Realului, care nu ştie însă ce va fi cu el din vară! A spus asta verde în faţă la ultima conferinţă de presă - când le-a declarat jurnaliştilor că nu îşi face planuri, deoarece nu este nimic sigur în ceea ce-l priveşte.. 

E greu totuşi de crezut că Perez va renunţa la Zidane, în condiţiile în care francezul a câştigat în primul său mandat pe banca Realului cele mai importante trei trofee  - Champions League, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al Cluburilor. Poate, doar să renunţe Zidane la job - supărat din cauza nazurilor din ultima vreme ale mai multor jucători, în frunte cu Morata, Isco sau James Rodriguez.

Revenind la Hazard, să spunem că belgianul a mai fost legat şi în trecut de un transfer la Real Madrid. Autor a 13 goluri şi şase pase decisive în acest sezon pentru Chelsea, acesta face parte din planurile de viitor ale antrenorului Antonio Conte. Cifrele lui Hazard la Chelsea sunt impresionante. În 164 de meciuri jucate, belgianul a creat 375 faze de gol, a înscris de 52 de ori şi a reuşit 34 de pase decisive.   

Deşi Hazard a declarat public că i-ar plăcea să rămână în continuare pe "Stamford Bridge", au existat destule informaţii cum că Real se pregăteşte să ofere o sumă fabuloasă pentru a-l transfera pe starul belgian, perceput ca un pericol de către Cristiano Ronaldo. (Foto: realmadrid.com)

Conform unor informaţii ajunse la "urechile" presei spaniole, Ronaldo le-ar fi spus prietenilor săi că el va pleca de la Real dacă preşedintele Florentino Perez îi aduce pe Hazard. 

Tu ce crezi, pleacă Ronaldo de la Real sau portughezul se va retrage din fotbal de pe "Bernabeu"? 

 

Foto: realmadrid.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!