Simona a dat de pământ cu Barty şi va juca pentru a treia oară finala la Rogers Cup! (VIDEO)

"Nu ştiu la ce să mă aştept, pentru că nu am evoluat vreodată împotriva lui Barty. E o semifinală, nu am nimic de pierdut. Voi da tot ce am mai bun din mine pentru a pătrunde în finală", spunea Simona Halep înaintea confruntării cu jucătoarea care a eliminat-o în primul tur la Rogers Cup pe Irina Begu (foto: wtatennis.com).

După victoria concludentă din turul precedent împotriva Carolinei Garcia, Simona a luat-o la ţintă pe Ashleigh Barty încă din debutul meciului. Liderul mondial a făcut rapid break-ul, pentru ca apoi să-şi câştige serviciul şi să-i dea serios de gândit jucătoarei din Australia. Iar Barty şi-a dat seama că va avea o misiune imposibilă după un schimb de 17 mingi şi încheiat de jucătoarea noastră cu o execuţie de manual în diagonală.

Vezi AICI imagini din victoria Simonei Halep cu Ashleigh Barty.

A urmat apoi un nou break făcut de constănţeancă, dar Barty nu a renunţat la luptă şi s-a apropiat la 4-3 pe fondul unor greşeli uşoare ale româncei. Dar a fost doar un "foc de paie", liderul mondial (foto: livetennis.com) punând capăt primului set la 6-4.

La reluare, Simona nu i-a mai lăsat nicio şansă adversarei sale şi a dus scorul rapid la 4-0! A fost momentul în care Ashleigh Barty s-a trezit - australianca şi-a câştigat pentru prima dată serviciul, dar deja era prea târziu. Liderul mondial a greşit tot mai puţin şi s-a impus în stil de mare campioană în setul doi (6-1), pe serviciul adversarei.

Pentru calificarea în ultimul act la Rogers Cup (a treia oară în carieră), Simona şi-a asigurat un cec în valoare de 252.425 de dolari şi 585 puncte WTA. Dacă va câştiga şi finala, jucătoarea noastră va fi premiată cu 519.480 de dolari şi 900 de puncte WTA. Pentru al doilea titlu la Rogers Cup, Simona Halep se va bate cu Sloane Stephens (foto: livetennis.com), jucātoare pe care Simona a bătut-o în acest an în finala de la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1). 

"Sunt relaxată, pot juca cel mai bun tenis. Îmi place terenul de aici, e un turneu foarte frumos. Oamenii sunt calzi, mă ajută enorm. Am amintiri frumoase din 2016, când am câștigat aici. Voi face tot ce depinde de mine pentru a mă impune din nou", a spus Simona Halep după calificarea în finală la Montreal.

Pariază pe victoria Simonei Halep în finala turneului Rogers Cup!

Între timp, au apărut şi cotele pentru învingătoarea din următorul turneu, Cincinnati - competiţie unde Simona Halep şi Sloane Stephens sunt principalele favorite - ambele cu o cotă de 7.00 la această casă de pariuri online. Ele sunt urmate de Elina Svitolina (9.00) şi Angelique Kerber (10.00). Aici, însă, Halep conduce plutonul favoritelor la cucerirea trofeului cu o cotă de 7.50, în vreme ce Kerber şi Svitolina au 9.00, respectiv 11.00.

La Cincinnati, Halep (foto: sportpictures.eu) va intra direct în turul doi şi se va duela cu învingătoarea meciului dintre Irina Begu şi o jucătoare venită din calificări.

Alte trei românce vor lupta în calificări pentru biletul care asigură prezenţa în turul 1. Este vorba despre Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi