Secretul din spatele bluff outs-urilor. Cum să câştigi potul cu mâna mai slabă

pkr.png

Bluff-ul este un aspect esenţial al jocului de poker. Pentru a avea şanse în turnee sau la mesele cash, trebuie să înveţi arta de a-i induce pe ceilalţi pe piste false. Momentul culminant este reprezentat de bluff, când trebuie să îţi determini adversarul să foldeze o mână mai bună decât a ta, convins fiind că tu ai cartea mai bună.

În cele ce urmează ne vom referi la bluff outs, adică la cărţile necesare care trebuie coborâte de dealer pe board, astfel încât noi să putem reprezenta o altă mână decât cea deţinută. Graţie acestor outsuri vom reuşi să îi dăm senzaţia celuilalt că suntem puternici, chiar dacă unica şansă să mai avem acces la pot e prin steal (în cazul unui showdown am fi pierzători).

Trebuie spus din capul locului că, pentru a reuşi un bluff ai nevoie de o serie de cunoştinţe despre poker, trebuie să îi stăpâneşti cele mai importante aspecte. Ai nevoie să fii un bun psiholog, să îţi construieşti o imagine potrivită la masă şi să îţi cunoşti foarte bine oponenţii, să ştii cum se comportă aceştia în situaţii limită, să ai o idee cât mai fidelă despre rangeul de cărţi pe care îl joacă şi despre pattern-urile de la masă. Board-ul pe care alegeţi să blufaţi este de asemenea extrem de important, la fel ca şi poziţia în care vă aflaţi, dar şi numărul de jucători din pot.

Dacă despre bluff, la modul general, am mai discutat aici, de această dată ne vom canaliza energiile spre bluff outs. Ce sunt acestea, cum şi când ar trebui jucate.


Secretele din spatele bluff outs-urilor


De fiecare dată când bluffăm trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte. Pe lângă cele amintite mai sus, trebuie avute în vedere pot odds, outsurile care ne pot îmbunătăţi mâna, dar şi implied odds (fisele adversarului care nu sunt încă în pot, dar care sperăm să ajungă în dreptul nostru la finalul mâinii).

Prin bluff outs înţelegem acele cărţi care, chiar dacă nu ne îmbunătăţesc mâna, ne pot ajuta să câştigăm potul printr-un steal. Astfel, adversarul va avea senzaţia, privind board-ul, că este în spate.

Pentru a beneficia la maximum de bluff outs este necesar să îţi fi studiat în prealabil foarte bine adversarul. Dacă ai în faţă un opozant loose, care e dispus să joace foarte des cu mâini marginale, şansele ca bluff-ul tău să aibă efectul scontat pe termen lung scad. Ideal ar fi să reuşim noi să avem o asemenea imagine la masă, chiar dacă stilul practicat este, de fapt, unul tight.

Puterea exemplului are o forţă nebănuită şi ne vom folosi de ea pentru a înţelege mai bine conceptul de bluff outs, dar şi momentele pe care trebuie să le alegem, la masa de joc. Să presupunem, aşadar, că suntem la o masă cu blinduri 100/200 şi avem o imagine de jucător loose. Adversarii din UTG foldează, iar noi, din middle position, alegem să dăm limp cu o mână marginală: 4 cupă - 6 cupă. Din button, un opozant care joacă foarte tight alege să mărească potul: 3XBB. Toată lumea foldează şi, cu toate că nu avem poziţie şi ştim că adversarul joacă doar în carte, ne dorim să vedem un flop: dăm call.

Să ne imaginăm că acesta are următoarea textură: 6 treflă, 7 cupă, 8 treflă. Avem o pereche de şesari - cea mai mică de pe board - şi un insight de chintă. Nu suntem în cea mai bună poziţie din punct de vedere al mâinii şi nu avem nici poziţie la masă. Ca atare, alegem să dăm check, iar adversarul nostru pariază 1000 de chipuri. Plătim, deoarece implied odds-urile ne sunt favorabile: e nevoie să investim 1000 de fise, dar putem câştiga restul fiselor celuilalt.

Potul este în acest moment de 3500 de fise, dar turn-ul ne îmbunătăţeşte mâna în perspectivă: Q de cupă şi draw de culoare pentru noi. Alegem iar varianta check, iar adversarul nostru măreşte substanţial, prezentând o mână foarte puternică: 7000 de fise. Având în vedere că este un jucător foarte tight, care îşi asumă riscuri doar când e în carte, este foarte probabil ca el să aibă în acest moment o pereche mai mare (A-A, K-K) sau să îşi fi completat un set. În cel mai rău caz pentru el, deţine A-Q, iar pe flop a ales un continuation bet, pentru ca pe turn să îşi dorească încheierea acţiunii, având în vedere că a prins cea mai mare pereche de jos (cu kickerul cel mai mare).

Calculele brute nu ne ajută. Astfel, din punct de vedere al pot odds, trebuie să plătim 7000 pentru a câştiga 10.500. Nu pare foarte rentabil.

Care sunt însă outsurile care ne-ar transforma mâna în cea câştigătoare? În principiu, cei 3 pătrari, 3 cinciari, 2 şesari şi 9 inimi roşii ne-ar garanta victoria, în condiţiile în care adversarul se situează, aşa cum am estimat, pe o pereche mare. În total, 17 outs-uri, adică aproximativ 37% şanse de câştig.

Nici din acest punct nu se rentează să plătim, chiar dacă sunt suficiente outs-uri de partea noastră. Însă, ceea ce ne poate ajuta mai mult decât am crede sunt bluff outs-urile. Aici intervin ele şi ne transformă, spunem noi, în favoriţii mâini, chiar dacă după river putem avea încă mâna mai slabă. Concret, pe lângă cărţile menţionate mai sus care ne fac mâna câştigătoare, orice 9, orice 10 sau orice treflă va oferi un board extrem de incomod pentru overpair. Cel mai mult adversarul se teme de o treflă, care ar completa un eventual draw de culoare, dar şi 9, respectiv 10 sunt scare-carduri, putând să reprezentăm o chintă. Ca atare, pe lângă cele 17 outs-uri reale, constatăm că mai sunt alte 15 cărţi care, aproape sigur, l-ar face pe opozant să renunţe la mână, în cazul în care plusăm serios pe river. În total 32 de cărţi ne ajută din cele 46 rămase, adică, în procente, 70%.

Din această nouă perspectivă, call-ul are sens, cu menţiunea că trebuie să acţionăm identic pe river, fie că "lovim", fie că rămânem cu o pereche, dar jos e coborâtă una dintre cărţile care ne susţine ideea de a bluffa. Astfel, adversarul nu va şti în 70% din cazuri pe ce să ne pună şi, având în vedere că este un jucător tight, va folda de cele mai multe ori în faţa unui bet serios.

Eventualul bluff de pe river trebuie să pară ca un value bet, în niciun caz să fie un all-in, pentru că riscul e prea mare. Utilizând bluff outs-urile ne-am maximizat aşadar şansele la pot, în două din trei cazuri mişcarea noastră de pe river urmând să fie încununată de succes.

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive