Traian Bostan e marele câştigător al Unibet Open Bucureşti, după o masă finală istorică pentru România

traian-bostan-unibet-open-990x660.jpg

Traian Bostan este marele câştigător al Main Eventului Unibet Open Bucureşti. El şi-a asigurat un cec în valoare de 100.000 de euro, cel mai mare din istoria francizei.

Turneul organizat de Unibet la Bucureşti s-a dovedit a fi un mare succes, 603 jucători strângându-se la startul competiţiei centrale (a fost depăşită prezenţa cea mai mare de până acum în circuitul Unibet, consemnată în urmă cu trei ani, la Budapesta, cu 460 de jucători). Ca atare, premiile s-au ridicat la aproape 600.000 de euro, peste garanţia de jumătate de milion de euro promisă iniţial de organizatori (cea mai mare din istoria de 9 ani a turneelor jucate sub egida Unibet).

INTRĂ ÎN CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM PENTRU A LUA PARTE LA CELE MAI INTERESANTE TURNEE!

Marele câştigător s-a stabilit duminică seară, după o luptă de aproape 3 ore doar în heads-up. Traian Bostan a fost cel mai inspirat dintre participanţi, la o masă finală istorică, în care şi-au făcut loc 7 jucători români, de departe cei mai mulţi din istoria oricărei competiţii de asemenea anvergură. Printre ei a fost prezent şi Dan Murariu, care are în portofoliu deja două turnee câştigate în circuitul Unibet (Varna 2010 şi St. Maarten 2012), dar şi Gabriel Gavrilă, chip leaderul după prima zi de concurs.

Victoria lui Bostan e cu atât mai impresionantă cu cât duminică, înainte de masa finală, el rămăsese la un moment dat cu doar 3,5 blinduri în faţă. A reuşit să se dubleze succesiv, pentru ca apoi să îşi consolideze poziţia şi să obţină alte poturi mari, care să îl pună în poziţia de pretendent la titlu.

bostan.jpg

Românul a ajuns în heads-up cu britanicul Eli Heath, cel care sâmbătă a fost în multe momente chip leader şi care a reuşit să rămână cu un stack mare până la final, fără să cunoască oscilaţii importante. Deşi a plecat cu jumătate din stackul adversarului în heads-up, Traian a dus o adevărată bătălie a nervilor cu opozantul, pe care l-a învins în cele din urmă la capătul a 3 ore de joc unu contra unu.

Ultima mână a fost una care nu i-a oferit prea multe emoţii compatriotului nostru. În primul rând, Heath avea un stack de doar 14 blind-uri, astfel că, chiar dacă reuşea să se dubleze, rămânea în continuare în spate. În al doilea rând, cartea pe care a decis să mizeze ultimele fise - Q treflă, 7 pică - era dominată categoric de A cupă - Q cupă din mâna lui Traian. Flopul nu a adus şeptarul sperat de britanic, astfel că Bostan a devenit marele învingător. El şi-a asigurat un premiu uriaş - 100.000€ -, de departe cel mai mare în pokerul live pentru român. Până duminică, el câştigase puţin sub 50.000€, în întreaga carieră, în turnee live.

"Sunt încă destul de şocat, probabil pe măsură ce va trece timpul o să vină bucuria şi entuziasmul specifice victoriei într-un turneu mare. În orice competiţie pleci cu speranţa că vei câştiga, dar având în vedere că e vorba de un concurs care se întinde pe mai multe zile, şi la el participă câteva sute de oameni, şansele sunt foarte mici. Sunt atâtea mâini de-a lungul unui turneu ca acesta în care pleci 50-50, încât ai nevoie de un şir de coincidenţe fericite. Dar orice se poate întâmpla în acest joc, de aceea este minunat", a spus la final Traian într-un interviu realizat de Poker Fest, pentru ca apoi să încerce să identifice reţeta care l-a adus până aici: "Am fost foarte decis să joc ceea ce consider eu că e corect, independent de cât de mic mi-ar fi devenit stack-ul. Am fost nevoit să împing la un moment dat ultimele fise cu o carte nu foarte fericită, 6-4, dar am avut noroc. Asta mi-a dat încredere. Tot ce s-a întâmplat a fost halucinant".

În privinţa turneului, Traian a avut doar cuvinte de laudă, impresia generală bună fiind confirmată şi de jucătorii străini aflaţi în competiţii.

"Turneul a fost extraordinar, dovadă că şi în Bucureşti se pot organiza evenimente de o asemenea anvergură. Am auzit mulţi străini la masă spunând că le place foarte mult aici şi că este foarte convenabil pentru ei să vină. Sper să fie un imbold pentru organizatori astfel încât pe viitor să avem turnee şi mai mari decât a fost acesta", a mai spus Bostan.

Componenţa mesei finale şi premiile obţinute de ultimii nouă

masa-finala.png

Organizatorii au pregătit mai multe surprize participanţilor, printre ele un concurs "last longer", destinat exclusiv românilor înscrişi în turneu. Concret, ultimul român rămas în competiţie urma să primească un pachet în valoare de 2.000€ pentru următorul festival programat, Unibet Londra, compus din tichet pentru Main Event, bani de drum şi cazare. Acesta a fost adjudecat tot de Bostan, evident, astfel că în primăvara lui 2017 acesta speră să aibă o comportare meritorie şi în capitala Angliei.

keith-cummins-990x660.jpg


Cei din urmă vor fi cei dintâi


În paralel cu Main Eventul s-au mai desfăşurat alte 9 turnee, cu premii foarte atractive. High Rollerul Unibet Open București a strâns la start 64 de jucători, fiecare plătind pentru prezenţă 2200 de euro.

Keith Cummins a fost câştigătorul acestei competiţii, însă doar pe hârtie. Asta pentru că s-a ajuns la un deal în ultimii trei, toţi cei de pe podium obţinând sume apropiate. Astfel, Cummins a primit 28.075€ pentru primul loc, francezul Guiodo s-a ales cu 26.595€, iar bulgarul Popov cu 24.640€.

Ce este interesant în privinţa câştigătorului de la High Roller e că acesta s-a decis să intre în turneu pe ultima sută de metri. El s-a înregistrat când mai erau doar câteva minute rămase din late registration, iar acum nu poate decât să se felicite pentru alegerea făcută.

Dacă la Main Event românii au fost la putere, la acest side event, singurul român care a reuşit să intre în premii este Mihai Manole. Românul cu cele mai mari câștiguri în turnee live a terminat însă doar pe locul 5, obţinând un premiu de 9.950€.

sursă foto: PokerFest

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive