Stanciu şi Ţucudean s-au pus Contra sârbilor! Mitriţă putea da lovitura pe final (VIDEO)

După egalul cu Muntenegru la debutul în Liga Naţiunilor, "tricolorii" au început curajos în meciul de la Belgrad - Chipciu şi apoi Ţucudean şi-au încercat şansele la poarta adversă. Au urmat două ocazii într-un minut ale gazdelor, care i-au avut în prim plan pe Milinkovic-Savic şi Mitrovic.

Vezi AICI cele mai importante faze din meciul de la Belgrad. 

Sârbii au continuat să atace şi au creat panică în careul României. În minutul 25, Milinkovic-Savic a irosit o şansă foarte bună cu o lovitură de cap. Trupa lui Contra nu a mai scăpat de gol un minut mai târziu - Kolarov a şutat puternic după o pătrundere vijelioasă, iar Mitrovic a reluat în poartă deşi atacantul lui Fulham era "încolţit" de trei jucători români.

Pariază la această casă de pariuri online pe meciurile din Liga Naţiunilor! 

"Tricolorii" au acuzat primirea golului şi au făcut tot mai greu faţă atacurilor sârbilor, care au fost la un pas de 2-0 la faze care l-au avut în prim plan de Dusan Tadic.

La reluare, România a început mai bine şi Chipciu l-a obligat pe Kolarov să îl agaţe la o pătrundere în careu. Stanciu şi-a luat inima în dinţi şi a readus echipa în meci cu un şut perfect din penalty. Dar bucuria jucătorilor lui Contra nu a durat decât un sfert de oră.

Găsit cu o pasă în marginea careului nostru, acelaşi Mitrovic s-a descurcat din nou de minune în faţa a trei apărători adverşi şi a catapultat mingea în poarta lui Tătăruşanu ca în curtea şcolii. Românii nu au renunţat şi au reînceput cursa de urmărire. Eforturile jucătorilor lui Contra s-au concretizat la numai cinci minute de la ultima reuşită a gazdelor - Ţucudean l-a învins şi el pe Dmitrovic (din pasa lui Stanciu) şi "tricolorii" au început din nou să spere.

După ce au încasat golul doi, sârbii au lansat atacuri în valuri la poarta lui Tătăruşanu, dar defensiva lui Contra a rezistat eroic pe finalul meciului de la Belgrad, unde Mitriţă putea fi eroul României. Introdus pe teren în locul lui Drăguş, jucătorul Craiovei l-a luat la ţintă pe Dmitrovic în penultimul minut.

Cosmin Contra: "Normal că sunt mulțumit și fericit. A fost un meci cu ocazii de ambele părți, cu puțină șansă puteam să ne întoarcem cu 3 puncte. Au fost 2 goluri care puteau fi evitate. Am analizat jocul sârbilor, dar în prima repriză nu am reușit să-i închidem pe benzi. La pauză am reorganizat puțin echipa şi s-a văzut. Putem termina în primele 2 echipe. Dacă la partida cu Serbia pe teren propriu cu suporterii de partea noastră vom avea 5 puncte, putem să terminăm grupa chiar pe primul loc". 

George Ţucudean: "A fost un gol meritat, pentru că am avut câteva ocazii înainte. Era urât să pierdem acest meci. Dacă era inspirat Mitriţă pe final, puteam să și câștigăm. De aceea este fotbalul frumos, că se joacă și pe ocazii. Serbia a fost net superioară Muntenegrului, dar și noi am jucat altceva. Ne-am închis bine, știam ce joacă, am reușit să-i prindem pe contraatac". 

În celălalt meci al grupei, Muntenegru a bătut Lituania cu 2-0 (Savic şi Jankovic) şi s-a instalat pe primul loc în grupă, cu 4 puncte - ca şi Serbia, ocupanta locului doi cu un golaveraj mai slab. 

Clasament Grupa 4 - Liga C:

1. Muntenegru 4p (2-0)

2. Serbia 4p (3-2)

3. România 2p (2-2)

4. Lituania 0p (0-3)
  

Meciurile pe care România le mai are de jucat în Liga Naţiunilor:

- 11 octombrie: Lituania – România, ora 21:45
- 14 octombrie: România – Serbia, "Naţional Arena", ora 16:00
- 17 noiembrie: România – Lituania, Stadion "Ilie Oană" - Ploieşti, ora 21:45
- 20 noiembrie: Muntenegru – România, ora 21:45

Descoperă Top5 case de pariuri online recomandate! Toate oferă transmisiuni live video!

 

(credit Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!