Să foldezi sau nu chinta!? Mâna săptămânii în poker

Săptămână de săptămână îţi prezentăm o mână importantă dintr-un turneu mare de poker şi analizăm împreună decizia care se impunea într-o situaţie limită. Astfel, veţi înţelege mai bine cum trebuie să trataţi o mână complicată şi la ce aspecte să vă uitaţi înainte de a lua hotărârea finală.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

În no limit hold'em, fiecare decizie luată poate cântări decisiv, însemnând de multe ori chiar eliminarea din competiţie. Împreună încercăm să identificăm unde se comit cele mai multe erori, de ce capcane să ne ferim, astfel încât să ne maximizăm şansele la masa de joc. 

SCENARIUL (NE VOM IMAGINA CĂ UNUL DINTRE JUCĂTORI EŞTI CHIAR TU)

Ești chip leader la masa finală a unui turneu, având în față 628.000 de fise. Au mai rămas în competiție doar patru jucători, însă pay-jump-ul de la un loc la altul e impresionant. 

Din button, cu 4 pică - 5 pică, decizi să mărești la 20.000, la un nivel de blinduri de 5.000/10.000. Din small blind, un adversar plătește și ajungeți în heads-up, pentru că ceilalți doi oponenți foldează. 

Pe un flop 8 romb - 3 treflă - 2 romb, jucătorul din small bate în masă (check), iar tu mergi pe un continuation bet de 22.000 de fise. Adversarul apelează la o mișcare foarte puternică: check-raise, ridicând până la 50.000 de fise. Decizi să plătești, iar în pot s-au adunat aproimativ 150.000 de jetoane.

Turnul nu este unul pe placul tău - 7 de pică -, iar adversarul preia inițiativa. Acesta face un string bet, fără a anunța ceva verbal. Astfel, dealerul decide să îi ia în considerare doar primele fise împinse în pot, așa cum e regula. Drept urmare raise-ul e mult mai mic decât și-ar fi dorit opozantul: 30.000 de fise. Ai pot odds și nu poți lua altă decizie decât call-ul.

Ultima carte de pe board este șase de romb, care îți completează chinta. Adversarul merge pe check, ca și pe flop, iar tu decizi să faci un pariu pentru valoare: 88.000 de fise. După puțin timp de gândire, adversarul vine, însă, cu o soluție neașteptată. Face check-raise pentru tot stack-ul său, împingând all-in.

Ce faci în situația dată, știind că celălalt e un jucător tight? Ar fi capabil să bluffeze în această situație, având în vedere că toate drawurile s-au completat? Cât de schilodit va fi stackul tău dacă iei decizia să plătești? Iată câteva întrebări pe care trebuie să ți le pui, înainte de a lua decizia care se impune.

SOLUŢIA CORECTĂ

Pentru a ajunge la o concluzie, ar trebui să ne raportăm în primul rând la ceea ce s-a întâmplat pe flop. Adversarul a apelat la un check-raise. Mișcare care trădează un set, două perechi sau un draw foarte puternic. Ar fi putut să joace așa și o pereche mare, pentru a recupera faptul că nu a fost suficient de agresiv pre-flop, dar o asemenea variantă e mai puțin probabilă.

Pe turn, oponentul a preluat inițiativa, dorind să arunce probabil un eventual draw. A pus fisele în pot pe rând, iar dealerul i-a luat în considerare doar primele jetoane împinse, din moment ce verbal nu a anunțat nimic. Cu un bet de 80.000 de fise, nu ți-ar fi acordat pot odds pentru draw-ul tău, însă în acest moment - a cerut doar 30.000 de chipuri - soluția pentru tine e simplă: call. String betul făcut de adversar îți convine de minune, tu având acum o excelentă echitate în mână. O problemă care se ridică aici e următoarea: cu ce prelua adversarul inițiativa după check-raise pe flop? Din punctul nostru de vedere, un draw puternic ar încerca să controleze potul aici, din moment ce play-ul de pe flop nu a funcționat. În consecință, e mai probabil să aibă două perechi sau set.

Ceea ce se întâmplă însă pe river e cât se poate de debusolant pentru tine. Pentru că oponentul nu apelează la un pariu pentru valoare, ci face iar check raise. Tu aveai varianta să dai check behind, însă având în vedere forța mâinii, e indicat să faci value bet, așa cum s-a întâmplat. Ai lua astfel valoare de la set sau două perechi, care cu greu ar folda în această poziție. Doar că celălalt își împinge toate fisele în mijlocul mesei, forțându-te să iei o hotărâre mult mai grea.

În acest moment, e de bun simț să îți imaginezi că ai putea să învingi doar un bluff sau un semi bluff. Există foarte multe combinații de culoare, care să justifice în mare parte abordarea adversarului de până acum. Chiar dacă judecând după acțiunea de pe turn eram înclinați să îl punem pe celălalt pe set sau două perechi, e greu să venim în această situație cu un call, având în vedere că jucăm pentru foarte multe fise.

Să spunem care este decizia corectă în acest punct e extrem de dificil. Adversarul cu siguranță e capabil de un play cu o mână mai slabă, conștient că la showdown ar putea pierde. Pe de altă parte, poate să aibă culoare, acțiunea sa de până acum justificând în mare parte o asemenea mână. Ai de-a face cu o decizie de tipul 50%-50%, asta și pentru că ai mai rămâne cu suficiente fise în față în cazul în care pierzi. Dacă ar fi trebuit să joci pentru toate fisele, probabil foldul venea într-o proporție mai mare.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN REALITATE

Mâna descrisă a avut loc la PartyPoker Premier League, iar tu ai interpretat rolul lui Dominik Nitsche. După minute bine de gândire, pe river, acesta a decis să foldeze chinta, punându-și adversarul pe culoare.

Oponentul - Emir Misljimi - a întors o pereche de doiari pentru set, o mână care ar fi fost bătută de chintă. Dar Emir a simțit foarte bine că îl poate arunca pe adversar și a pus presiune perfect. Probabil în unele cazuri și o culoare mică ar fi foldat în această situație, astfel că Emir merită să fie aplaudat pentru modul în care a citit jocul. El a înțeles perfect că setul său nu e suficient de bun, însă a găsit o metodă excelentă să câștige un pot imens.

În momentul în care Misljimi a întors setul de doiari Nitsche a rămas perplex, după cum se poate observa în imaginea de mai jos. Dominik nu are foarte multe să își reproșeze în această mână, însă cu siguranță că e frustrant ca oponentul să îți întoarcă o carte mai slabă, după ce te-a convins să foldezi.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi