Scriitorul și jurnalistul Andrei Crăciun: Becali e un negustor îmbogățit într-o tranziție haotică, un bișnițar cu vocație. Steaua a devenit o tarabă!

Andrei Crăciun (35 de ani) este jurnalist de sport din 2005. A lucrat la Evenimentul zilei și la Adevărul, iar acum e freelancer și are, printre altele, o rubrică în gsp. A fost reporter special la Campionatele Europene din 2008 și 2012, precum și la Jocurile Olimpice din aceiași ani. Îl puteți citi și pe blogul lui, andreicraciun.eu.

Pe  când o revoluție a bunului fotbal în România?

Mă tem că va mai dura un pic. Întâmplarea face să urmăresc pe internet partide din campionate foarte excentrice, îndeosebi din Asia. Deocamdată, nu suntem nici măcar acolo. Noi, mai mult pe partea orală excelăm. Cu fotbalul, deocamdată, nu. Nici nu am avea cum. Stadioanele sunt o oglindă a societății. Nu se poate juca în România fotbal altfel decât românește. Iar românește acum înseamnă derivă.

Fotbalul românesc: "Merge și așa, lasă-mă să te las, de azi pe mâine, unde nu curge, pică"

Ce ar trebui să facă ai noștri conducători ca să ne îndreptăm spre fotbalul adevărat?

Să ia lucrurile de unde sunt, nu de unde își imaginează ei că se află. Desigur, pentru asta ar fi indicat să sufere ei înșiși mai puține pusee de grandoare. Să investească în copii și juniori, să respecte suporterii, să creadă în viitor și în sensul unui club ca expresie a unei comunități. Adică tot ce nu fac acum, când merge și așa, lasă-mă să te las, de azi pe mâine, unde nu curge, pică.

Am înțeles din ce am citit prin editorialele tale din gsp că îl consideri pe Gigi Becali un bișnițar. Poți să explici?

Pot să încerc. Becali este un negustor îmbogățit într-o tranziție haotică. A luat ieftin și a vândut scump. Gumă de mestecat, pământuri în Pipera, fotbaliști. Bișnițarul nu are o viziune pentru următorii douăzeci de ani. Conduce afacerea așa cum conduc românii mașinile: la bara din față. Caută profitul rapid, nu vede departe și nu are ce să lase în urmă decât senzația că mereu se putea face mai mult și – oare de ce? – nu s-a făcut. Bișnițarul nu construiește, el dă lovituri. Gigi Becali nu e un bișnițar oarecare. E un bișnițar cu vocație. Într-un fotbal modern nu ar avea loc și nici nu el nu s-ar simți bine, cum nu s-a simțit în Parlamentul European, unde poporul român a găsit nimerit să îl trimită.

"Spiritul Stelei nu mai există"

Ce zici de teoria „Dacă nu era Becali, Steaua murea”. Dar Steaua nu a murit deja?

Cred că Becali a făcut și lucruri bune pentru Steaua, dar într-adevăr Steaua a murit. Spiritul echipei nu mai există. Există un automat de făcut bani pentru patron sau dimpotrivă de pierdut bani. Steaua de astăzi, spune-i FCSB, spune-i cum vrei, e doar o tarabă.

Am citit prima parte a interviului dat de tine pentru hotnews. Ai vorbit foarte mult despre sloganul "Muie PSD", o scandare de stadion până la urmă. "Muie PSD" e echivalent cu acel "Mitică, să ne pupi la păsărică", scandat de femeile rapidiste acum câțiva ani?

Am răspuns și eu la ce am fost întrebat, e posibil să fi fost întrebat cam mult despre muie PSD, e adevărat. Nu cred că sunt echivalente cele două, în ciuda aromei de autobază și de peluză iritată. Cred că muie PSD înseamnă moarte PSD, adică moarte a unui anumit fel (greșit fel) de a face politică. Iar ce au vrut suporterele rapidiste să îi transmită domnului Dragomir... E o discuție în care aș evita să intru. Pe scurt, una-i una și alta-i alta, dar per total tot nasol e.

Despre "sindromul Alibec"

Apropo de înjurături: Șumudică se lăsa înjurat de Budescu și Alibec la Astra și a luat titlul. Dică nu a acceptat jignirile lui Alibec și a ratat titlul! E mai bine să fii înjurat pentru a-ți atinge scopul?

Depinde care îți e scopul. Dacă scopul îți e să aduci și un plus de civilizație în arenă, pesemne că nu. De exemplu, Wenger, când era la Arsenal, a reușit să impună și o anumită conduită, nu doar să câștige trofee (cel puțin în primul deceniu). Nu a fost zărit cu cămașa șifonată vreodată omul ăsta, înțelegeți? Cred că Șumudică e un bun antrenor în înțeles românesc, unde probabil că încă e nevoie să te mai faci și că nu auzi ce spun talente ca Alibec și Budescu (talente românești, se înțelege). Altfel, există un sindrom - și l-aș numi chiar sindromul Alibec – la fotbalistul român. Toți ceilalți sunt de vină pentru ratările și ratarea lui - condițiile meteo, antrenorii, conducătorii, pubalgiile. Caracterul personal nu are însă niciodată vreo vină. La fotbal nu se vorbește solemn și nu despre asta e vorba la fotbal, nu trebuie să se mângâie cu flori fotbaliștii și antrenorii, e vorba să se respecte și - să rămânem în înțelesul lumii românești - să nu tragă unul hăis, și altul cea.

"Pe Burleanu nu l-aș lăsa să-mi conducă nici mașina și nici scara blocului!"

Cum a ajuns un personaj ca Burleanu să conducă fotbalul românesc? Se spune că Burleanu e susținut de Servicii. Crezi în varianta asta?

A fost ales – așa a ajuns. E calea pe care oamenii care conduc cluburi de fotbal în România au luat-o. De ce? Ei au răspunsurile. Serviciile? Poate că da, poate că nu. Sincer, habar n-am. Așa pare – dar nu vreau să lucrez cu impresii. Și oricum serviciile secrete românești sunt și ele niște instituții care funcționează foarte prost și se ocupă de orice altceva decât de ce ar trebui să se ocupe de fapt. Dar nu cred decât în ceea ce se poate demonstra, altfel nu m-aș fi făcut ziarist, căci gazetăria se ocupă cu faptele sau măcar așa ar trebui, mai puțin cu supozițiile. Deci: sincer, nu știu. Personal, nu îmi place Burleanu și nu l-aș lăsa să-mi conducă nici mașina, nici scara blocului, dar nu sunt eu în măsură să spun ce e mai bine pentru un club din Adunații Copăceni, Găești, Sibiu sau Mizil. Oamenii își fac singuri alegerile și suportă consecințele acestor alegeri. A nu se înțelege că prezint nostalgie pentru epoca Sandu-Dragomir sau că îmi fac iluzii cu privire la un descălecat al lui Lupescu. Problemele fotbalului românesc sunt atât de complexe încât descâlcirea lor nu depinde doar de un om, fie el și providențial.

Cum poate fi dat Burleanu jos și de către cine?

Prin alegeri libere, la următoarele alegeri liberi. De către cine? De către cine l-a ales în primă instanță, asta dacă dumnealor consideră necesar. Dacă nu, nu.

"Poate că nea Vali Argăseală e un adolescent în adâncul sufletului"

Am văzut că ai analizat câteva dintre poeziile lui Valeriu Argăseală. De ce crezi că s-a apucat să scrie versuri?

E mult spus că am analizat. M-a întrebat Costin Ștucan ce părere am despre poemele argăseliene și i-am spus ce părere am: nu bună. Dar nici nu aș vrea să intru în chestiuni de gust. În România se discută prea mult în funcție de gusturi – nu-mi place pentru că nu-mi place. De ce s-a apucat să scrie versuri? Probabil dintr-un prea-plin sufletesc, poate că din dragoste, poate că Nea Vali, cum îi spun tribunele, e un adolescent în adâncul sufletului. Cred că ar trebui să îl întrebați chiar pe dumnealui.

Mai există poezie în fotbalul actual?

Sigur că mai există. Dintr-o anumită perspectivă, poezia e omniprezentă. N-ați văzut ce joacă, din când în când, Salah?

Messi sau Ronaldo?

Când eram mai tânăr îmi plăcea mai mult Messi, pe măsură ce îmbătrânesc și văd ce înseamnă o sciatică adevărată îmi dau seama că Ronaldo a muncit mai mult în viață și încep să îl iubesc și pe el. Răspunsul meu final este: și, și.

Ce vezi pozitiv în sportul românesc de azi?

Faptul că am coborât atât de mult încât e firesc să urmeze urcușul. Ne vom trezi. Mai greu, mai românește, dar ne vom deștepta până la urmă. O societate are nevoie de sport pentru a fi zdravănă la trup, la cap, la suflet. Nu pentru iluziile din comunism, nu pentru banii din capitalism. Pentru principiile astea de bază, pentru că în sport până și dopații muncesc și pentru că României îi lipsește un cult pentru muncă, rigoare, urmărirea unui țel și, ca să fim sinceri, momentan nu dăm doi bani pe ce înseamnă o echipă. Cum putem să ajungem noi, societate, undeva, când habar n-avem cum să existăm într-o echipă?

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!