Speranțele României pentru un Campionat Mondial după 24 de ani de secetă

Încheiem din nou cu eșec o campanie pentru un Campionat Mondial, unde n-am mai fost din 1998. La anul, când se va desfășura turneul final din Rusia, se vor face 20 de ani. În 2022, la CM din Qatar, unde sperăm să ajungem și noi, se vor face 24 de ani! Enorm!


Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Cei care aveți acum 20 de ani nu ați prins un Mondial cu România printre calificate, nu ați simțit acea emoție imensă de la fiecare meci, așa cum am trăit-o noi în 1990 (Italia), 1994 (SUA) și 1998 (Franța). Vă spun cu mâna pe inimă că senzația este fantastică, greu de descris în cuvinte. Trebuie să o simți și să o trăiești.

Îmi veți spune că se mai dispută până la CM din Qatar un turneu de Campionat European. Corect, însă acolo e greu să nu te califici.

Avem un nou selecționer, mult mai viu decât precedentul, care a început bine, cu o victorie și un egal, dar naționala noastră nu a convins. Din nou. Nici nu avea cum, sunt în mare aceiași jucători, a venit în plus Budescu, stelistul care a decis partida cu modesta Kazahstan, dar care s-a evaporat ușor-ușor în Danemarca, und am întâlnit un adversar mai puternic. Budescu va avea 33 de ani la Campionatul Mondial din Qatar și nu cred că va mai face mare brânză la vârsta aia.

Dar să vedem pe ce ne putem baza pentru viitor și să o luăm pe posturi.

Portar. Tătărușanu va avea 35, Pantilimon – 34, Niță – 34, toți vor fi la maturitate deplină, poate un pic spre final de carieră, dar să nu uităm de Silviu Lung junior (32 de ani în 2022) și să ne îndreptăm atenția spre Ionuț Radu, goalkeeperul naționalei de tineret, sub contract cu Avellino, 20 de ani acum, cât și spre Andrei Vlad (18 ani), transferat în această vară de la CS U Craiova la FCSB. Ambii, extrem de talentați, îi pot prinde din urmă ca valoare pe cei patru „veterani” enumerați mai sus.

Fundaș dreapta. Romario Benzar va avea 30 de ani, poate juca liniștit și la CM 2022. Chiar e bun pe postul lui, cu minusurile de rigoare. O concurență bună îi poate face Cristi Manea, actualul jucător al CFR-ului.

Fundași centrali. Chiricheș va merge pe 32 de ani în 2022, nu cred că va mai face față la nivel înalt, mai ales că și în prezent ne cam enervează cu gafele sale. Îl văd în echipa de Mondiale pe stelistul Bălașa (22 de ani acum). Poate în cuplu cu unul dintre actualii fundași ai naționalei de tineret, Nedelcearu sau Pașcanu, bineînțeles dacă aceștia vor reuși să facă pasul spreun alt nivel al fotbalului. Poate intra în discuție și Țîru (Viitorul, 23 de ani).


Credit foto: Cristi Dan George/FRF/SPORT PICTURES

Fundaș stânga. Poate fi Cristi Ganea (25 de ani acum), poate fi Bancu (tot 25), ambii energici și cu o contribuție consistentă și pe faza ofensivă. Bancu joacă și mijlocaș stânga la echipa de club.

Mijlocași la închidere. Nedelcu de la FCSB are vârsta și evoluțiile care ne dau speranțe. Pinitilii și Hoban vor fi doar amintiri ca jucători de națională, așa că trebuie să ne îndreptăm atenția tot spre tineret, Cicâldău, de la Viitorul, fiind în vizor și pentru naționala mare. Sper ca până atunci și Screciu să câștige în experiență. Ar mai fi Răzvan Marin, dar îmi pare în scădere de formă, poate își va reveni. Marco Dulca (18 ani), titular în victoria naționalei U21 în Elveția (2-0) are și el perspective frumoase.

Aripă dreapta. Aici îl văd pe Băluță, care mi se pare peste Chipciu la ora actuală și va avea 28 de ani în 2022, vârstă ok pentru performanță. El joacă și în centru, iar în Danemarca a fost poziționat în stânga atacului nostru.

Alexandru Ioniță (Astra, 22 de ani) e o variantă viabilă, dar și Dennis Man (FCSB, 19 ani), care încă mai poate progresa. Îmi place și Daniel Benzar (FCSB, 19 ani), dar el mai are nevoie de meciuri în picioare.

Aripă stânga. Grozav va avea 31 de ani în 2022, mai poate juca. Vine tare din urmă Burlacu (20 de ani acum), de la CS U Craiova, cu o ascensiune importantă în ultimul timp. Și să nu-i uităm pe Florinel Coman și Florin Tănase de la FCSB.

Mijlocaș ofensiv (în spatele vârfului). Aici poate evolua și Băluță, o poate face și Stanciu (28 de ani în 2022). O variantă ar fi și Ianis Hagi (împinește 19 ani pe 22 octombrie), dar să vedem care va fi drumul său în Italia. Vlad Dragomir (18 ani), luat de curând în lotul lui Arsenal Londra la un meci de Europa League, poate fi o opțiune.


Credit foto: Stefan Constantin / Sport Pictures

Atacant. George Pușcaș (21 de ani) va căpăta maturitate, mai ales dacă începe să și înscrie în Serie A, dar nu îl exclud pe Florin Andone, care va avea 28 de ani la Campionatul Mondial din Qatar.

Cum ar arăta naționala României în 2022? Bineînțeles că mai e mult până atunci și pot apărea jucători noi, alții pot „exploda” în această perioadă, dar haideți să facem o încercare:

Tătărușanu (Ionuț Radu) – Benzar (Cristi Manea), Bălașa, Nedelcearu (Țîru), Cristi Ganea (Bancu) - Nedelcu, Cicâldău (Marco Dulca) – Alexandru Ioniță (Dennis Man), Băluță (Stanciu), Grozav (Burlacu) – George Pușcaș (Florin Andone).

În lot: Andrei Vlad - Chiricheș, Pașcanu, Țîru, R. Marin, Chipciu, Dragomir, Fl. Coman, Fl. Tănase.

Ei, ce ziceți? Voi ce propuneri aveți?

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi