Schimbare la Dinamo: a ieşit Andone, a intrat Contra! Pe cine aduce în staff-ul său

Ultima înfrângere din campionat, 1-2 pe terenul Chiajnei, a umplut paharul în "Ştefan cel Mare", Ioan Andone despărţindu-se de Dinamo. A luat decizia după o şedinţă fulger cerută de şeful Negoiţă, la care au mai participat Adi Mutu şi Ionel Dănciulescu. 

Ioan Andone îşi încheie, astfel, al treilea mandat pe banca lui Dinamo - i-a mai antrenat pe jucătorii dinamovişti între 2003 şi 2005 şi 2010-2011. Antrenorul în vârstă de 56 de ani a condus-o pe Dinamo în 28 de meciuri: a bifat 14 victorii, 5 egaluri şi 9 înfrângeri. În acest moment, Dinamo ocupă locul 6 în clasamentul Ligii 1, cu 32 de puncte, la egalitate de puncte cu Astra. Dinamo este calificată în sferturile de finală ale Cupei României şi în semifinalele Cupei Ligii. 

Şefii lui Dinamo au anunţat despărţirea de antrenorul Ioan Andone pe pagina de facebook a clubului: 

Contra, noul antrenor al echipei

Ionuţ Negoiţă a luat decizia aducerii lui Cosmin Contra pe banca echipei, urmând ca în cel mai scurt timp să se facă şi anunţul oficial. Se pare că Adi Mutu a avut şi el un cuvânt de spus în alegerea lui Contra, actualul manager general al lui Dinamo fiind "elevul" lui Contra pe vremea când acesta antrena la Petrolul (Foto: Sportpictures.eu). Prietenia dintre cei doi durează însă de foarte mulţi ani, cei doi fiind colegi ani buni şi în naţionala României. 

Gazeta Sporturilor scrie că în noul staff al lui Dinamo a fost cooptat şi Ionel Gane, ultima oară antrenor în liga a doua la CSM Rm. Vâlcea. Contra, care aduce un preparator fizic din Spania (Alberto Rivas) l-a însărcinat pe Gane să conducă primul antrenament, până la numirea oficială. În cariera sa, Gane le-a mai antrenat pe pe Universitatea Craiova, CS Turnu-Severin, Corona Brașov, CSU Craiova și Petrolul. Fostul atacant a jucat la Dinamo între 1998 și 1999, iar apoi a plecat la Osasuna. A mai jucat la St. Gallen, Grasshopper, Tianjin Teda şi Bochum. "Acum intru pe poarta bazei de la Săftica. O să conduc antrenamentul de astăzi şi o să fiu secundul lui Cosmin Contra. Am stabilit tot. Mâine îl aştept la echipă pe Cosmin", a declarat Gane pentru Prosport.

Fost fotbalist în Ştefan cel Mare între 1996 şi 1999, Cosmin Contra s-a aflat pe lista lui Ionuţ Negoiţă şi vara trecută, dar şi în acest sezon, când Adi Mutu a vrut să-l schimbe pe Andone. În cariera sa de antrenor, Cosmin Contra le-a mai pregătit pe Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou şi Alcorcon.

La ce variante s-a mai gândit Mutu 

Fost jucător şi el în "Ştefan cel Mare", numele lui Claudiu Niculescu a fost vehiculat pe lista posibililor înlocuitori ai lui Andone. Niculescu s-a ferit să vorbească deschis despre o eventuală sosire la Dinamo. "Nu ştiu nimic, nu am vorbit cu nimeni. Am citit în presă, dar nu e nimic. E normal să-mi doresc să antrenez Dinamo, acolo am petrecut cei mai frumoşi ani din cariera de fotbalist", a declarat fostul atacant. 

DigiSport.ro scrie că, pe lângă Claudiu Niculescu şi Cosmin Contra, Ionuţ Negoiţă şi Adi Mutu au avut în vedere şi alte soluţii: Adrian Falub (ultima dată antrenor la Concordia Chiajna) şi Viorel Moldovan - fost secund al lui Anghel Iordănescu la echipa naţională şi fost antrenor în Franţa, la Auxerre.

 

Foto: Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi