Seară magică pentru Stanciu: "dublă" pentru Anderlecht în victoria ca la tenis, 6-1 cu Mainz!

Fix 13 meciuri a aşteptat Nicuşor Stanciu să marcheze pentru Anderlecht. Şi ce goluri...Trimis titular alături de Chipciu în meciul cu Mainz, Stanciu a bifat o "dublă" de senzaţie până la pauză! Mijlocaşul de 23 de ani care i-a costat pe belgieni 9,8 milioane de euro a lovit mai întâi în minutul 9, după o acţiune superbă. Nemţii au egalat prin De Blasis, dar Stanciu a readus-o în avantaj pe Anderlecht cu patru minute înainte de pauză din pasa fostului său coleg de la Steaua, Chipciu. 

Sunt foarte fericit că am reuşit să marchez. Este adevărat că la primul gol am vrut să centrez. Dar un gol este un gol şi plăcerea este aceeaşi întotdeauna. Este mai puţin important modul în care reuşeşti să-l înscrii. Dacă al doilea gol este tipic Stanciu?... Nu ştiu, dar vreau în primul rând să-i mulţumesc lui Chipciu pentru pasă, am preluat şi am lovit,

---a spus Stanciu după meci

Stanciu are mare potențial. Mereu ai nevoie de timp pentru a te adapta în altă țară. E o nouă viață. Cred în Stanciu. Este același jucător bun. La fel și Chipciu, este un jucător de viteză. Muncește mult, ia decizii în viteză, poate marca dintr-o ocazie,

---a declarat şi Christoph Daum

Anderlecht s-a dezlănţuit după pauză şi a mai dat patru goluri! Tielemans (62), Teodorczyk (89, 90+4 pen) şi Bruno (90+2) şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor într-o seară perfectă pentru belgieni, care sunt lideri în Grupa C, cu 8 puncte, la fel ca şi locul doi ocupat de St. Etienne, dar care are un golaveraj mai slab. Francezii au câştigat cu 2-1 pe terenul celor de la Qabala. 

 

Anderlecht - Mainz 6-1 / Primii "11" pe teren: 

 

Surpriza serii din Europa League s-a înregistrat la Istanbul, unde Fenerbahce a bătut-o cu 2-1 pe Manchester United! Primul gol reuşit de Moussa Sow a fost unul de senzaţie - senegalezul l-a învins în minutul 2 pe De Gea cu o execuţie din foarfecă! Lens a completat "opera" turcilor în minutul 59. Rooney a marcat în minutul 89, dar englezii nu au mai avut timp şi pentru golul doi. Jose Mourinho are o mare problemă acum - Manchester a coborât pe trei în clasamentul Grupei A, cu 6 puncte, şi englezii tremură pentru calificarea în primăvara europeană. Feyenoord a făcut 1-1 în deplasare cu Zorya şi e lider, cu 7, puncte. Tot 7 puncte are şi Fenerbahce, dar turcii ocupă locul doi cu un golaveraj mai slab. 

Zenitul lui Mircea Lucescu a învins-o cu 2-1 pe Dundalk şi, cu 12 puncte, ruşii sunt calificaţi în primăvară europeană. Giuliano, cu o dublă (42, 78) a marcat în victoria trupei lui Mircea Lucescu.

Cu Ovidiu Hoban titular, israelienii de la Hapoel Beer Sheva au luat bătaie cu 2-0 pe terenul cehilor de la Sparta Praga. 

Rezervă la Konyaspor, Hora a văzut de pe bancă meciul echipei sale din deplasare cu Braga, câştigat cu 2-1 de portughezi. O brigadă din România a oficiat partida, cu Alexandru Tudor la centru. 

Cu Tătăruşanu în poartă, Fiorentina a trecut acasă cu 3-0 de Slovan Liberec. Italienii au strâns 10 puncte şi merg mai departe.

Un meci de pe altă planetă s-a jucat la Bilbao. Echipa antrenată de Ernesto Valverde a câştigat cu 5-3 meciul cu Genk cu golurile înscrise de un singur jucător! Aduriz şi-a început recitalul în minutul 8 şi a închis tabela în prelungiri, din penalty. A fost al treilea transformat de atacantul lui Bilbao în meciul cu belgienii. 

 

Celelalte rezultate ale serii din grupele Europa League: 

Astana - Olympiakos 1-1

Sassuolo - Rapid Viena 2-2

Maccabi - AZ Alkmaar 0-0

Apoel - Young Boys 1-0

Zorya - Feyenoord 1-1

Qabala - St. Etienne 1-2

Ajax - Celta Vigo 3-2

Panathinaikos - Standard Liege 0-3

Southampton - Inter Milano 2-1

Gent - Şahtior 3-5

Paok - Qarabag 0-1

Schalke - Krasnodar 2-0

Nice - FC Salzburg 0-2

 

Foto: prosport.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi