Steaua l-a ratat pe Budescu! Toşca, vândut pe un milion de euro. Cum va arăta echipa

Gigi Becali şi-a luat adio de la Constantin Budescu! Conform Prosport, şefii Astrei l-au convins pe fotbalistul în vârstă de 27 de ani să semneze un nou contract! Patronul Ioan Niculae i-a oferit jucătorului aproximativ aceleaşi condiţii contractuale precum cele de la Steaua. Budescu şi-a dat acordul şi este aşteptat să semneze noua înţelegere. "Chiar sunt fericit! Îi mulţumesc lui Dani Coman şi conducerii că l-au convins pe Budescu să rămână alături de noi. I-au trimis contractul şi acum mai trebuie ca Budi să semneze!", a declarat Şumudică pentru DigiSport.

Campioana României îl putea pierde pe Budescu din vina ei...O declaraţie a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Astrei, Petre Buduru l-ar fi deranjat pe jucător, care la nervi a spus că va pleca la Steaua. "Din punct de vedere financiar, Steaua i-a făcut o ofertă mai bună decât noi. Îl lăsăm pe Budescu să se gândească cât are nevoie, îi punem clauză să plece când vrea afară, la noi are libertatea de a-şi decide singur viitorul", spunea ieri Dani Coman. 

Ce îi oferea Gigi Becali lui Budescu 

Constantin Budescu avea timp destul să se gândească - în România, perioada de transferări începe mâine şi se va încheia pe 24 februarie, conform deciziei LPF. 

Astra i-a oferit lui Budescu (Foto: Sportpictures.eu) un salariu iniţial de 15 000 euro pe lună, pentru un contract de 1 an şi 6 luni, cu posibilitatea de a pleca liber la un club din străinătate. În plus, campioana României i-a promis 150 000 euro la semnătură...Cu 50 000 de euro mai puţin decât îi oferea Gigi Becali. De asemenea, patronul Stelei era pregătit cu un salariu lunar de 20 000 de euro pentru Budescu, plus 100 000 de euro primă la începutul fiecărui an de contract. La Steaua contractul s-ar fi întins pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Relaţia excelentă pe care o are cu antrenorul Marius Şumudică se pare că a fost decisivă în decizia jucătorului.

Steaua va fi o echipă total schimbată faţă de acum un an, portarul Florin Niţă urmând să fie singurul "supravieţuitor" din primul "11" al echipei din 2016. Şi totul din cauza jucătorilor vânduţi de Becali în urma ratării titlului în faţa Astrei. Au fost vânduţi Varela, Hamroun, Chipciu, Stanciu, iar Toşca e ca şi jucătorul lui Betis pentru 1 milion de euro. Au venit, în schimb, Florin Tănase, Enache, Achim, dar şi brazilienii De Amorim şi Boldrin. Pe ultimul, primele meciuri oficiale s-ar putea să nu-l mai prindă la Steaua, Becali exprimându-şi în mod public nemulţumirea vizavi de evoluţiile lui din ultima vreme.

Apoi, la echipă au sosit Alibec şi Gnohere (Foto: steauafc.com), oamenii atât de mult doriţi de către antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi de patronul Stelei. 

Transformările prin care a trecut echipa în ultimul an

În decembrie 2015, Steaua a jucat cu Poli Timişoara şi a câştigat meciul cu 3-1, graţie lui Stanciu, Hamroun şi autogolului lui Bocşan. Niciunul dintre cei doi mijlocaşi nu se mai află la echipă. Mai mult, dintre cei 11 jucători care au început atunci partida, doar Niţă a mai fost în teren în decembrie anul trecut la derby-ul cu Dinamo pierdut cu 1-4 de echipa lui Reghe.

Titular în meciul din decembrie 2015 cu Timişoara, Adi Popa (Foto: Sportpictures.eu) a început meciul cu Dinamo din decembrie 2016 pe banca de rezerve, fiind introdus în teren în repriza a doua, în locul lui Boldrin. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Tudorie, acesta luându-i locul lui Moke la meciul cu Dinamo în ultimele 8 minute. 

Mişcările de trupe continuă la Steaua, Mitrea şi Golubovic reziliindu-şi deja contractele. Liber de contract din vară, Adi Popa aşteaptă o propunere din străinătate. În această iarnă, de la echipă ar mai putea pleca Aganovic, Dan Popescu, Vîlceanu, Enceanu şi Chitoşcă - cu toţii trecuţi de şefii echipei pe lista de transferări.

Toşca (Foto: Sportpicturtes.eu) este ultimul plecat de la Steaua. "Ne-am înțeles cu Betis pe un milion de euro", a anunţat Becali. Patronul Stelei a confirmat că a bătut palma şi pentru Bălaşa, de la Roma, și mai vrea să-l ia și pe Cristi Manea, pentru care așteaptă un răspuns în 24 de ore. Bălaşa și un fundaș francez din Elveția sunt țintele Stelei, după ce Toșca va semna cu Betis. 

Echipa Stelei ar putea arăta astfel, odată cu reluarea campionatului: Niţă - Enache, Tamaş, Moke, Momcilovic (Bălaşa) - Pintilii, Boldrin - Ad. Popa, Fl. Tănase, De Amorim - Alibec. 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi