Schimbare la nivel înalt: Sarkozy, preşedinte la PSG!

PSG este o dezamăgire de când la echipă a fost numit Unai Emery. Echipa a acuzat însă din plin şi plecarea starului Ibrahimovic la Manchester United. Parizienii sunt acum pe locul 3 în Ligue 1, cu 36 de puncte, la patru în spatele liderului surpriză Nice.

Evoluţia echipei nu le miroase a bine şeicilor, care se pare că au decis să-l schimbe din fruntea clubului pe Nasser Al-Khelaifi, scriu francezii de la GQ, citaţi de Agerpres. În plus, şeicii sunt nemulţumiţi de faptul că acesta a ratat aducerea unor fotbalişti de top vara asta, dar şi pentru că l-a pierdut pe Lavezzi, care a ajuns în China. Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy ar urma să fie noul preşedinte al echipei pariziene!

Fan înfocat al lui PSG, Sarkozy tocmai şi-a anunţat retragerea din politică, iar acum va avea timp şi pentru hobby-ul său. Mutarea are şanse mari să se realizeze, cunoscut fiind faptul că Sarkozy este un apropiat al Emirului Qatarului, Tammim Al-Thani, omul cu banii de la PSG. "Sarkozy ar putea aduce un suflu nou la echipă", mai scriu francezii. 

O decizie finală ar putea fi luată în timpul pauzei de iarnă. Sau cel mai târziu după eliminarea din Liga Campionilor, aşteptată de acum la începutul lui martie în faţa Barcelonei (nn - în optimi),

---scrie presa din Franţa 

Atunci ar urma Nicolas Sarkozy să devină cu acte în regulă preşedinte la PSG. Sarkozy şi-a anticipat viitorul încă de acum trei ani, când a acordat un interviu revistei Paris Match. "Dacă nu sunt reales în 2017, devin preşedintele lui PSG!", spunea atunci Sarkozy.

Câştigătoarea ultimelor patru titluri în Franţa, PSG a ţinut prima pagină a ziarelor de sport la începutul acestei luni, imediat după ruşinea din deplasare de pe terenul lui Montpellier. Cu 3-0 au pierdut jucătorii lui Unai Emery, care au fost criticaţi după meci inclusiv de directorul sportiv al clubului, Patrick Kluivert. "Nu poţi avea pretenţii la titlu când jucători cu mare experienţă, foarte valoroşi, evoluează în teren aproape ca nişte începători", a spus Kluivert. Fanii au reacţionat şi ei imediat pe internet - "O ruşine de echipă!", "Emery e la degetul mic al lui Laurent Blanc" sau "Avem nevoie de alţi jucători, aşa nu avem şanse să jucăm nici măcar o finală anul ăsta!", sunt doar câteva din mesajele fanilor lui PSG pe reţelele de socializare. 

 

Foto: psg.fr

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi