Situațiile care afectează profitabilitatea set miningului în poker

Carlos Welch, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de poker din lume, ne atrage atenția asupra câtorva factori pe care să îi avem în vedere când încercăm un set mining în poker. Există lucruri negative pe care trebuie să le analizezi înainte de a-ți dori să lovești trei bucăți pe flop cu orice pereche mică din mână.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

Ce este set miningul

Despre set mining am discutat pe larg aici. Este un play foarte puternic, care poate fi utilizat în majoritatea formelor de poker și care îți poate aduce un profit consistent. Termenul se referă la momentele în care joci o pereche mică sau medie cu unicul scop de a lovi setul. Când participi la aceste poturi, deşi simţi că pre-flop e posibil să fii în spate sau să pleci coin flip, vizezi câştigarea unor poturi uriaşe.  Dar doar prin completarea celor trei bucăţi. În măsura în care acest lucru nu se întâmplă, vei renunţa la acel pot, nu te interesează să faci alte play-uri sau bluff-uri care să te coste, pe termen lung, o mulţime de fise.

Odată completat setul, şansele să câştigi mâna sunt enorme. Ai ocazia să învingi adversari cu perechi mari, care sunt dispuşi să investească foarte mult în acele poturi. Puterea dată de cele trei bucăţi deţinute e accentuată de faptul că, aproape întotdeauna, o astfel de mână este greu de detectat. Ca atare, opozanţii te vor pune rar pe o asemenea carte şi vor considera până în ultima clipă că sunt şanse mari ca ei să fie în faţă. Ca atare, vor fi dispuşi să introducă multe chipuri în pot, convinști că au un avantaj.

Dar hai să vedem de ce un astfel de play nu e mereu atât de profitabil Carlos Welch a identificat două situații negative, de care trebuie să ții cont înainte să vizezi un set mining. Să îi dăm cuvântul expertului.

1. Nu vei fi întotdeauna plătit

Când ești invitat preflop să pui fise în pot, tu deținând doar o pereche mică, e ca și cum ai cumpăra un bilet de loterie. La fel ca la loteria reală, această decizie de a juca poate fi profitabilă doar dacă se justifică din punct de vedere matematic și dacă ne asigurăm că jucăm pentru un "jackpot" suficient.

Să ne imaginăm un exemplu. Un tip se deschide din UTG și tu dai call cu o pereche "de buzunar". Șansele să îți completezi setul sunt de 7,5/1. Deci, pentru a se justifica un call din partea ta trebuie să fii capabil să câștigi măcar o dată de cel puțin 7,5 suma cerută pe flop. Atâta timp cât există suficiente jetoane în stackurile voastre, stai bine. Pentru că dacă adversarul are un număr de fise mic, atunci din punct de vedere matematic call-ul tău nu mai are atât de multă susținere. Vei câștiga prea puțin, când îți completezi mâna, pentru a merge de fiecare dată cu o pereche mică la luptă.

Pe lângă dimensiunea stackului, trebuie să ai în vedere și alte situații care pot să apară. Dacă adversarul are o mână precum K romb - K cupă, iar pe flop apare un as? Va mai fi el interesat să construiască potul? Mai mult ca sigur nu, chiar s-ar putea să îl faci să foldeze foarte repede. Chiar dacă nu identifică setul în mâna ta, e speriat de posibilitatea ca tu să deții un as. 

Dar ce-ar fi dacă el doar a încercat să fure potul pre-flop cu raiseul său? În astfel de situații, mulți adversari, dacă nu li se leagă nimic, tind să devină pasivi, nu vor dori să investească suplimentar. Un alt aspect pe care trebuie să îl iei în calcul înainte să te arunci cu capul înainte după set mining.

Toți acești factori îți cer să ai garantat un preț mult mai bun la callul tău decât 7,5/1. Eu aș spune că rata corectă în care obții ce vrei cu un set mining e de 10, poate chiar 15/1. În acest caz, ai mare grijă cât investești, pentru că raportul se schimbă fundamental față de premisa de la care ai plecat, cea pe care o știi din teorie.

2. Nu ești sigur că vezi flopul

Un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere când dai callul este legat de faptul că există o șansă să nici nu vezi flopul. Acest lucru se întâmplă atunci când te afli în poziție de început sau medie. Să ne imaginăm că un jucător deschide din UTG la o masă de cash cu 10 jucători. Tu, cu 2-2, decizi din UTG+3 să participi la mână.

Știi că va trebui să câștigi mai mult de 7,5 ori suma de pariat pentru a face callul profitabil. Sau, dacă ai fost atent la despre ce am vorbit la punctul 1, mai degrabă ai nevoie să obții de 10 sau chiar 15 ori suma pentru a se justifica playul. Problema aici este că există 7 jucători în spatele tău care ar putea să vă arunce din pot. Fie că au o mână premium, cu care decid să facă un three bet mare, fie că pur și simplu bluffează.

Matematica spune că în 24% din timp, un jucător din middle sau late position va avea o mână suficient de puternică încât să vină cu un re-raise. Un play care contravine cu planul tău, de a vedea flopul având pot odds favorabile. Asta înseamnă că jetoanele pe care le-ai pus deja în pot devin bani morți în aproape un sfert de cazurile în care deții perechea mică.

În concluzie, set miningul poate fi o parte profitabilă a jocului tău, dar cred că mulți jucători supraestimează foarte mult cât de profitabil este în anumite locuri. 

Nu fi tipul care bate la ușa loteriei, sperând că de data asta va avea noroc. De ce să  plătești în mod repetat 15% din stackul tău efectiv încercând să lovești un set pe care îl privești ca pe un "jackpot". Spre deosebire de loterie, în poker nu orice jackpot este bun.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi