România șochează fotbalul mondial: penalty acordat în pauză!

Scene nebunești, petrecute în pauza meciului Astra - Timișoara: arbitrul Adrian Comănescu a fost de neoprit și a mai acordat un penalty și la vestiare!

Arbitrul Adrian Comănescu a comis-o mai rău decât în prima repriză, când a dictat penalty după ce Budescu a fost faultat de o adiere de vânt. În drum spre vestiar, decarul Astrei s-a împiedicat de un prag și a căzut, moment în care „centralul” a indicat punctul cu var pe o poză a suprafeței de joc, afișată pe telefonul mobil.

„De când sunt în fotbal n-am pomenit să întorci jucătorii de la vestiare ca să se bată un penalty. Nici pe timpul Victoriei lui Dumitru Dragomir nu cred că s-a văzut așa ceva. M-am tras de mustață, ca să fiu sigur că nu am un coșmar”, a povestit Ionuț Popa, antrenorul-victimă.

„Se poate să mă fi înșelat, dar nu cred. Chiar acum cincinsprezece ani am fost la un control oftalmologic. Eu am văzut că jucătorul cu numărul 10 de la echipa gazdă a căzut și am crezut că e în careu”, a explicat Comănescu.

Budescu a înscris cu ochii închiși, dar arbitrul a dictat repetarea penalty-ului, pentru că jucătorul intrase în suprafața de pedeapsă înainte să șuteze în minge.  Din acel punct, lucrurile au luat-o razna. Adrian Comănescu i-a arătat cartonașul roșu femeii de serviciu, care și-a făcut cruce ostantativ. Aceasta va fi judecată de Comisia de Disciplină a FRF și riscă o suspendare de la două luni la trei ani.

„Suntem practic nenorociți. Dacă lua roșu un jucător, atunci băgam altul în meciul următor, nu era problemă. Cu cine să o înlocuim pe femeia de serviciu, acum, când nu e perioadă de transferuri? Fotbaliștii vor fi nevoiți să se antreneze printre maldăre de coji de semințe, pentru că Șumi și Cristian Petre (n.r. - antrenorul secund) sunt dependenți de mieji”, s-a plâns Dani Coman.

Revoltat de eliminarea femeii de serviciu, Budescu l-a înjurat încontinuu, timp de cinci minute, pe Comănescu și nu a vrut să mai repede penalty-ul, întorcându-se la vestiar. „Arbitrul nu a greșit când nu l-a eliminat pe Budescu pentru înjurii. Se poate citi pe buze că jucătorul nu îl înjură pe Răzvan Burleanu, deci nu comite nicio infracțiune”, a explicat specialistul Ion Crăciunescu.

(Victor Partan)

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

 

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi