Sturridge vrea să plece de la Liverpool. West Ham şi Stoke au intrat pe fir

Sătul să fie mai mult rezervă la Liverpool, Daniel Sturridge s-a hotărât să plece. West Ham şi Stoke sunt interesate de Sturridge, care nu mai face parte din planurile de viitor ale antrenorului Jurgen Klopp. Acesta îi preferă în ultima vreme pe Firmino şi Origi în atacul lui Liverpool. Sturridge a început titular în doar patru partide în acest sezon şi încă este în căutarea primului gol. Daily Mail scrie că fotbalistul şi-a pierdut răbdarea şi e dispus să o părăsească pe Liverpool chiar în această iarnă. 

Atacantul în vârstă de 27 de ani, care a marcat un gol în ultima victorie a Angliei din preliminarii (3-0 cu Scoţia), este considerat un jucător prea egoist în teren.   

Nu sunt îngrijorat cu privire la ceea ce spun oamenii despre mine, dar e nedrept. Eu unul simt că mi-am ajutat echipa, am dat pase de gol, am înscris. Nu contează ce spun oamenii despre mine. Tot ceea ce contează esta ca echipa să meargă bine. Trebuie să fii încrezător şi să mergi mai departe. Îmi doresc să dau goluri. Dar la final ceea ce contează cel mai mult este rezultatul echipei. Desigur, e minunat să înscrii. Toţi atacanţii îşi doresc asta. Dar uneori nu îţi iese pur şi simplu. 

---a spus Sturridge

Pentru 32,5 milioane de euro, Liverpool este dispusă să renunţe la atacantul său, scrie presa din Anglia. Sturridge a venit pe "Anfiled" în 2013, când Liverpool a plătit 14 milioane de euro lui Chelsea. 

 

Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi