Noul sezon din Italia Serie B nu poate începe datorită anchetelor de corupţie!

Se ştie deja că fotbalul italian este unul dintre cele mai corupte din Europa şi se credea că problemele din urmă cu câţiva ani care au dus chiar la retrogradrea lui Juventus nu mai există. Nimic mai fals, iar în acestă vară am fost cu toţii martorii unui nou scandal de corupţie în fotbalul din peninsulă. De data aceasta este afectată Serie B, care este nevoită să-şi amâne startul datorită anchetelor judecătorilor în cazul Catania.

Vă recomand să pariaţi online de pe mobil sau tabletă la această casă de pariuri online!

serieb.jpg

Clubul sicilian este ameninţat cu retrogradarea în liga a patra, datorită trucării unor partide din ultimul sezon petrecut în liga secundă. Totuşi, preşedintele Antonino Pulvirenti a încercat să evite această măsură drastică şi deja a recunoscut că a trucat cinci partide ale Cesenei şi îşi asumă toată responsabilitatea.

Este însă cunoscut faptul că şi alţi oficiali ai clubului sunt cercetaţi în stare de arest şi dacă se va dovedi că şi ei au avut legătură cu trucarea meciurilor, în mod cert Cesena va ajunge în liga a patra.

După confesiunile lui Pulvirenti, judecătorii au amânat verdictul în acest caz, ceea ce implicit forţează şi Federaţia Italiană de Fotbal să aştepte pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte componenţa campionatului.

S-a decis astfel amânarea Serie B cu două săptămâni, iar startul este programat acum pentru data de 5 septembrie. Rămâne de văzut dacă vom avea o decizie în acest caz până atunci sau vom asista la o nouă amânare.

Într-o şedinţă a Ligii Profesioniste s-a hotărât să se schimbe şi denumirea celui de-al doilea eşalon fotbalistic din Italia, aşa că se va renunţa la numele de Serie B. Noul sezon 2015-2016 va începe sub denumirea de Lega Nazionale Professionisti B. În mod cert aceasta este o măsură de imagine, menită să abată atenţia de la problemele cu legea, însă oricât ar încerca oficialii italieni nu pot şterge cu buretele ceea ce este evident. 

Scandalul care a izbucnit în această vară a dat peste cap fotbalul italian şi pe lângă oficiali ai Cesenei mai sunt cercetate şi alte persoane de la cluburile Latina, Livorno, Trapani, Ternana şi Varese. Antonino Pulvirenti a recunoscut că a trucat partide pentru pariuri şi că a făcut un profit de peste 500.000€ în sezonul trecut pariind pe cinci astfel de meciuri.

Click aici pentru a paria pe meciurile din Serie B!

Salvează

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi