Simona Halep se bate pentru titlu la Australian Open, dar şi pentru un premiu record

Organizatorii primului turneu al anului,  Australian Open, au anunţat premii-record pentru ediția din 2017. Premiile vor însuma 34.850.000 de euro, cu 14 la sută mai mult decât la ediţia precedentă! Valoarea premiilor de la Australian Open s-a triplat practic față de anul 2001, iar din 2014 și până în prezent a crescut cu aproape 7 milioane de euro!

Câştigătorii competițiilor de simplu, atât la masculin cât și la feminin, vor fi premiaţi cu câte 2,5 milioane de euro, o creştere de 9 la sută faţă de ediţia din acest an. Nici cei care nu vor ajunge departe în competiţie nu vor pleca cu mâna goală din Australia - cei care vor părăsi competiţia în turul trei vor primi un cec în valoare de 17.400 euro. Jucătorii care vor intra pe tabloul principal, dar care vor fi eliminaţi în runda inaugurală vor pleca acasă cu 34.800 euro! 

Schimbarile majore s-au produs în ceea ce-i priveşte pe jucătorii din calificări şi pe cei care vor fi eliminaţi în primele tururi, după cum a anunţat Craig Tiley, directorul Australian Open. România va avea cinci sportive pe tabloul principal de simplu feminin: Simona Halep (4 WTA), Irina-Camelia Begu (29 WTA), Monica Niculescu (38 WTA), Sorana Cârstea (79 WTA) şi Patricia Ţig (108 WTA). Turneul de la Melbourne va avea loc în perioada 16-29 ianuarie. Anul trecut, competiţia feminină a fost câştigată de Angelique Kerber, iar cea masculină de Novak Djokovic. Australian Open este acum pe locul doi în clasamentul turneelor de Grand Slam cu cele mai mari premii, după US Open, cu 44,5 milioane de euro. Urmează Wimbledon (33,3 milioane de euro) şi Roland Garros (32 milioane de euro).

Ultimii câştigători de la Australian Open: 

Simplu masculin: Novak Djokovic
Simplu feminin: Angelique Kerber
Dublu masculin: Jamie Murray/Bruno Soares
Dublu feminin: Martina Hingis/Sania Mirza
Dublu mixt: Elena Vesnina/Bruno Soares.

 
Foto:  Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi