Strategia D'Alembert și Contra D’Alembert - formule, exemple și păreri

Descoperă avantajele strategiei D’Alembert - una dintre cele mai cunoscute și vechi strategii de pariuri din lume! Află cum o poți utiliza la potențial maxim pentru a îți spori câștigurile, și vezi în ce constă opusul ei, strategia Contra D’Alembert. Aici găsești inclusiv formule, exemple și opinii ale pariorilor despre aceste sisteme de joc. 

Strategia D’Alembert este cunoscută la nivel mondial, ea fiind utilizată de secole bune la jocuri de noroc. Deși ea este destinată în special jocurilor de cazino, aceasta poate fi utilizată fără probleme și la pariuri sportive, iar de aceea vom discuta pe larg despre ea în cele ce urmează. La final vom vorbi puțin și despre Contra D’Alembert, o strategie complet opusă inventată de contestatarii D’Alembert.


STRATEGIA D’ALEMBERT – CE VEI GĂSI ÎN ACEST ARTICOL

  1. Cine este D’Alembert?
    1.1 Cum a apărut sistemul său de pariere?

  2. Formula de bază a strategiei
    2.1 Exemplu de aplicare a strategiei

  3. Avantaje și dezavantaje ale sistemului D’Alembert
    3.1 Problema principală a acestui sistem

  4. În ce constă strategia Contra D’Alembert?
    4.1 Exemplu de aplicare

  5. Concluzii finale

 

1. CINE ESTE D’ALEMBERT?

D’Alembert, pe numele lui complet Jean le Rond D’Alembert a fost un mare matematician,  filosof francez și fizician în același timp. A avut rezultate impresionante în domeniul matematicii și în mod special în rezolvarea unor ecuații diferențiale si a derivatelor speciale.

Încearcă strategia la această casă de pariuri online! Te așteaptă un bonus atractiv!
 

1.1 Cum a apărut acest sistem de pariere?

Ca multe alte strategii de pariuri cunoscute în zilele noastre la nivel mondial, sistemul lui D’Alembert a apărut și el în secolul al 18-lea atunci când oamenii au devenit foarte interesați de jocuri de noroc, iar matematicienii din acele vremuri se întreceau în a găsi cele mai bune metode de a câștiga bani.

Filozofia lui D’Alembert era următoarea: el considera că după ce un eveniment are loc, scad șansele să se repete același eveniment, și cresc șansele evenimentului opus. Concret, el a pornit de la studiul jocului cu moneda, de tip cap / pajură. Matematicianul afirma faptul că șansele de câștig ale uneia dintre cele două fețe ale monedei cresc după fiecare aruncare în care câștigă opusul (dupa ce câștigă pajura, la următoarea aruncare capul va avea mai multe șanse și invers).

Această strategie a fost folosită inițial doar la jocuri de cazino, și chiar și în zilele noastre este mai degrabă întâlnită la jocul de ruletă și la anumite jocuri de cărți. Chiar și așa, ea poate fi implementată fără probleme și la pariuri sportive.


2. FORMULA DE BAZĂ A STRATEGIEI

Strategia constă în modificarea mizei după fiecare pariu pe baza unei progresii negative. Trebuie să stabilești o bancă de start, o miză pentru primul pariu, și o sumă cu care respectiva miză să oscileze după fiecare pariu câștigător sau pierzător (să o notăm cu X).

Dacă primul pariu este câștigător, atunci miza trebuie micșorată cu X, iar dacă pariul este pierzător atunci miza trebuie mărită cu X. Acest principiu se aplică după fiecare pariu câștigător / pierzător.

Se recomandă stabilirea unui buget inițial de minim 10 ori mai mare decât miza inițială (preferabil de minim 20 de ori mai mare), iar oscilația să fie de maxim 10% - 20%. De asemenea, strategia ar trebui folosită mai degrabă pe cote de minim 2.00. Sigur, aceste variabile pot oscila și în funcție de stilul tău de joc, nu sunt bătute în cuie.


2.1 Exemplu de aplicare a strategiei D’Alembert

Presupunem că ai un buget de 200 de unități, miza primului pariu este de 10 unități, iar suma cu care oscilează miza este de o unitate. Atunci seria noastră de pariuri ar putea arăta cam așa:

În exemplul meu avem 5 pariuri câștigătoare și 5 pierzătoare și am reușit un profit de 5 unități. Dacă aș fi mizat sume fixe pe fiecare pariu în parte, atunci aș fi dat pe 0. Trebuie însă menționat că nu în orice moment vom face profit cu un număr egal de pariuri câștigătoare și pierzătoare; contează mult în ce moment le prindem.

Discută cu alți utilizatori PariuriX despre cele mai bune strategii de pariuri sportive: https://pariurix.com/discutii/strategii-pariuri-sportive

 

3. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE SISTEMULUI D’ALEMBERT

Avantaje
  • Spre deosebire de alte strategii precum Martingale sau Fibonacci, la D’Alembert mizele nu oscilează la fel de mult. Astfel o serie mai lungă de pariuri pierzătoare nu va duce la pierderea întregii bănci.
  • Aplicând acest sistem poți paria într-un mod organizat, știind exact ce mize vei juca pe fiecare pariu în parte.
  • Poți face profit cu un număr egal de pariuri câștigătoare și pierzătoare (ca și în exemplul nostru), dar îți trebuie un pic de noroc.
  • Este o strategie interesantă pentru cei care au rezultate oscilante și care nu prind serii foarte lungi identice.

Dezavantaje
  • Poți pierde bani cu un număr egal de pariuri câștigătoare și pierzătoare, mai ales dacă prinzi des serii lungi de rezultate identice.
  • Nu este o strategie care să ne aducă un profit mare pe termen lung. Vorbim de o strategie inventată cu vreo 2 secole în urmă, și încă nu am auzit de cineva să se fi îmbogățit din ea sau să fi făcut furori prin cazinouri sau prin case de pariuri.
  • Ideea de bază a strategiei este contestată de mulți statisticieni cu renume, dar despre acest aspect vom vorbi pe larg la punctul următor.


3.1 Problema principală a acestui sistem

D’Alembert are o problemă principală, care o face să și fie contestată de mulți matematicieni și statisticieni din zilele noastre. Sistemul pornește de la ideea fundamentală că după ce un eveniment s-a terminat cu un anumit rezultat, scad șansele ca acel rezultat să iasă din nou. Dar este oare adevărat acest principiu?

Presupunem că dăm cu moneda cap / pajură. Sigur, șansele inițiale ca să nimerim de 5 ori la rând cap sunt de 1/32. Dar dacă iese de 4 ori cap, care sunt șansele ca la a cincea aruncare să iasă din nou cap? Dar ca să iasă pajură? Personal voi fi de acord cu acei contestatari și voi spune că în acest moment șansele sunt egale, de 50% la 50%, și asta pentru că în cazul de față rezultatele precedente nu pot afecta rezultatele viitoare.

Încearcă strategia la această casă de pariuri online! Te așteaptă un bonus atractiv!

D’Alembert a pornit de la ideea că pe termen lung rezultatele se echilibrează, ceea ce în principiu este adevărat, dar chiar și așa nimeni nu ne garantează că după 1,000 de aruncări vom da de 500 de ori cap și de 500 de ori pajură. Nici măcar că diferența nu va fi mai mare de 50 de aruncări nu ne garantează nimeni, deși este drept că un rezultat final echilibrat are o probabilitate mai mare decât un rezultat final complet dezechilibrat.

Cert este că acest subiect este unul controversat asupra căruia experți în probabilități dezbat de secole bune. De fapt contestatarii D’Alembert au venit chiar cu o strategie opusă ce poartă numele de Contra D’Alembert.


4. ÎN CE CONSTĂ STRATEGIA CONTRA D’ALEMBERT?

Aceasta este bazată pe o progresie pozitivă. După un pariu câștigător miza trebuie mărită, iar după un pariu pierzător ea trebuie micșorată. Se pornește de la ideea că orice parior are mai devreme sau mai târziu serii de rezultate identice, iar astfel ei pot scoate mai mult din seriile pozitive, și își pot reduce pierderile în cazul unei serii negative. Dar și aici contează mult momentul în care prindem pariurile câștigătoare și pe cele pierzătoare.


Exemplu de aplicare a strategiei Contra D’Alembert

Presupunem că ai un buget de 200 de unități, miza primului pariu este de 10 unități, iar suma cu care oscilează miza este de o unitate, exact ca și în modelul de mai sus. De data aceasta seria de rezultate arată cam așa:

În final am dat cu 5 unități pe minus, dar repet, pot fi situații în care Contra D’Alembert să genereze rezultate mai bune decât D’Alembert.
 

5. CONCLUZII FINALE

Nici strategia D’Alembert, dar nici opusul ei nu mi se par a fi sisteme de pariuri sportive foarte eficiente pe termen lung, ele având la bază principii destul de contestate. Dar măcar există și câteva avantaje, așa cum am enumerat la capitolul 3. Dacă vreuna dintre cele două variante ți se pare interesantă și vrei să o încerci, atunci ai putea să îți deschizi un jurnal de pariuri AICI pentru ca și alți pariori să vadă dacă această strategie dă rezultate atunci când este pusă în practică.


Te-ar mai putea interesa și:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive