A doua înfrângere în cinci zile: Rusia - România 1-0. Daum: "Trebuie să accept criticile"

România a tremurat în primele 20 de minute la Groznîi. Samedov i-a dat mari bătăi de cap lui Pantilimon. Titularizat de Daum, portarul lui Watford a avut un reflex salvator la execuţia mijlocaşului rus. La câteva minute după, Pantilimon a ieşit greşit la o centrare, dar acelaşi Samedov a trimis pe lângă. Ruşii s-au stins apoi, iar tricolorii au profitat. Rechemat la naţională după multă vreme, Grozav a declanşat un atac periculos în minutul 28, la capătul căruia Rotariu a ratat o ocazie uriaşă, din doar câţiva metri. 

La reluare, s-a jucat pe contre. După ocazia aceluiaşi Samedov, Grozav a urcat în careul advers, unde Semenov a respins salvator din faţa porţii. În minutul 65, Pantilimon şi-a făcut din nou datoria - a blocat la picioarele lui Kokorin după o greşeală a lui Săpunaru. Tricolorii au urcat apoi în atac şi Florin Andone a fost tras de tricou la marginea careului de un adversar. Jucătorii lui Daum au cerut penalty, dar arbitrul nu a dat nimic. Mai mult, Prepeliţă s-a ales cu un cartonaş galben pentru proteste.

Când toată lumea se pregătea pentru fluierul final, Ozdoev s-a infiltrat în careul României şi a adus victoria Rusiei dintr-o poziţie de ofsaid. Golul ruşilor i-a prins pe teren pe Ţîru şi Nedelcu. Intraţi pe finalul meciului, cei doi au bifat primul meci în tricoul echipei naţionale. 

Am văzut la lucru câţiva jucători noi şi am avut câteva momente în care am combinat bine. Trebuie să îmbunătăţim jocul din ultimii 30 de metri, am muncit foarte bine pe flancuri, iar Dorin Rotariu a jucat senzaţional. Am dat semnalul că ne gândim la jucători noi, dar contează şi experienţa unor jucători care nu au fost aici. Nu a fost doar un meci amical, toţi fotbaliştii pe care i-am invitat aici, mereu să fie în lot, să-şi arate potenţialul şi din tot ce am văzut, vom alege cei mai buni jucători,

---a spus Christoph Daum

Amicalul cu Rusia a fost ultimul meci jucat anul ăsta de România şi al cincilea în mandatul lui Christoph Daum. Neamţul a fost criticat din nou de către Cornel Dinu. 

Am asistat la o partidă care demonstrează cum nu trebuie jucat fotbalul. La jocul României s-a încercat o altă formulă, cred că schimbările au fost dramatice. Meciul nu are niciun fel de câștig, din niciun punct de vedere pentru noi. Este jalnic ce am văzut în seara aceasta. Rusia mi s-a părut o echipă mai mult decât jalnică. Nu mai are jucători și niciun fel de nivel internațional. Versul nostru este tradițional: Daum este un fel de stăpân al inelelor în fobalul românesc...,

---a declarat Cornel Dinu 

Trebuie să găsim şi să construim ceva nou şi această schimbare necesită timp, eu voi fi criticat, dar ceea ce ajută, este bine venit, dar nu văd lucruri constructive, ci chestii personale lipsite de respect, dar voi face tot ce depinde de mine pentru a dezvolta fotbalul românesc. Nu ar trebui să renunț. Dați-mi un motiv! ..Criticile acestea sunt normale, oricine ar fi în locul meu ar avea parte probabil de aceleaşi critici şi trebuie să accept ceea ce se întâmplă. Trebuie să fim uniţi şi să arătăm că noi credem într-un viitor mai bun,

---a mai spus Daum

 

Echipele de start: 

România: Pantilimon - Enache, Săpunaru, Grigore, Latovlevici - Prepeliţă, R. Marin - Rotariu, Stancu, Grozav - Fl. Andone. Rezerve: Cojocaru, S. Lung jr. - St. Filip, Nedelcu, Țîru, Ad. Popa, Toșca, Bicfalvi.

Rusia: Akinfeev - Semenov, Kutepov, Kudryashov - Samedov, Zobnin, Glushakov, Mogilevets, Zhirkov - Miranchuk, Kokorin. Rezerve: Belenov, Kritsyuk - Kombarov, Erokhin, Gazinskiy, Dzhikiya, Panchenko, Shishkin, Novoseltsev, Ozdoev, Vasin, Poloz.

 

Foto: frf.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi