Steaua - Astra, duelul marilor orgolii. Reghe: "Tănase va fi pe teren şi va da şi gol!"

Se încinge derby-ul dintre Steaua şi Astra. Acuzaţi de Şumudică că au inventat accidentarea lui Florin Tănase, pentru ca acesta să nu joace în ultimul meci al naţionalei U21 şi să fie odihnit pentru derby-ul din campionat, steliştii i-au răspuns antrenorului Astrei prin vocea lui Laurenţiu Reghecampf. "Tănase e accidentat, dar va intra duminică şi va marca!", a anunţat Reghe la Dolce Sport. 

Îl asigur pe Şumi că Tănase e accidentat. Într-adevăr, se antrenează cu noi, se pregăteşte, dar deocamdată trebuie să aştepte. Are contuzie şi încă simte dureri. Dar, până duminică, Şumi poate să pregătească meciul cu Tănase în teren, pentru că joacă şi sunt sigur că o să şi marcheze!,

---a spus Reghecampf 

Voiam să pregătesc meciul de duminică împreună cu secundul, să discut cu el, şi îmi făceam diferite scenarii ştiind că Tănase nu va fi pe teren. Trebuie să schimbăm şi să pregătim meciul altfel, 

---a spus Şumudică la Dolce Sport

Meciul cu Steaua va fi ultimul la care Şumudică nu va putea să stea pe banca Astrei, ca urmare a suspendării primită în finalul sezonului trecut pentru pariuri. Reghecampf l-ar fi vrut pe marginea terenului pe Şumi.

Antrenorul trebuie să stea pe bancă şi lângă echipă. Atâta timp cât antrenorul nu e lângă echipă, aceasta nu are aceeaşi atitudine şi determinare în timpul meciului,

---a mai declarat Reghecampf

Steaua şi Astra au fost echipele care au scos capul şi în Europa, Steaua a bifat optimi de finală în Europa League în 2013, plus grupe de Champions League în 2014, iar acum a revenit în grupele Europa League, în timp ce Astra a reuşit şi cu Isăilă, dar şi cu Şumudică să câştige preliminariile şi să ajungă şi ea în această fază a competiţiei. 40 de milioane de euro valorează loturile celor două echipe, conform nemţilor de la transfermarkt.de: 22,45 milioane Steaua şi 17,55 milioane Astra. 

Meciul programat duminică va fi cel de-al 9-lea între cei doi antrenori în ultimii 6 ani. Până acum, avantajul în întâlnirile directe este de partea lui Reghecampf. Acesta are 4 victorii împotriva lui Şumudică, în timp ce tehnicianul Astrei s-a impus de 3 ori în faţa omologului său. O singură dată duelul Reghe - Şumi s-a terminat la egalitate. Golaverajul este unul perfect: 9 goluri înscrise de echipele lui Reghecampf, 9 înscrise de cele antrenate de Şumudică.

Aflată la 9 puncte în clasament în spatele Stelei, care e lider după 6 etape, Astra speră să înceapă cursa de revenire chiar în meciul de duminică. 

Avem nevoie de puncte. Trebuie să facem un rezultat bun cu Steaua. Trebuie să fim concentraţi, să dăm totul pe teren. E un meci foarte important pentru noi!,

---zice Geraldo Alves 

Şumudică are 157 de meciuri ca antrenor în prima ligă din România, dintre care 52,9% cu puncte obţinute. De cealaltă parte, Reghecampf a stat pe bancă de 126 de ori în Liga I, obţinând puncte în 67,5% din meciuri.

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi