Simona Halep îşi continuă visul american: a ajuns în turul trei la US Open după victoria cu Safarova

Simona Halep defilează la US Open. Românca a ajuns în turul trei după un meci aproape perfect în faţa Luciei Safarova. Fostă numărul 5 mondial, Safarova a cedat în două seturi, 6-3, 6-4, în faţa Simonei, care şi-a pus mai bine în valoare loviturile decisive. De o oră şi jumătate a avut nevoie Halep ca să câştige meciul, unul în care nervii şi-au spus cuvântul de multe ori. Halep a dat cu racheta de pământ în primul set!

Am aruncat cu racheta în primul set, dar asta mă ajută uneori să dau afară ce e negativ. Sunt dură cu mine şi nu accept greşelile uşoare. Lucrez la acest capitol, încerc să rămân pozitivă, însă nu este aşa uşor să mă schimb. Au fost momente dificile din cauza ploii, dar mi-a plăcut să joc cu acoperişul tras, deşi îmi era cam frig din cauza aerului condiţionat.

Primul set a fost tensionat, dar mi-am spus că trebuie să mă concentrez pe jocul meu. E dificil să joci contra unei stângace, ştiam că Lucie e o jucătoare bună. Mi-am zis însă că trebuie să fiu încrezătoare, pentru că mai câştigasem trei meciuri în faţa ei,

---a spus Simona Halep după meci 

Favorită numărul 5 la US Open în acest an, Halep s-a temut la un moment dat de Safarova. S-a încurajat singură şi a reuşit să se impună în faţa jucăatoarei din Cehia, numărul 44 în clasamentul mondial WTA. 

La început am jucat bine, apoi am ratat câteva mingi şi mi-am pierdut încrederea. Mi-am zis să mă relaxez şi să îmi amintesc ce am făcut în primele trei game-uri. Au fost meciuri dure mereu cu Lucie, ştiam că e o jucătoare bună, mi-am zis că trebuie să fiu încrezătoare pentru că am învins-o în ultimele trei partide,

---a mai spus Halep la Eurosport

Constănţeanca mai are multe de pus la punct, dar împreună cu antrenorul Darren Cahill speră să găsească reţeta câştigătoare la turneul de peste Ocean. 


Am lucrat mult cu Darren, îmi place să fiu agresivă. Când nu ai încredere nu poţi să faci acest lucru. Acum vreau să îmi definesc stilul meu, să am încredere în loviturile mele şi sa preiau controlul partidei, 

---s-a arătat încrezătoare românca

În turul trei la US Open, Halep o va întâlni pe Timea Babos, din Ungaria, care s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața olandezei Richel Hogenkamp. Şi Monica Niculescu a ajuns în turul trei, după 6-0, 6-1 în faţa unei alte jucătoare din România, Ana Bogdan. Niculescu va juca în meciul următor cu Caroline Wozniacki, cea care a eliminat-o surprinzător pe Svetlana Kuznetsova. Horia Tecău s-a descurcat şi el bine până acum în competiţia de dublu - alături de olandezul Jean Julien Rojer, românul a ajuns în turul doi în urma victoriei, 6-1, 6-3, în faţa perechii Julian Knowle / Florian Mayer. 

 

Foto: Reuters

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi