Tottenham trece la next level: în curând va fi lansat ”Spurs eSports”!

Șeful lui Tottenham, Daniel Levy are gânduri mari cu echipa antrenată de Mauricio Pochettino. Presa din Anglia scrie despre un iminent parteneriat între clubul londonez și Overwatch eSports Spitfire, una dintre cele mai tari companii de jocuri virtuale din lume. Tottenham trece printr-un proces masiv de modernizare, care include și un nou stadion de 750 milioane de lire sterline. 

The Sun scrie că gruparea din Premier League se află în tratative avansate cu cei care dețin Overwatch League (foto: twitter) pentru un parteneriat de lungă durată, similar cu cele existente peste Ocean în NFL. Iar cei de la Overwatch au fost considerați cei mai buni pentru a duce numele lui Spurs în întreaga lume. 

Tottenham intenționează chiar găzduirea unui teatru eSports (foto: Blizzard) de ultimă generație la noul lor stadion de lux din Nordul Londrei. Varianta ”perfecționată” a stadionului ”White Hart Lane” își va deschide porțile în acest an, la începutul lunii septembrie. 

"Nu am făcut încă un parteneriat cu nimeni. Am avut discuții cu mai mult echipe și Tottenham este una dintre ele. Este, într-adevăr, o grupare impresionantă și ceea ce fac ei pentru dezvoltarea clubului este un lucru minunat. Ei doresc cu adevărat să investească în imaginea clubului într-un alt mod, modern. Este un model important pentru noi, atunci când ne gândim la viitoarele parteneriate”, a declarat președintele Spitfire, Dan Fiden.

Link-ul ”Spurs eSports” este văzut un mare pas înainte de dezvoltatorul de jocuri Blizzard și pentru cele 12 echipe din Overwatch League. Comisarul Nate Nanzer a adăugat: "Știu că cei de la Tottenham vor să construiască un teatru eSports. Noi ne dorim să ajungem în punctul în care o familie să vină la meciurile din Overwatch League, asa cum vin astăzi la meciurile de fotbal".

Lucrările de modernizare la Stadionul lui Tottenham sunt în plină desfășurare (foto: Instagram)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!