Rezultat incredibil în Gibraltar! Cotă 21.00 câștigătoare după ce un polițist a dat golul victoriei!

Tururile preliminare din cupele europene furnizează an de an multe surprize neașteptate, dar în această seară am avut parte de un rezultat care depășește orice imaginație. În prim plan s-a aflat Celtic, cea mai titrată echipă din Scoția, și o formația cu mari planuri pentru acest sezon competițional mai ales după ce a fost preluată de Brendan Rodgers, fostul manager al ”cormoranilor” de la Liverpool.

rodgers.jpg

Primul meci pentru Rodgers pe banca ”verzilor” era unul mai mult decât abordabil: o deplasare pe Victoria Stadium din Gibraltar, acolo unde de fapt joacă toate echipele din această țară. Adversarii? Necunoscuții de la Lincoln Red Imps (care ce-i drept este echipa campioană) într-un meci ce conta pentru prima manșă din turul al doilea preliminar din Liga Campionilor. 

Cu trei spanioli în primul 11 care nu au reușit nimic notabil de-a lungul carierei, dar și cu trei jucători pe care îi cheamă Casciaro (or fi rude?), ce șanse aveau oare gazdele în fața unei echipe fondate în urmă cu aproape 130 de ani care are zeci de titluri de campioană în Scoția? Casele de pariuri au considerat că nu mari, că doar de aceea oaspeții au primit o cotă de numai 1.10 la victorie, în timp ce o victorie a echipei organizatoare aducea pariorilor inspirați un câștig de 21 de ori mai mare decât suma investită. 

Și totuși, împotriva tuturor probabilităților,  unul din cei trei Casciaro (Lee) a marcat singurul gol al meciului, iar campioana Gibraltarului s-a impus în mod incredibil cu 1:0 deși a avut o posesie de doar 29%. Și că tot veni vorba, unicul marcator este polițist în viața de zi cu zi, deci cu siguranță va avea ce povesti mâine colegilor de la muncă.

Deși victoria este una cu totul surprinzătoare, nu m-ar mira dacă am vedea și ceva bilete câștigătoare. Dacă ai avut inspirația de a merge pe mâna băieților din Gibraltar, nu ezita să ne arăți bilete cu eventualele câștiguri.

 Vrei să pariezi online? Aceasta este agenția recomandată de PariuriX.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi