Stop and go în poker, o alternativă la all-in

Stop and go în poker este o strategie din ce în ce mai folosită în turnee de către cei care rămân cu puţine fise. Prin ea, amâni să împingi all-in până pe flop, în speranţa că adversarul va folda odată ce vede primele trei cărţi comune. Ignorată de unii, această mişcare prezintă avantaje importante, pe care voi încerca să vi le prezint mai jos.

Fiecare dintre noi a ajuns într-un turneu short-stack la masa la care evoluează. Independent de calităţi sau experienţă, invariabil te vei confrunta şi cu astfel de momente neplăcute. În aceste situaţii, nu ai la dispoziţie foarte multe alternative; e neproductiv să intri în multe poturi pentru că pierzi fise importante. Cei mai mulţi merg pe varianta push all-in, în speranţa că se dublează sau fură fără luptă jetoanele deja existente.

Eu obişnuiesc să apelez şi la o altă soluţie, din ce în ce mai la modă. Stop and go în poker este de multe ori mai eficientă decât all-in-ul. Ideea e să împingi abia pe flop, pentru că paradoxal sunt şanse mult mai mari acolo ca adversarul să cedeze. Trebuie însă să ai grijă când faci acest play să ai în faţă un stack de minimum 10 big blind-uri; altfel, cineva va fi tentat să te plătească chiar dacă tu ai făcut un play foarte bun. L-ar costa prea puţin, iar call-ul se justifică.

JOACĂ LA CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX!

 

Stop and go în poker: paşii de urmat

Prin ce se diferenţiază all-in-ul de stop and go în poker? Să ne imaginăm că te afli într-un turneu, iar blind-urile au ajuns la 1000/2000, cu un ante de 200. Tu ai în faţă un stack de 25.000 de fise, iar acum eşti big blind; în consecinţă, fără să vezi cartea, eşti obligat să pui chip-uri în valoare de 2200 de unităţi jos. Vei mai rămâne cu puţin peste 10 big blinduri după mâna asta, o situaţie mai mult decât îngrijorătoare.

E timpul pentru o mutare, nu? Să presupunem că cineva măreşte înaintea ta, aşa cum e de aşteptat. Dacă o face din early position, e posibil să aibă o mână bună. În schimb, din middle position sau din button, e plauzibil că încearcă să fure sau să construiască un pot. În măsura în care avem de-a face cu această ultimă variantă, iar noi deţinem o mână decentă (să spunem K-J suited), mulţi ar fi tentaţi să împingă.

Nu e neapărat incorect, cartea avută domină destule mâini din range-ul adversarului, iar situaţia o impune. Eu prezint, însă, prin stop and go în poker o alternativă. Spun destui specialişti, de multe ori mai benefică. Concret, chiar dacă opozantul a încercat să fure potul, şansele să te plătească aici în caz de all-in pre-flop sunt destul de mari. Pentru tine e vorba de supravieţuire, astfel că dacă vei folosi tactica "stop-and-go" ai putea avea mai mult succes. Astfel, iniţial doar plăteşti raise-ul lui şi, pe flop, independent de textura acestuia, mergi all-in. Nu ai poziţie şi vorbeşti primul. Ce faci în fapt? Amâni decizia de a-ţi împinge toate fisele în pot, lucru care, matematic, te poate ajuta.

 

De ce e de preferat să apelezi la stop and go în poker

În exemplul de mai sus, cel care a mărit, dacă are un stack respectabil va plăti mult mai frecvent pre-flop. Pentru că acolo matematica îl ajută. Chiar dacă pleacă în spate, probabil că vor fi şanse 65-35 în favoarea ta, dacă nu cumva lucrurile vor fi mai echilibrate. Ştie asta şi e dispus la gambling, cunoscându-ţi situaţia.

Împingând toate fisele tale în pot din afara poziţiei, după ce ai văzut flop-ul, transmiţi informaţia clară că ai prins o pereche. În acest moment, chiar dacă efortul adversarului nu va fi foarte mare din punct de vedere al fiselor, el va înţelege că are nevoie de ajutor. Evident, dacă nu cumva a prins ceva. Dacă ai fi mers all-in pre-flop, erau şanse mai mari să te fi plătit.

Acum coordonatele s-au schimbat. În cele mai multe dintre situaţii el nu va avea nimic şi, în consecinţă, aproape sigur va folda. Ştie că mai sunt doar două străzi care să îl ajute şi e convins că tu cu siguranţă ai prins ceva. Ai prea puţine fise încât să îţi permiţi un bluff, crede el. În realitate, tu doar ai amânat all-in-ul. Acum ai un "fold equity" mai bun de partea ta şi cel mai probabil vei câştiga aici potul fără luptă.

"Dar oare nu vrei să te confrunţi cu o mână mai slabă la un all-in pre-flop", e o întrebare pe care cu siguranţă unii dintre voi şi-au pus-o, citind rândurile de mai sus. În teorie, da. Dar obiectivul tău pe termen scurt e să îţi repari stack-ul, iar acest lucru se poate face mai sigur treptat. Supravieţuirea în turneu e prioritară şi de destule ori e de preferat să creşti câte puţin, dar să nu te expui total.

 

Lucruri pe care să le ai în vedere când faci un stop and go în poker

În strategia stop and go în poker nu există jumătăţi de măsură. Trebuie să fii gata să împingi toate fisele avute în faţă pe flop, indiferent de modul în care acesta arată. Nu te interesează faptul că nu ai legat nimic, ai prea puţine fise în faţă încât să îţi mai permiţi un fold. Agresivitatea e cheia aproape mereu în poker. Nu uita că principalul obiectiv acum e să îl faci pe adversar să arunce mâna, astfel că trebuie să pari cât mai convingător. Evident, în măsura în care ai prins o carte cu adevărat bună din flop - să spunem două perechi -, coordonatele sunt altele. În acest caz poţi să încerci un slow play, în speranţa că oponentul va plusa.

Foarte important când decizi să apelezi la această mutare e să ştii cine ţi-e adversar. Dacă oponentul tău este un jucător extrem de "loose", şansele ca tactica aplicată să îţi aducă succes sunt mai mici. În acest context un push-all-in pre-flop sau un stop-and-go sunt lucruri similare. Opozantul te va plăti. Încearcă să implementezi tactica contra jucătorilor tight şi analitici, care au stack-uri medii.

Un ultim aspect pe care trebuie să îl ai în vedere: stop and go în poker nu funcţionează când ai rămas cu mai puţin de 10 blind-uri. Chiar şi pentru un jucător tight, dacă împingi all-in pe flop cu puţine fise, efortul de a te plăti e minim. El nu va risca foarte multe chip-uri şi ar putea să aibă nişte outsuri la dispoziţie. Ai grijă să îţi păstrezi un stack suficient de mare, astfel încât să se teamă atât de perspectiva pierderii fiselor, dar şi de varianta dublării tale.

DESCHIDE CONT ȘI JOACĂ CHIAR ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER ONLINE DIN LUME!


Te-ar mai putea interesa și:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive