România a intrat în hora pentru semifinale la Euro. Alex Dedu: "Trebuie să fim luaţi în seamă!"

România are şanse mari să ajungă în semifinale după victoria cu Ungaria de la Campionatul European de Handbal din Suedia. "Trebuie să fim luaţi în seamă!", a spus şeful handbalului românesc, Alexandru Dedu, într-o intervenţie la DolceSport. 

Trebuie să ne felicităm noi toți pentru această victorie pentru că unguroaicele au jucat cu România, adică cu noi toți. Mi-a plăcut că am avut public foarte vizibil. Trebuie să fim luați în seamă. Cred că e bine să visăm frumos pentru că fără vise nu ne putem îndeplini realitatea pe care o dorim. Dar trebuie să fim în același timp cu picioarele pe pământ. Handbalul românesc este sus! Mi-a plăcut determinarea fetelor, faptul că nu cedează deloc. Sunt foarte multe jucătoare care-și arată clasa,

---a spus preşedintele FR de Handbal, Alexandru Dedu

Astăzi fetele au fost fenomenale, au practicat un joc fantastic în apărare. Ne-am propus de la bun început să practicăm un handbal curat, să ne bucurăm de joc şi automat ies şi rezultatele. Orice meci contra Ungariei este foarte dificil, dar astăzi l-am făcut noi mai uşor. Secretul?...L-am arătat pe teren, am fost o echipă,

---a declarat Paula Ungureanu

Nu e ca în basme, un ochi râde și unul plânge. La mine, amândoi ochii râd! Am jucat pentru România cu sufletul și așa o voi face mereu!,

---a spus şi Gabriella Szucs

În funcție de rezultatele celorlalte jocuri, România s-ar putea califica în semifinale și dacă va mai câștiga doar unul dintre cele două meciuri rămase: marţi cu Cehia şi miercuri cu Danemarca. Selecţionerul Ambros Martin e mulţumit de ce-a văzut, dar a spus că meciul cu Cehia este crucial pentru viitorul României în competiţie.

Ungaria s-a luptat până la final, dar a fost clar de la început că România a fost echipa mai bună din multe puncte de vedere. Partea bună este că echipa joacă din ce în ce mai bine. Singura noastră grijă este însă doar următorul meci. Tocmai am terminat acest meci şi ne gândim la următorul. Trebuie să luăm doar lucrurile pozitive care ne-au adus până în acest punct. Nu avem voie să ne gândim la alte lucruri decât la Cehia. Au fost în meci cu Rusia, au învins Ungaria şi au pus multe probleme Danemarcei. Trebuie să ne concentrăm sută la sută şi să dăm 200%!,

---a anunţat tehnicianul spaniol

A fost un meci foarte greu. Fiecare partidă este foarte dificilă aici şi suntem foarte fericite pentru victoria din meciul cu Ungaria,

---a declarat Maria Zamfirescu

În celălalt meci tare al grupei, Norvegia a învins Danemarca cu 22 la 20 şi conduce grupa cu 6 puncte. România şi Danemarca completează podiumul. În Grupa 1 principală, lider e Germania cu 4 puncte.

 

Clasament Grupa a 2-a principală: 

1. Norvegia 6p (68-62)

2. ROMÂNIA 4p (72-61)

3. Danemarca 4p (76-70)

4. Cehia 2p (80-81)

5. Rusia 2p (64-69)

6. Ungaria 0p (62-79)

 

Clasament Grupa 1 principală: 

1. Germania 4p (76-68)

2. Franţa 4p (62-60)

3. Olanda 4p (78-77)

4. Suedia 3p (85-82)

5. Serbia 3p (74-79)

6. Spania 0p (64-73)

Primele două echipe se califică în semifinale, unde vor juca încrucişat.

 

Foto: swe2016.ehf-euro.com / Marius Ionescu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!