Steaua s-a calificat în optimile Cupei României, dar a transpirat serios la Suceava

Reghecampf a menajat aproape o echipă întreagă la partida cu Foresta din Cupă. Tamaş, Momcilovic, Bourceanu, Moke, Adi Popa, De Amorim, Boldrin, Jakolis şi Golubovic au văzut de pe bancă meciul cu Foresta. Chiar şi aşa, steliştii au deschis scorul repede. Ovidiu Popescu a marcat după numai 9 minute. 

Aflaţi la primul lor joc în nocturnă, moldovenii de la Foresta au egalat în minutul 18 - Matei a preluat frumos în careu şi a trimis perfect, sub transversală, la o fază în care Mitrea a sărit pe sub minge. Steaua s-a aruncat în atac şi a reuşit să înscrie din nou, dar golul marcat de Ovidiu Popescu a fost anulat eronat pentru un ofsaid.

Am discutat cu arbitrul două faze. Robert Dumitru are experienţă foarte mare, dar cred că a arătat mult prea repede ofsaid. Apoi nouă ni s-a părut că am avut un penalty,

---a acuzat Reghecampf

Aganovic i-a readus în avantaj pe stelişti după pauză, când a reluat din 12 metri o minge respinsă de unul dintre apărătorii gazdelor. Desfiinţat de Gigi Becali după înfrângerea din campionat cu Gaz Metan, Mitrea era să o comită din nou în minutul 62. Fundaşul Stelei s-a apărat la o lovitură de cap a lui Căinari, dar era cât pe ce să comită henţ. Gazdele au cerut penalty, dar arbitrul a făcut semn că jocul poate continua.

Moldovenii au făcut faţă tot mai greu ritmului impus de jucătorii lui Reghe, care au ratat două mari ocazii de gol pe finalul meciului. Achim a luat bara la ţintă, pentru ca apoi Denis Man să trimită în piciorul portarului gazdelor. Ratările îi puteau costa pe stelişti - Căinari a trimis peste poartă în minutul 90 dintr-o poziţie excelentă.

Steaua a obţinut o calificare muncită la Suceava, unde Pintilii a jucat în ultimele 23 de minute. A fost primul meci pentru mijlocaşul Stelei după accidentarea care l-a ţinut departe de gazon aproape 3 luni.

Aşteptam de foarte mult timp acest moment. E încă foarte puţin, am nevoie de mult timp în teren. Sper ca la următorul meci să prind 30-35 de minute, astfel încât să îmi reintru în ritm. E foarte greu să fiu titular, vin după o pauză mare, trebuie să o iau treptat.  A fost o partidă destul de grea, dar mă bucur că am câştigat. Aveam nevoie de acest rezultat,

---a spus Mihai Pintilii

A fost un meci destul de bun al nostru, am condus jocul de la început până la sfârşit. Mi-a fost teamă de atitudinea jucătorilor. Ei ştiu la ce nivel sunt. Joacă la cea mai bună echipă din România, stadioanele sunt pline pe unde mergem, de aceea trebuie să-i felicităm pe cei de la Suceava pentru eforturile pe care le-au făcut,

---a declarat Laurenţiu Reghecampf

La finalul meciului cu Foresta, Gigi Becali şi-a adus aminte de ultima escapadă a lui Gabi Tamaş. 

Tamaş e un fotbalist extraordinar, dar nu pot rămâne indiferent faţă de lucrurile pe care le face. Ca joc, nu ai ce să spui, dar poţi să ai încredere când e beat?...Poate să facă ce vrea, dar dacă în timpul liber bei şi întârzii la antrenament...Are un demon al băuturii, care nu-l lasă în pace. Am făcut o excepţie, dar el are în contract nişte lucruri, nişte amenzi mari, de până la 50 de mii de euro. Dar m-am sfătuit cu Reghe şi cu Meme, o să discut şi cu el..,

---a dezvăluit Gigi Becali

 

Echipele de start: 

Foresta: Hînţăscu - D. Bălan, D. Lung, Alin Mutu, Semeghin - Dumitriu, Drugă, Stănescu - Rusu, Matei, Căinari. 

Steaua: Niţă - Ov. Popescu, Mitrea, Toşca, D. Popescu - Aganovic, Muniru, Achim - Enache, Tudorie, Chitoşcă. 

 

CS Afumaţi a reuşit surpriza zilei în 16-imile Cupei României. Divizionara B a bătut-o cu 1-0 pe ocupanta locului 4 din Liga 1, FC Botoşani, şi s-a calificat în optimile competiţiei. Într-un alt meci, Astra a trecut greu cu 1-0 de necunoscuţii de la Becicherecu Mic. Valentin Gheorghe a marcat golul victoriei pentru campionii României, care au jucat fără mai mulţi titulari, dar şi fără Marius Şumudică pe bancă, toţi rămânând la Bucureşti. Viitorul lui Hagi a obţinut cea mai clară victorie a zilei, 4-0 cu CS Baloteşti. 

 

Echipele calificate în optimile Cupei României:

CFR Cluj (1-0 cu CSM Rm. Vâlcea)

Luceafărul Oradea (1-0 cu Metalosport Galaţi)

Pandurii  (3-0 cu ASU Poli Timişoara) 

CSU Craiova (1-0 în prelungiri cu Sepsi Sf. Gheorghe)

ASA Tg. Mureş (5-0 cu Unirea Tărlungeni)

CSM Iaşi (2-0 cu Metalurgistul Cugir) 

Dacia Unirea Brăila (1-0 cu Chiajna) 

CS Voluntari (5-1 cu Academica Clinceni) 

Gaz Metan Mediaş (7-1 cu Cetate Deva) 

CS Mioveni (3-1 cu Olimpia Satu Mare) 

ACS Poli Timişoara (2-0 cu Chindia Târgovişte) 

Dinamo Bucureşti (2-1 cu Dinamo II) 

CS Afumaţi (1-0 cu FC Botoşani)

Astra (1-0 cu Becicherecu Mic)

Viitorul (4-0 cu CS Baloteşti)

Steaua (2-1 cu Foresta Suceava) 

 

Foto: gsp.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi