România, favorită cu Belgia şi fără Halep. Ce cotă are România la pariuri în meciul din Fed Cup

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase se bazează pe Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig în meciul cu Belgia, din turul 1 al Grupei a doua valorice, meciul fiind programat să se desfășoare pe 11 și 12 februarie 2017 la București. Marea absentă, Simona Halep rămâne încrezătoare că România poate trece de Belgia şi fără ea.  "Fetele au o șansa bună să câștige meciul. Sorana este în revenire și joacă foarte bine în Fed Cup, a câștigat toate meciurile", zice Halep, care a dezvăluit că va lua o pauză mai lungă.

Locul 62 mondial, Sorana Cîrstea a declarat că este o onoare să joace pentru România şi că va face tot ce-i stă în putinţă să-şi ajute echipa să obţină victoria. Sorana (Foto: ausopen.com), care va împlini 27 de ani în aprilie, revine în echipa de Fed Cup a României după o pauză de trei ani.

 "Mi-a fost dor de Fed Cup. Mă bucur să fac parte din nou din echipă. Sunt bucuroasă că jucăm acasă și sper să vina multă lume. Eu sunt pregătită și e o onoare să fiu convocată. Sper să aduc un plus echipei", a declarat Sorana într-o conferinţă de presă. 

Cîrstea este jucătoarea cu cel mai bun start din acest an dintre toate celelalte reprezentante ale României! În condiţiile în care Simona Halep (nr. 4 WTA) a fost eliminată încă din primul tur, Sorana Cîrstea a ajuns până în optimi la Australian Open, unde a cedat în faţa Garbinei Muguruza (nr. 7 mondial), cu 2-6, 3-6. "Ce s-a întâmplat la acest început de an nu e magie, e multă muncă. Mi-am văzut de treabă: disciplină și ordinea, astea sunt cele două lucruri cheie pentru mine. Iar rezultatul din Australia este urmare a pregătirii bune din ultima perioadă", şi-a motivat Sorana performanţa de la Melbourne.

Ilie Năstase: "Fac schimbare de sex şi joc eu..."

Vestea accidentării Simonei Halep i-a încurcat puţin socotelile căpitanului-nejucător al României, care a fost nevoit să umple "golul" cu Patricia Ţig. Apoi, de la primele antrenamente a lipsit Monica Niculescu. Aceasta a acuzat o accidentare şi Năstase (Foto: Sportpictures.eu) a considerat normal să nu o forţeze.

A fost momentul în care fostul lider mondial din tenis şi-a dorit să intre el pe teren...Ar fi făcut-o şi în meciul oficial cu Belgia, doar că..."Acum să vedem cu cine facem noi echipă. La dublu jucăm cu Monica Niculescu și Begu. La simplu, vor juca Begu și Sorana Cîrstea. Asta, doar dacă poate Begu. Altă variantă?...Fac eu operație de schimbare de sex și joc..", a spus, zâmbind amar, Năstase. 

Locul 36 mondial, Monica Niculescu va face pereche în meciul de dublu cu Irina Begu. 5 victorii are în actualul sezon Niculescu, românca fiind la un pas să câştige turneul de la Hobart - a cedat în finală chiar în faţa uneia dintre adversarele din Fed Cup, belgianca Elise Mertenes, cu 3-6, 1-6. La Australian Open, românca a fost eliminată în calificări de rusoaica Anna Blinkova (2-6, 6-4, 4-6). Apoi a pierdut în primul tur la St. Petersburg în faţa croatei Ana Konjuh (6-1, 3-6, 2-6).

Niculescu speră să aibă zile mai bune în meciul cu belgiencele, unde Simona Halep va face galerie din tribune. "Este o pierdere absența Simonei. E perfect dacă ne va face galerie, avem nevoie, a fost și ieri la antrenament. În rest, mie mi se pare că avem o echipă bună, o echipă solidă", s-a arătat încrezătoare Monica Niculescu. (Foto: Sportpictures.eu)

România - Belgia în cifre 

România a pierdut până acum toate cele trei dispute cu Belgia din Fed Cup:

- 0-2 în 1975 (în Franța, în sferturile Grupei Mondiale)

- 1-2 și 0-3 în 1995 (în Spania, în Grupa 1 valorică a zonei Europa-Africa).

Echipa României pentru meciul cu Belgia:
Patricia Ţig (22 ani, 104 WTA)  
Irina-Camelia Begu (26 ani, 28 WTA)
Monica Niculescu (29 ani, 35 WTA)
Sorana Cîrstea (26 ani, 59 WTA)
Căpitan-nejucător: Ilie Năstase

Chiar şi fără cea mai bună jucătoare, România este văzută favorită la casele de pariuri. Vezi ce cotă au româncele la această casă de pariuri pentru o victorie în meciul cu Belgia.

România a ajuns să se bată pentru rămânerea în Grupa 2-a valorică după ce anul trecut a pierdut partida cu Cehia. Cum s-a jucat atunci: 

S. Halep vs P. Kvitova 6-4, 3-6, 6-3 

M. Niculescu vs P. Kvitova 6-3, 6-4

S. Halep vs K. Pliskova 7-6, 4-6, 2-6

M. Niculescu vs K. Pliskova 4-6, 6-4, 3-6

C. Mitu/R. Olaru vs K. Pliskova/B. Strycova 2-6, 3-6

Belgia va alinia tot ce are mai bun la Bucureşti

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a Belgiei, Dominique Monami a convocat pentru meciul cu România cele mai bune jucătoare ale momentului, în frunte cu Kirsten Flipkens (Foto: ausopen.com). "Este primul meu meci din calitate de căpitan-nejucător şi sunt foarte încântată că pot alinia cea mai bună formație. România e foarte puternică, dar ne vom bate și vom face totul să câștigăm", a spus Monami.

Echipa Belgiei pentru meciul cu România:
Yanina Wickmayer (27 ani, 60 WTA)
Kirsten Flipkens (31 ani, 76 WTA)
Elise Mertens (21, 85 WTA)
Maryna Zanevska (23, 126 WTA)
Căpitan-nejucător: Dominique Monami

Simona Halep, în tribune la meciul cu Belgia

Calificată în sferturile ultimului turneu la care a participat (St. Petersburg), Halep a renunţat să mai joace cu Natalia Vikhlyantseva (115 WTA) retrăgându-se din competiţie din cauza unei accidentări la genunchi. Va fi însă prezentă în tribunele Sălii Polivalente din Bucureşti, acolo unde se va juca meciul cu Belgia. 

"Mi-e foarte greu că nu pot să joc, dar nu pot să fac nimic. Sunt accidentată și e mai bine să între o jucătoare care e 100% aptă. Nu știu dacă e atât de importantă prezența mea acum, eu sunt cu sufletul. O să fiu prezentă la meciuri. Nu mă prea manifest de obicei, dar o să încerc să fac galerie cât pot. Sorana a jucat foarte bine în Australia. Cred că o să fie bine pentru România și o să câștige", a declarat Simona Halep, care a vorbit şi despre accidentarea sa. "În momentul acesta, genunchiul meu nu e prea bine. Am avut ceva dureri zilele astea, dar e normal. Trebuie să am răbdare", a mai spus jucătoarea aflată pe locul 4 în lume.

Halep (Foto: Sportpictures.eu) nu riscă nimic prin neprezentarea la concursurile din această lună. Constănţeanca nu va juca la Doha (13-18 februarie) şi la Dubai (19-25 februarie) - turnee unde nu are puncte de apărat. Anul trecut, Halep a pierdut primul meci atât la Doha (Qatar), scor 7-6, 4-6, 1-6 cu Elena Vesnina, cât şi la Dubai (Emiratele Arabe Unite), 6-7, 2-6 cu Ana Ivanovic. Românca va reveni pe teren odată cu Indian Wells (8-19 martie), unde a ajuns până în sferturi în 2016, când a cedat în două seturi, 4-6, 3-6, în faţa Serenei Williams. 

Revenind la meciurile de Fed Cup, să spunem că în Grupa a doua valorică se mai joacă partidele: Rusia - China, Ucraina - Australia şi Slovacia - Italia. Învingătoarele vor merge în play-off-ul pentru accederea în Grupa 1 valorică, iar învinsele se vor lupta pentru rămânerea în Grupa a 2-a principală. Şi în prima grupă valorică sunt meciuri extrem de interesante: Germania - Statele Unite, Cehia - Spania, Belarus - Olanda şi Elveţia - Franţa. Semifinalele se joacă pe 22 şi 23 aprilie, iar finala pe 11-12 noiembrie 2017.

 

Foto: Mircea Roşca / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi