Serie A: Juventus - Genoa. Blaturile la pariuri l-au scos din joc!

Juve a readus-o pe Barcelona cu picioarele pe pământ în dubla din sferturile Champions League. Deşi fanii catalanilor au sperat într-o nouă minune, după cea cu PSG din optimi, starurile lui Luis Enrique s-au dovedit neputincioase în faţa unei apărări impecabile a italienilor, excelent "orchestrată" de inegalabilul Gigi Buffon.

531 de minute e seria de invincibilitate a lui Juve în actuala ediţie a Champions League, italienii primind doar două goluri în 10 partide până acum. "Ne-am apărat perfect în fața unei echipe foarte bune și era imposibil să primim gol. Și dacă jucam o zi întreagă, tot nu ne dădeau gol!", s-a mândrit Allegri (Foto: juventus.com) în presă după eliminarea Barcelonei. 

Juventus a devenit astfel a treia echipă din istoria Champions League care reuşeşte să pună "lacăt la poartă" într-o dublă cu Barca! Doar Manchester United (2008) şi Bayern Munchen (2013) au mai reuşit asta, cele două formaţii reuşind în acele sezoane să câştige şi trofeul. Este ceea ce şi-au propus şi campionii Italiei în acest an.

Cu două trofee până acum în palmares, Juventus nu a mai reuşit să câştige Champions League din sezonul 1995-1996. Atunci, italienii s-au impus cu 4-2 la penalty-uri în faţa lui Ajax (a fost 1-1 în timpul regulamentar). Ferrara, Pessotto, Padovano şi Jugovic au marcat de la 11 metri pentru Juve, în vreme ce Davids şi Silooy au ratat pentru olandezi (doar Litmanen şi Scholten au marcat). 

Au sărbătorit calificarea cu un transfer

La doar o zi după calificarea în semfinalele Champions League, şefii lui Juve au oficializat transferul uruguayanului Rodrigo Betancur, un mijlocaş de doar 19 ani cu care italienii semnaseră un precontract încă de anul trecut. Pe cinci sezoane a semnat noua speranţă a fotbalului uruguayan cu italienii, contractul urmând să intre în vigoare din 1 iulie. 

Crescut la academia lui Boca Juniors, Betancur (Foto: juventus.com) a fost cedat în Serie A în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro, bani pe care Juve îi va plăti în doi ani. Conform contractului, această sumă poate creşte în funcţie de realizările jucătorului şi de numărul de meciuri bifate în tricoul lui Juventus.

Prevăzători, şefii Bocăi şi-au păstrat un procent de 50% dintr-un viitor transfer al fotbalistului. Cotat la 6 milioane de euro pe piaţa transferurilor de către site-ul de specialitate transfermarkt.de, Betancur a semnat cu italienii un contract valabil până în vara lui 2022. 

Genoa, următorul adversar în drumul spre titlu

Cu şase etape înainte de finalul campionatului, Juventus este lider în Serie A cu 80 de puncte, la 8 distanţă de locul doi ocupat de Roma şi la 10 de Napoli - care încheie podiumul. Neînvinsă de 13 meciuri la rând în campionat, echipa lui Max Allegri se bate în această etapă cu Genoa - echipă care se află în zona fierbinte a clasamentului.

Marko Pjaca este în continuare indisponibil din cauza unei accidentări, dar în rest Allegri are tot lotul la dispoziţie. Foarte posibil, antrenorul campioanei Italiei va opera câteva modificări în echipă după ultimele confruntări din Europa. Nu va renunţa însă la principalele "guri de foc", Mandzukic, Dybala şi Higuain, pentru că orice pas greşit poate conta enorm în economia ultimelor etape care mai sunt de disputat. Allegri îl va odihni însă la meciul cu Genoa pe Buffon. 

În vârstă de 31 de ani, Mandzukic (Foto: juventus.com) şi-a trecut în cont în acest sezon 7 goluri şi tot atâtea pase decisive în toate competiţiile. La casele de pariuri recomandate de noi, atacantul croat are o cotă minimă de 4.10 pentru deschiderea scorului în meciul cu Genoa, în vreme ce Higuain are o cotă minimă de 3.00.  

Juventus, echipa probabilă: Neto - Lichtsteiner, Barzagli, Chiellini, Asamoah - Lemina, Khedira - Cuadrado, Dybala, Mandzukic - Higuain. 

Genoa, fără "fotbalistul-parior" Izzo

În vârstă de 25 de ani, fundaşul lui Genoa, Armando Izzo a fost anchetat de procurorii italieni, care l-au acuzat de blaturi la pariuri. Aceştia au cerut o suspendare de 6 ani pentru internaţionalul italian, dar până la urmă acesta a scăpat doar cu 18 luni! Izzo (Foto: genoacfc.it) a fost condamnat de către Tribunalul Național Federal pentru faptul că nu a raportat la poliţie mai multe blaturi la pariuri, de care ştia. 

Două meciuri au fost invocate de anchetatori ca fiind suspecte, ambele ale echipei Avellino (cu Modena şi Reggina), din sezonul 2013-2014 al Seriei B. Pe atunci, Izzo juca la Avellino, club care s-a ales ulterior cu o penalizare de 3 puncte. Avocatul lui Armando Izzo a anunțat că va face apel pentru reducerea pedepsei, care poate rămâne la doar 3 luni. Presa din Italia scrie însă că sunt şanse minime pentru ca fundaşul lui Genoa să revină mai curând de octombrie 2018 pe teren. 

Între timp, la Genoa s-a schimbat şi antrenorul. Andrea Mandorlini nu a rezistat decât 6 etape pe banca echipei. Fostul antrenor al lui CFR Cluj a fost demis de şefii lui Genoa, iar în locul acestuia a revenit Ivan Juric (Foto: genoacfc.it) - cel pe care îl înlocuise Mandorlini. 

Accidentat, portarul Mattia Perin nu va putea juca împotriva lui Juventus. De la oaspeţi va lipsi şi Mauricio Pinilla - suspendat cinci meciuri pentru că a lovit un oficial în înfrângerea, 0-5 cu Atalanta. Giovanni Simeone este marea speranţă a oaspeţilor pe terenul lui Juve.

Fiul antrenorului de la Atletico Madrid (Foto: genoacfc.it) este cel mai bun marcator al lui Genoa în acest sezon, cu 11 goluri. Pe ultimul l-a reuşit în etapa trecută, în egalul (2-2) cu Lazio. Giovanni Simeone are cota 16.00 aici pentru deschiderea scorului în meciul cu Juventus. 

Genoa, echipa probabilă: Lammana - Burdisso, Gentiletti, Munoz - Lazovic, Veloso, Ntcham, Laxalt - Rigoni, Palladino, Simeone. 

Juventus vs Genoa, în cifre

Echipa lui Allegri a bifat un egal, patru victorii şi o înfrângere în ultimele cinci partide, în toate competiţiile. Juve vine după o victorie cu 2-0 pe terenul Pescarei, goluri Higuain. De partea cealaltă, Genoa are o singură victorie în ultimele 16 etape de campionat, 2-0 pe terenul lui Empoli pe 5 martie. 

63 de victorii are până în prezent Juventus cu Genoa, în faţa căreia actualii campioni ai Italiei au pierdut 21 de meciuri. Alte 21 de partide s-au terminat la egalitate. Genoa, care s-a impus în turul acestui campionat cu un surprinzător 3-1, nu a mai câştigat în deplasare la Torino din sezonul 1990-1991, scor 1-0. Ultima dată, oaspeţii au scăpat ieftin, cu un singur gol încasat pe terenul echipei lui Max Allegri (Foto: juventus.com). În ultimele 21 de meciuri, Juventus a pierdut doar de trei ori în faţa lui Genoa. 

Rezultatele din ultimele şapte partide (toate în Serie A): 

27 noiembrie 2016: Genova - Juve 3-1

3 februarie 2016: Juve - Genoa 1-0

20 septembrie 2015: Genova - Juve 0-2

22 martie 2015: Juve - Genoa 1-0

29 octombrie 2014: Genova - Juve 1-0

16 martie 2014: Genoa - Juventus 0-1

27 octombrie 2013: Juventus - Genoa 2-0

Pronosticul italienilor

În condiţiile în care Genoa s-a impus cu 3-1 în meciul tur, e de aşteptat ca acum Juventus să "bombardeze" poarta oapeţilor. În drumul spre al 33-lea titlu din istorie (al şaselea consecutiv!), Juventus nu-şi mai permite paşi greşiţi, iar specialiştii italieni anticipează o victorie la scor a gazdelor, la trei goluri diferenţă. Acum e de văzut dacă Genoa va reuşi să mai marcheze în poarta lui Juve, aşa cum a făcut în meciul tur. Un pariu pe Juventus cu handicap asiatic "-2" are la această casă de pariuri o cotă de 2.60, iar un pariu pe goluri de "over 3,5" are cota 2.45.  

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciul dintre Juventus şi Genoa!

 

Foto: juventus.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi