România, amendată și exclusă de la Mondialul de rugby! Motivul e unul incredibil

Până acum, România nu ratase niciun Campionat Mondial la rubgy. Din acest an, însă, forul mondial ne-a stricat numărătoarea...Și asta numai din cauza șefilor FR de Rugby, care n-au luat atitudine la momentul în care la prima reprezentativă a fost folosit de 8 ori (!!!) un jucător neeligibil! Iar cel vizat este Sione Faka'osilea (foto: frr.ro), un togolez naturalizat. 

”Mica” greșeală i-a costat pe ”stejari” prezența la turnul final mondial din Japonia. De aceeași sancțiune au avut parte, însă, și selecționatele Belgiei și Spaniei. Deși lucrurile sunt clare, FR de Rugby susține că nu s-a greșit cu nimic. Mai mult, a dat un comunicat de presă în care încearcă să explice că nu s-a greșit cu nimic. În același timp, FR Rugby va face apel la decizia forului mondial. 

Comunicat FRR:

”Federația Română de Rugby a transmis către World Rugby mai multe documente scanate în vederea clarificării eligibilității unor jucători străini (anul 2015). Aceste demersuri au primit drept răspuns recomandarea unui reprezentant World Rugby de a trimite strict documentația pentru cazurile unde există neclarități, în toate celelalte implicarea World Rugby nefiind necesară.

În vederea verificării situației unor jucători, federația transmite un e-mail către adresele de contact ale federațiilor lor de origine, Tonga și Fiji - corespondența cu Tonga rămânând fără răspuns. (Fiji răspunde e-mailului transmis, clarificând indisponibilitatea jucătorului de care FRR era interesată, fiind abandonat procesul de eligibilizare a lui Eseria Vueti). 

Având în vedere lipsă de reacție a Federației din Tonga, se apelează la World Rugby pentru a se obține o adresă care să faciliteze comunicarea. World Rugby indică adresa de e-mail a președintelui Fe'ao Vunipola (foto: looptonga.com), căruia Federația Română de Rugby i se adresează pentru a determina dacă, din punct de vedere al statisticii competițiilor, jucătorul Sione Faka'osilea este eligibil. Președintele Federației de Rugby din Tonga confirmă că jucătorul este eligibil să joace pentru România.

Sportivul semnează un formular World Rugby în care declară pe proprie răspundere că nu a jucat pentru reprezentativele naționale ale țării de origine și dă o declarație în care stipulează că nu a fost anunțat oficial de capturarea sa de către federația din Tonga prin semnarea unui document în acest sens. 

Ca urmare a cumulării celor de mai sus cu principiul rezidenței de minimum 36 luni (cu o pauză de mai puțin de 2 luni/an) stipulat în Regulation 8 a World Rugby, jucătorul Sione Faka'osilea (foto: frr.ro) este considerat eligibil și folosit în partidele disputate de echipa națională de seniori. La încheierea Rugby Europe Championship 2017/2018, federațiile de rugby din Rusia și Spania reclamă la Rugby Europe și World Rugby folosirea de către România a jucătorului Sione Faka'osilea, considerat neeligibil. Ca urmare a acestei sesizări, Rugby Europe și World Rugby cer detalii privind eligibilitatea tuturor jucătorilor străini folosiți în ediția 2017/2018 a Rugby Europe Championship. 
  
Federația Română de Rugby pune la dispoziție toate documentele solicitate de cele două foruri. Forul mondial numește o Comisie de Soluționare a Disputelor pentru analiza întregii situații, comisia solicitând o serie de documente și argumente suplimentare, pe lângă cele transmise anterior, toate fiind trimise de către Federația Română de Rugby în termenul specificat.

FRR se înscrie la sesiunea de audieri a Comisiei de Soluționare a Disputelor, căutând un avocat cu expertiză pe legislație sportivă, care să reprezinte interesele rugbyului românesc în contextul acestei întâlniri. 

 Am prezentat dovezi privindu-l pe Sione Faka'osilea, dovezi care confirmă că federația noastră s-a adresat cu bună credință tuturor celor implicați, astfel încât, considerând informațiile primite drept corecte, a decis folosirea sportivului. Toate celelalte federații judecate în acest proces, cea belgiană și cea spaniolă, nu au specificat să fi făcut aceste demersuri de verificare, primind însă aceeași sancțiune ca și România.

Federația Română de Rugby nu poate accepta o decizie în care echipele care încalcă regulamentele cu bună știință sau din ignoranța sunt tratate identic cu cele care respectă toți pașii procedurali indicați, mai ales în contextul în care această hotărâre neagă un drept competițional câștigat pe teren de jucătorii echipei naționale, construit cu migală și efort în ani de zile.

Seria de participări neîntrerupte la Cupa Mondială de Rugby nu trebuie să fie încheiată de o atare decizie. Comisia de Soluționare a Disputelor a constatat lipsa unei baze de date publice autorizate în care să se facă verificările necesare, evaluând demersurile consecvente ale Federației Române de Rugby drept similare lipsei unor investigații și a unor înscrisuri obligatorii, constatate în cazul celorlalte 2 federații sancționate identic cu România. 
  
FRR va contesta această decizie la Comisia de Apel a World Rugby, luptând cu toate mijloacele și instrumentele disponibile pentru interesele rugby-ului românesc. Folosirea unui jucător neeligibil într-un meci atrage automat sancțiunea amenzii, conform Regulii 8.5.1 din Manualul World Rugby. Pentru a atrage sancțiunea depunctării, trebuie să fie identificate circumstanțe agravante în modul în care federația gestionează procesul de verificare a eligibilității. Federația Română de Rugby consideră că întreaga sa conduită dovedește existența unor circumstanțe atenuante evidente, bază pe care își va formula apelul împotriva deciziei Comisiei de Soluționare a Disputelor", se arată în încheierea comunicatului FR de Rugby. 

România, amendată și cu 114.000 euro!

Comisia de Soluționare a Disputelor din cadrul forului mondial a decis ca Belgia, Spania și România să fie sancționate și cu pierderea a 5 puncte pentru fiecare partidă în care s-au folosit jucătorii neeligibili. ”Stejarii” obținuseră calificarea la Cupa Mondială din Japonia (2019) datorită jocului rezultatelor - în ultimul meci, Belgia a câștigat surprinzător partida cu Spania (18-10), făcându-le cadou tricolorilor biletul pentru turneul final mondial. 

Federaţia România de Rugby poate face apel în decurs de 14 zile la decizia Comisiei de Soluționare a Disputelor din cadrul IRB (International Rugby Board), cea care a stabilit și o amendă de 114.000 de euro! Prosport scrie că situația actuală din cadrul FR de Rugby este mult mai gravă decât s-ar putea crede.

O persoană implicată în activitatea federației din România a dezvăluit pentru sursa citată că FR Rugby este secătuită de bani, și că situația este una gravă. Astfel, decizia Comisiei de Soluționare a Disputelor poate însemna falimentul federației, având în vedere două motive - banii din partea IRB pentru calificarea la Mondial nu vor mai ajunge în contul FR de Rugby, iar amenda este una uriașă pentru o federație săracă, cum este cea din România. 

Totuși, România nu a fost retrogradată în al treilea eșalon valoric al preliminariilor Cupei Mondiale după decizia comisiei din cadrul IRB. Totodată, forul mondial a decis ca meciul dintre Belgia şi Spania să nu se rejoace. Învinși, spaniolii au acuzat arbitrajul românului Vlad Iordăchescu și au solicitat rejucarea meciului. În urma sancțiunilor anunțate de către IRB, locul României la Cupa Mondială de rugby din Japonia a fost luat de selecționata Rusiei, în vreme ce locul Spaniei va fi luat de naționala Germaniei în play-off-ul de calificare cu Portugalia. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi