Sporturile virtuale, noua țintă a operatorilor fără licență

Copiii sunt vizați de companiile de jocuri de noroc care îi ademenesc să facă pariuri pe jocurile lor video preferate, avertizează englezii. Recent, directorul executiv al Comisiei pentru jocuri de noroc - Sarah Harrison a declarat că în ultima perioadă s-a înregistrat o ”explozie” uriașă a numărului de site-uri web conduse de operatori fără licență care oferă jucătorilor șansa de a paria cu elemente de joc cunoscute sub numele de "skins", care schimbă aparent aspectul jocului sau îi dă mai multă funcționalitate.

”Părinții trebuie să știe că se întâmplă acest lucru! S-ar putea să creadă că copilul lor joacă doar un joc video, dar în realitate el ar putea fi vizat de operatori ilegali de jocuri de noroc. Datoria noastră este să ne asigurăm că astfel de jocuri de noroc sunt corecte, sigure și mai ales că îi protejează pe tineri și pe cei vulnerabili”, a spus Sarah Harrison. 

Autoritățile îi au în vedere și pe cei care postează diferite clipuri cu jocuri video pe rețelele de socializare sau pe Youtube cu intenția de a le atrage atenția copiilor și tinerilor. Este activitatea care asigură operatorilor ilegali de jocuri de noroc o dezvoltare teribilă, iar autoritățile engleze au motive să creadă că ”postacii” sunt plătiți să facă asta! 

În februarie, Comisia de reglementare a jocurilor de noroc din Marea Britanie a urmărit cu succes doi bărbați din Essex care făceau reclamă unui site care oferă jocuri de noroc pe piețele FIFA. Cei doi au fost amendați cu un total de 265.000 de lire sterline. Aceștia au fost ”directori” ai Game Gold Tradings Limited, firmă care a operat și a publicat website-ul de jocuri de noroc fără licență FutGalaxy.com. 

Compania, care nu are o asociere oficială cu seria de jocuri FIFA sau EA Sports, a permis clienților să cumpere monedă virtuală numită care putea fi folosită pentru jocuri de noroc. Ulterior, ele puteau fi convertite în monede FIFA care, la rândul lor, puteau fi vândute cu bani reali pe o piață secundară neautorizată - supervizată de unul din bărbați. 

PARIAZĂ PE SPORTURI VIRTUALE LA ACEASTĂ CASĂ DE PARIURI! 

"Există site-uri care răsar peste noapte, pretutindeni...Și pentru a le aborda pe toate ar fi imposibil", a mai declarat directorul Comisiei de reglementare a jocurilor de noroc din Marea Britanie. Ca urmare, comisia a solicitat anumitor dezvoltatori de pe piață (inclusiv EA Sports) să elimine aceste site-uri și companii. 

Un raport recent al americanilor a estimat că piața acestor tipuri de jocuri de noroc va ajunge îna cest an până la 4,41 miliarde euro. "Aceste site-uri fără licență sunt o formă ascunsă de jocuri de noroc - sunt paraziți care alimentează jocuri populare, prezentând un pericol clar pentru jucători, inclusiv pentru copii. Iar noi nu vom ezita să luăm măsuri”, au mai anunțat autoritățile engleze. 

(sursa: thisismoney.co.uk)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!