Scandal în tenisul italian: procurorii anchetează mai mulţi jucători pentru fraudă fiscală!

Nu doar numele mari din fotbal au încercat să dribleze fiscul. În Italia, Procuratura din Palermo a emis mandate de aducere pe numele unor jucători de tenis din Sicilia! Presa din Italia scrie însă că ancheta este mult mai mare şi vizează şi alţi jucători, din Milano, Florenţa şi Prato, în Toscana. Poliţia nu a făcut publice numele jucătorilor, dar a dezvăluit că locuinţele celor acuzaţi de fraudă au fost percheziţionate şi, în unele cazuri, a fost dispus sechestrul pe conturile acestora! 

În "afacere" ar fi implicaţi şi jucători din alte ţări. Cu toţii sunt acuzaţi că au evitat plata unor taxe prin transferul unor sume mari de bani în offshoruri din Malta sau Cipru. Ancheta a fost demarată de către Serviciul Anticorupţie al Procuraturii din Palermo, care are informaţii că sportivii fac parte dintr-o reţea bine organizată. Acţiunea este coordonată de Salvatore De Luca, Dario Scaletta şi Francesca Dessi, procurori implicaţi în trecut în demascarea unor acte de corupţie în fotbalul din Sicilia. 

Surse din poliţia italiană au dezvăluit că cei anchetaţi sunt în mare majoritate jucători consacraţi, cu prezenţe constante în turneele din circuitul profesionist. Printre aceştia s-ar afla şi câţiva tineri jucători, sfătuiţi de agenţii lor să-şi ascundă cât mai bine câştigurile de pe urma turneelor la care au luat startul. Ancheta este în plină desfăşurare, iar procurorii din Palermo au anunţat că vor organiza o conferinţă de presă imediat ce vor avea mai multe date concrete. 

Foto: federtennis.it

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi