Se...întăreşte gluma. Viagra i-a adus la tribunal pe Emile Mpenza şi pe fostul său antrenor

Caz de cascadorii râsului în Anglia. Fostul internaţional belgian, Emile Mpenza l-a dat în judecată pe fostul său antrenor de la Plymouth, Paul Sturrock, pe care îl acuză de defăimare. Scoţianul, care l-a avut jucător pe Mpenza în 2008 la Plymouth, a publicat o carte autobiografică, iar într-unul dintre capitole povesteşte cu lux de amănunte că belgianul nu a putut veni la un antrenament din cauză că luase cu o seară înainte Viagra. Pastila ar fi avut efect şi dimineaţa şi din această cauză Mpenza nu s-a putut prezenta la şedinţa tehnică condusă de Sturrock. 

Mi s-a spus cu toată seriozitatea că Emile a luat Viagra în noaptea precedentă, dar că încă mai are erecţie şi nu se poate prezenta la antrenament. Desigur, scuza asta merge prin suburbiile oraşului, dar jur că este adevarat!,

---povesteşte Sturrock (foto: plymouthherald.co.uk)

Emile Mpenza, care în cariera sa a mai jucat pentru Hamburg, Standard Liege, Manchester City şi Schalke a negat acuzaţiile şi l-a dat în judecată pe Sturrock. Belgianul şi-a angajat deja un avocat, iar acum cere daune. 

Emile a fost profund șocat de această poveste imaginară, care subminează reputația lui și caută să-l discrediteze. Nu numai că Viagra sugerează probleme de disfuncţie erectilă, dar aceasta este total contraindicată în sport, fiind pe lista substanţelor interzise,

---a spus Lauren Davis, avocatul fostului jucător belgian

Emile Mpenza a jucat 57 de meciuri pentru naţionala Belgiei şi s-a retras din fotbal în 2014. În ceea ce-l priveşte pe Sturrock, acesta nu mai are job din decembrie anul trecut, atunci când a fost demis de pe banca echipei Yeovil, din Liga a patra engleză. Acum în vârstă de 60 de ani, Paul Sturrock a jucat pentru naţionala Scoţiei între 1981 şi 1987. 

Foto: Press Association

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi