1. Home »
  2. Incepatori »
  3. De ce să joci la pariuri online?

De ce să joci la pariuri online?

Baicu Marius
Baicu Marius

2021-01-04 15:35:00

image De ce să joci la pariuri online?

De ce să aleg pariurile online în detrimentul celor offline? Aceasta este o întrebare pe care și-o pun mulți pariori, sau mai bine zis pe care ar trebui să și-o pună. Realitatea este că mulți încă preferă pariurile stradale pentru că nu s-au gândit niciodată cât pierd în realitate jucând în acest mod. Dar dacă stai să pui în balanță cele două moduri de a juca, există motive pentru care să alegi pariurile pe internet, avantajele oferite fiind  destul de multe.

De aceea în cele ce urmează voi aprofunda acest subiect, axâdu-mă în special pe mediul virtual și pe avantajele oferite de acesta. Mai avem și un alt articol detaliat în care am comparat pariurile online cu cele offline, articol ce poate fi accesat aici: https://pariurix.com/pariuri-online-sau-pariuri-offline.html.  

Pariază online chiar acum! Aceasta este agenția de pariuri recomandată de Pariurix!

 

DE CE SĂ JOCI LA PARIURI ONLINE - CE VEI GĂSI ÎN ARTICOL?

  1. De ce unii pariori încă evită pariurile online

  2. Avantajele oferite de pariurile online

  3. Importanța cotelor și a taxelor pe termen lung

  4. Cum alegi agenția de pariuri cea mai potrivită

  5. La ce case de pariuri online jucăm?

 

1. DE CE UNII PARIORI ÎNCĂ EVITĂ PARIURILE ONLINE

Pentru început să vedem care sunt principalele argumente ale pariorilor care încă preferă pariurile stradale, și să aflăm cât de valide sunt aceste argumente.

 

Nu vor să învețe lucruri noi

Cei obișnuiți cu pariurile clasice vor spune ca li se pare mai uşor să se deplaseze de fiecare dată la o agenţie de cartier decât să-şi deschidă un cont online. Acest proces pare anevoios pentru unii, deşi adevărul este că durează doar câteva minute. Însă mulți pariori, în special cei în vârstă care nu vor să învețe lucruri noi, nu vor să își bată capul cu așa ceva.  Pentru aceștia avem un articol amănunțit care îi învață să joace la pariuri online în doar câteva minute - https://pariurix.com/cum-joc-la-pariuri-online.html.  Astfel nu trebuie să cauți în zeci de surse tot felul de informații, deoarece te așteaptă un tutorial rapid de la A la Z din care poți învăța toate lucrurile de bază.

 

Aceștia cred că este obligatoriu să aibă un card

Într-adevăr este necesară o metodă de plată pentru a depune online, dar nu este obligatoriu să ai un card de credit / debit așa cum cred mulți (adică cei care nu s-au obosit să se intereseze). În zilele noastre contul de pariuri poate fi alimentat prin tot felul de metode diferite, care de care mai diversificate.

Cei care încă preferă metoda clasică de a face plăți online și nu vor să se încurce cu carduri sau alte conturi online, pot opta pentru transfer bancar. Este adevărat că banii nu intră pe cont imediat ce ai depus, ceea ce poate fi un minus.

Cei care au un card dar nu vor să îl utilizeze pe site-uri de jocuri de noroc din diferite motive (le este teamă că le-ar putea fi compromis cardul sau nu vor să afle nevasta) pot opta pentru un portofel electronic precum Skrill (deschide un cont Skrill acum) sau Neteller.  Acesta este un intermediar între contul de pariuri și cardul de credit / debit, oferind foarte multe avantaje ce pot fi descoperite aici: https://pariurix.com/totul-despre-skrill-si-cardul-skrill.html.

Dacă din diferite motive niciuna din metodele de plată de mai sus nu îți convine, atunci poți folosi Paysafecard. Acesta este ca un fel de cartelă prepay pentru tranzacții online ce poate fi achiziționată din sute de locații diferite din țară. Astfel nu expui în nici un mod datele tale bancare, aceasta fiind metoda perfectă de plată pentru pariorii foarte sceptici. Află mai multe despre Paysafecard!

Mai nou, unele case de pariuri online precum ACEASTA oferă posibilitatea de a depune și retrage din sucursale Favbet și Smith & Smith! Rapid, și fără taxe de vreun fel. 

 

Sunt deranjați de faptul că trebuie să facă un drum la ANAF

Într-adevăr în momentul de față aceasta este cea mai mare problemă a pariurilor online. Dacă pariezi offline, toate taxele și impozitele sunt oprite la sursă. În schimb, în cazul pariurilor pe internet trebuie să faci anual un drum la ANAF. Și nu drumul în sine este problema, ci birocrația care ne poate face să ne confruntăm cu tot felul de probleme neașteptate.

Sperăm ca în viitorul apropiat și această problemă să fie rezolvată. Totuși dacă punem în balanță toate avantajele și dezavantajele oferite de pariurile online și cele offline, cred că se merită să faci acest ”sacrificiu”.

Află de la PariuriX.com cum se declară câștigurile la ANAF!
 

2. DE CE SĂ JOCI LA PARIURI ONLINE

Acum a venit momentul să vedem care sunt motivele pentru care ar trebui chiar astăzi să renunți la pariurile clasice și să faci pasul către mediul virtual.


Comoditate şi accesibilitate

Nu v-ați plictisit să faceți câte 3-4 drumuri pe zi la agenția de la colțul străzii? Online veţi avea posibilitatea să pariaţi de acasă, din faţa calculatorului, în timp ce urmăriţi echipa preferată jucând. Şi dacă nu sunteţi acasă? Trăim totusi într-o perioadă în care, conform studiilor, 90% dintre români deţin un Smartphone, față de acum 4 ani când numărul lor era de doar 25%. Deci posibilitatea de a paria folosind telefonul mobil stă acum la îndemâna oricărei persoane.

De fapt, dacă ne aflăm pe stadion la un meci de fotbal, la ţară, pe plajă sau la munte, pariererea folosind internetul este singura noastră posibilitate. Acelaşi lucru este valabil şi dacă ne apucă cheful să pariem la ora 2:00 dimineaţa, ţinând cont că toate agenţiile de cartier se închid cel târziu la miezul nopţii. Sigur, există și varianta să fii genul de parior care joacă un bilet la 2-3 zile, și care nu are probleme în a ajunge să îl pună offline atunci când dorește. Evident că în cazul tău acest punct nu reprezintă un dezavantaj.

 

Taxele  percepute sunt mult mai mici

La fiecare bilet plasat o agenţie de cartier opreşte 5% taxa. De asemenea orice câştig este impozitat cu 1%. Deschiderea unui cont online, depunerile, retragerile şi plasările de pariuri sunt complet gratuite (este adevărat că la unele agenții sunt percepute taxe la retrageri, plus că poți plăti comisioane către instituții terțe precum bănci sau portofele electronice). Singura taxă constantă pe care o ai de plătit când joci pe internet este 1% din eventualele câștiguri. Dar chiar și așa diferențele sunt mari, iar la capitolul 3. avem un studiu de caz care arată exact cât se simt aceste diferențe pe termen lung.

Află ce taxe ai de plătit dacă joci la pariuri sportive online: https://pariurix.com/ce-taxe-am-de-platit-daca-pariez-la-case-de-pariuri-online.html

 

Cote mai bune online

Vor fi situaţii când veţi găsi cote mai bune la  agenții stradale, dar per total cotele online par a fi cel puțin la același nivel. Oricum dacă mai luăm în calcul şi acele taxe la calcularea câştigului unui bilet situaţia devine ceva mai clară.

Descoperă casele de pariuri online cu cele mai mari cote: https://pariurix.com/agentii/articole-recomandate/cele-mai-bune-cote.html.

 

Ofertă mai bogată online

Pe internet veţi avea mult mai multe meciuri dintre care să alegeţi şi mai multe opţiuni de pariere la fiecare, indiferent de sport. De exemplu la un meci de fotbal, la o agenţie offline veţi putea paria doar opţiuni importante, majoritatea pariurilor oferite fiind pe goluri. Însă pe internet puteţi paria şi pe cornere, cartonaşe, intervalul primului gol, marcatorul primului gol şi alte opţiuni de acest gen. La o agenţie de cartier partidele mai puţin importante vor avea doar opţiuni pentru 1x2 şi total goluri peste/sub 2.5 şi majoritatea agenţiilor vă vor obliga să puneţi minim trei astfel de meciuri pe un bilet. Online nu aveţi asemenea restricţii; puteţi să jucaţi pariuri single indiferent cât de necunoscută este partida respectivă.

Și ponturile la pariuri date de tipsterii noștri se bazează tot pe oferta online, deci este posibil ca unele din recomandările lor nici să nu meargă jucate la agențiile de cartier. Aviz celor care urmăresc pronosticurile noastre.

 

Serviciu pariuri live

Acesta este una dintre cele mai importante facilităţi oferite de agenţiile online. Poate vreţi să vedeţi cum începe un meci şi cum joacă ambele echipe înainte de a alege un pronostic. Online, din maxim 2-3 click-uri, puteţi paria în orice clipă, indiferent de minutul în care se află partida respectivă. Numeroase opţiuni precum handicapuri pe cornere şi cartonaşe sau următorul gol vă stau la dispoziţie. Foarte mulţi pariori preferă să se joace doar online, pentru că aceştia consideră ca este mai uşor de făcut bani în urma acestui gen de pariuri. În mod cert este mai uşor de rulat sume mari de bani, ceea ce înseamnă că un profit de câteva procente se va simţi mai rapid.

Sunt agenţii de cartier care oferă anumite meciuri pentru pariuri live, însă nu veţi putea paria decât pe câştigătorul partidei. De asemenea trebuie să staţi în acea agenţie pe toată durata meciului şi probabil să staţi la coadă atunci când vreţi să plasaţi un pariu.

 

Serviciu de transmisiuni live

Sunt câteva agenţii online (precum unibet.ro, sportingbet.ro, netbet.ro, betfair.ro sau betano.ro) unde avem acces la stream-uri din foarte multe sporturi, începând cu fotbalul şi continuând cu baschet, tenis, hochei, tenis de masă, badminton sau snooker. Astfel putem urmări foarte multe partide care nu se dau la TV şi care nu se găsesc pe alte site-uri. Putem urmări aceste partide din aceeaţi fereastră din care pariem. Agenţiile offline nu transmit decât partidele care se pot vedea şi la televizor, deci la acest capitol nu se poate face comparaţie. În cazul agențiilor enumerate toate stream-urile disponibile pe PC pot fi urmărite şi de pe telefon sau tabletă, oriunde v-aţi afla.

Află cum poți urmări evenimentele sportive în mod gratuit pe internet!

 

Posibilitatea de a juca strategii

Din cauza taxelor, dar şi datorită faptului că trebuie să ne deplasăm la casa de pariuri de fiecare dată, este aproape imposibil să jucam strategii la agenţii de cartier. De exemplu în cazul unei strategii precum "Easy Money" nici nu se pune problema să o folosim offline, fiindcă la orice cotă mai mică de 1.06 noi vom pierde bani chiar dacă pariul este câştigător. Exemplu, pariem 100RON pe cota 1.05. Din aceştia rămanem cu 95.24 RON (după plata taxei), iar câştigul nostru efectiv va fi de 99 RON.

 

Bonusuri

Unele agenţii de pariuri sportive online oferă bonusuri de bun venit cu o valoare cuprinsă între 50-100% din valoarea primei depuneri. Unele vin de asemenea cu bonusuri pentru pariurile plasate de pe telefonul mobil sau vin cu diferite promoţii pe parcurs. Singurul bonus de care putem profita offline este cel dedicat biletelor multiple, unele agenţii oferind şi 100% bonus pentru biletele care au minim 14-20 de selecţii. Eu unul nu sunt însă mare fan al acestora.

Descoperă agențiile de pariuri sportive cu cele mai atractive bonusuri la pariuri!

 

Alte servicii

La majoritatea caselor de pariuri pe internet putem să ne folosim banii şi la poker, bingo, loto, pariuri financiare, cazino sau pariuri virtuale. Astfel avem o gamă largă de servicii din care să alegem.

De asemenea clienţii beneficiază de diferite aplicaţii pentru a putea vedea statisticile anumitor echipe sau meciuri, dar şi pentru a consulta rezultatele din meciurile disputate.

 

Seriozitate si profesionalism

Unii pariori se feresc de pariurile online deoarece consideră că în cazul unei probleme va fi dificil s-o rezolve. Alţii cred că există şanse mai mari ca o agenţie online să-i păcălească sau nedreptaţească decât una offline. Totuşi, in practică lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă veţi câştiga vreodată o sumă de 200,000RON unde credeţi că sunt şanse mai mari să aveţi probleme în ridicarea câştigurilor? La agenţii online precum Sportingbet sau Unibet cu cifre de afaceri impresionante, unde există pariori care rulează sume de ordinul sutelor de mii de euro? Sau la agenţiile offline obişnuite cu pariori care plasează bilete cu mize de 2-3 lei care nu ies aproape niciodată şi cu pariori a căror câştiguri rar depăşesc câteva zeci de milioane? Nu mă înțelege greșit, și de la agenții stradale sunt pariori care au scos sume enorme fără nici cea mai mică problemă. Dar ca idee ...

Pe deasupra, casele de pariuri pe internet trebuie să îndeplinească condiţii foarte stricte pentru a-şi lua licenţa. O agenţie online serioasă mereu va avea operatori disponibili 24/24 care să vă ajute în cazul unei probleme, nelămuriri sau dificultăţi. Per total, din toate motivele care contează cu adevărat, agenţiile de pariuri online oferă mai multe avantaje decât cele offline. Nu aveţi absolut nici un motiv să nu faceţi trecerea la acestea, mai ales dacă obişnuiţi să pariaţi cu regularitate.

Pariază online chiar acum! Aceasta este agenția de pariuri recomandată de Pariurix!

 

3. IMPORTANȚA COTELOR ȘI A TAXELOR PE TERMEN LUNG

Mulţi pariori nu pun foarte mult accent pe cotele oferite de fiecare agenţie în parte şi nici măcar nu fac o comparaţie între acestea înainte de a decide unde să parieze. La fel de mulţi cred că o diferenţă de 2-3% nu este foarte importantă şi nu influenţează prea tare sumele câştigate de ei. Însă în cele ce urmează vă vom arăta cât de important este fiecare procent pe termen lung. Facem această comparație și în contextul în care la pariuri stradale mai pierdem câteva procente din cauza taxelor și impozitelor.


Ce înseamnă termenul de "Payout"?

În primul rând trebuie să înțelegi termenul de ”payout”.  Acesta reprezintă procentul din valoarea unui pariu care se întoarce la pariori.

De exemplu dacă găsim un pariu cu două opţiuni, la cotele 1.90 / 1.90 înseamnă ca Payout-ul este de 95%. Dacă noi punem câte 500 RON pe fiecare opţiune avem un câştig de 950 RON, însemnând că 50 RON (adică 5% din 1000 RON) au rămas la agenţie.

Dacă găsim un pariu cu trei opţiuni cu cotele: 1.90 / 3.20 / 3.70 avem un payout de 90.17%. Pariind 474.5 RON pe cota de 1.90, 281.8 RON pe cota de 3.20 şi 243.7 RON pe cea de 3.70 vom avea câştigul de 901.7 RON în fiecare situaţie.

Cu cât payout-ul este mai mare, cu atât şi câştigul nostru este mai mare. Cotele diferă de la o partidă la alta, iar unele agenţii pot oferi un payout mai mare la un meci şi mai mic la alt meci. De obicei toate agenţiile vor avea un payout cu 3-5 % mai mare la partide din campionate importante decât la meciuri mai puţin cunoscute. Însă per total, diferenţa de cote dintre agenţii se menţine, iar pe termen lung aceasta poate fi destul de importantă.

De asemenea, în destule cazuri agenţiile de pariuri online vor oferi cote mai mari decât cele offline, deşi există şi destule excepţii. Oricum, parierea la o agenţie de cartier nu prea este rentabilă pentru că acolo mai intervin si taxe suplimentare de 5% la fiecare bilet plasat şi 1% la orice câştig mai mic de 15.000 de euro. Deci indiferent cât de mari ar fi acele cote, tot n-ar fi suficiente pentru a compensa pierderea cauzată de taxe. De regulă o agenţie cu cote foarte bune va oferi un payout de 95-98%, una cu cote medii va oferi între 92-95%, iar una cu cote mici va avea între 89-92%.

 

Cât contează fiecare procent?

Să luăm o situaţie în care avem o bancă de 2000 RON şi zilnic plasăm patru pariuri single de câte 100 RON (pariuri cu două variante, unde ambele au cote egale în funcţie de payout). Să presupunem că pariem aşa timp de 100 zile şi avem un procent de 55% din pariuri câştigătoare. Asta înseamnă că plasăm 400 de pariuri din care câştigăm 220 şi pierdem 180.

  • Payout mediu de 95% -> cota medie : 1.90 / 1.90. Câştig final: 100 * 220 * 1.90 - 400 * 100 = 41.800 - 40.000 = 1800 RON profit.
  • Payout mediu de 94% -> cota medie : 1.88 / 1.88. Câştig final: 100 * 220 * 1.88 - 400 * 100 = 41.360 - 40.000 = 1360 RON profit.
  • Payout mediu de 93% -> cota medie : 1.86 / 1.86. Câştig final: 100 * 220 * 1.86 - 400 * 100 = 40.920 - 40.000 = 920 RON profit.
  • Payout mediu de 92% -> cota medie : 1.84 / 1.84. Câştig final: 100 * 220 * 1.84 - 400 * 100 = 40.480 - 40.000 = 480 RON profit.
  • Payout mediu de 91% -> cota medie : 1.82 / 1.82. Câştig final: 100 * 220 * 1.82 - 400 * 100 = 40.040 - 40.000 = 40 RON profit
  • Payout mediu de 90% -> cota medie : 1.80 / 1.80. Câştig final: 100 * 220 * 1.80 - 400 * 100 = 39.600 - 40.000 = 40 RON pe minus.


Astfel, după cum se poate vedea orice procent contează destul de mult. În situaţia dată un procent de 5% este diferenţa dintre un profit de 1800 RON şi o sumă de 40 RON pe minus. Deci alegerea agenţiei la care pariem are consecinţe destul de clare asupra băncii noastre.

Atunci când rulăm sume de 20 ori mai mari decât banca noastră (ca în exemplul de mai sus) şi câştigăm 55% din pariuri cu două opţiuni la cote echilibrate, banca noastră se va dubla la cote de 1.90 dar va rămâne constantă (şi chiar va merge pe minus) la cote de 1.80.

Jucând la pariuri la agenţii offline, din start acel 5% este pierdut din cauza plăţii taxelor, procent care se poate mări atunci când casele de pariuri online oferă cote mai bune. Deci este mai mult decât evident că la agenţiile de cartier nu se merită să rulăm sume mari pe o perioadă mai lungă de timp.

Află tot ce trebuie să știi despre cotele la pariuri sportive: https://pariurix.com/cote-la-pariuri-sportive.html.

 

Cât de mult contează taxa de 1% pe câștiguri?

Deja ne-am lămurit cât de mult poate conta acea taxă de 5% plătită la fiecare bilet plasat (care practic este echivalentul unei taxe de 5% la fiecare bilet câștigat). Dar cât de mult contează acei 1% plătiți la final? Prima senzație  ar fi să spui că deloc, din moment ce o plătești atât la agențiile de pe internet cât și la cele stradale. Dar de fapt lucrurile nu stau chiar așa, și asta pentru că există o diferență notabilă.

Online plătești 1% din sumele retrase, iar offline 1% la fiecare bilet câștigător. Este ca și cum am spune că online plătești 1% din profit, în timp ce offline plătești 1% din câștigurile brute. Presupunem că pe durata unei luni calendaristice ai câștigat 10,000RON și ai pierdut 8,000RON pentru că deh, așa este la pariuri, mai și câștigi dar mai și pierzi. Offline plătești taxa de 1% pentru fiecare bilet câștigat, deci pentru fiecare leu din acei 10,000RON. Online în schimb plătești doar pentru cât retragi. Iar dacă la final de lună tu scoți de pe contul de pariuri doar cei 2,000RON care reprezintă diferența între câștiguri și pierderi, practic doar pentru aceștia plătești taxe.

Astfel, cu cât pariaţi mai mult, cu atât fiecare procent contează mai tare şi poate reprezenta diferenţa dintre a face profit şi a pierde bani. Puţini pariori, oricât de buni ar fi ei, reuşesc să facă pe termen lung un profit mai mare de 10-15% din pariurile plasate, deci aceste procente datorate diferenţelor de cote și de taxe ajung să conteze foarte mult pe termen lung.

 

4. CUM ALEGI AGENȚIA DE PARIURI CEA MAI POTRIVITĂ?

Dacă te-am convins că ai motive suficiente pentru a face trecerea către pariurile online, atunci a venit momentul să îți arăt care sunt criteriile de bază de care ar trebui să ții cont atunci când alegi operatorul la care să joci.
 

Cote

Sunt case de pariuri online care oferă cote mai mari, iar altele care oferă cote mai mici. Deşi acestea oscilează de la partidă la partidă, adevărul este că per total, făcând o medie, există câteva case care se evidenţiază în comparaţie cu restul. Astfel, între casa de pariuri cu cele mai bune cote şi casa cu cele mai mici cote sunt diferenţe constante cam de 5%. Acestea se pot simţi foarte mult în timp, așa cum am discutat și mai sus.

 

Oferta de partide şi opţiuni de pariere

Acesta este încă un capitol la care există diferenţe semnificative între casele de pariuri online. Acesta este un aspect important mai ales dacă obişnuim să pariem meciuri din alte sporturi în afară de fotbal sau dacă preferăm să pariem pe campionate de fotbal foarte puţin cunoscute. Nu vom putea face biletul zilei aşa cum dorim dacă meciurile pe care vrem să mizăm nu apar în ofertă. Un aspect la fel de important îl oferă şi prezenţa opţiunilor de pariere. În timp ce unele case se axează doar pe pariuri pe scor corect sau goluri, altele au o ofertă mai diversificată dându-ne posibilitatea să pariem pe cornere, cartonaşe, dar şi pe un eventual penalty sau autogol.
 

Pariuri live şi disponibilitate stream-uri live

Dacă suntem interesaţi să plasăm pariuri live trebuie să fim conştienţi de faptul că unele case de pariuri online au o ofertă mai bogată decât altele, atât ca număr de meciuri cât şi ca opţiuni de pariere. Pe lângă ofertă mai suntem interesaţi de trei aspecte atunci când pariem live:

  • stabilitatea serviciului: pariuri blocate cât mai rar. De multe ori vom vedea cum unele partide mai puţin importante sunt blocate destul de des la anumite agenţii. De asemenea, unele case de pariuri au obişnuinţa să scoată un meci din ofertă atunci când scorul capătă proporţii sau desfăşurarea partidei devine ciudată.
  • timpul de procesare al pariului: putem pierde posibilitatea de a plasa un pariu live dacă acesta este procesat greu.
  • timpul de procesare al unui câştig: cu siguranţă nu vrem să aşteptăm jumătate de oră până ne intră banii câştigaţi în cont, mai ales dacă rulăm sume mari într-o perioadă scurtă de timp. O casă serioasă ne va credita câştigurile în cont în maxim 1-2 minute din momentul în care un pariu este decis.

De asemenea este foarte important să putem urmări live partidele pe care vrem să pariem, deşi la noi în ţară sunt doar câteva agenţii care oferă transmisii. 

Pariuri sportive live vs pariuri sportive pre-meci - tu ce alegi?

 

Serviciu suport clienti

În cazul unei probleme sau nelămuriri vom dori un răspuns cât mai rapid. Este recomandat ca agenţia la care pariem să ofere un serviciu de suport clienţi prin live chat disponibil 24/24. Este mai uşor şi mai rapid să discutăm live cu un operator decât să ţinem legătura prin mail-uri. Din păcate nu toate agenţiile oferă un asemenea serviciu. Mai problematic este că unora le ia câteva zile până să răspundă la un email. Acest aspect se vede şi atunci când vom trimite actele personale pentru verificări sau vom dori să scoatem banii din cont. Unele agenţii pot aproba o retragere de bani în 30 minute, în timp ce la altele poate dura şi 2-3 zile.

 

Bonusuri de bun venit

Unele case de pariuri oferă un bonus cuprins între 50-100% la efectuarea primei depuneri. În toate cazurile va trebui să îndeplinim anumite condiţii de rulaj înainte de a putea scoate banii. De obicei va trebui să rulăm bonusul de 3-12 ori, în funcţie de condiţiile impuse de fiecare agenţie. În cele mai multe cazuri avem la dispoziţie un termen de 60-90 zile pentru efectuarea rulajului. Unele agenții vor oferi şi un bonus pentru pariurile de pe mobil sau un prim pariu fără risc de pe mobil fără risc.

Află ce bonus te așteaptă în acest moment la cea mai bună agenție de pariuri online

 

Bonusuri pentru bilete cu pariuri multiple

Atunci când plasăm bilete cu multe meciuri, casele de pariuri de cartier se evidenţiază printr-o ofertă interesantă: acordarea unui bonus de până la 100% pentru biletele care conţin mai multe selecţii. Însă sunt şi câteva case de pariuri online care vin cu o asemenea promoţie, dându-vă astfel oportunitatea să profitaţi la maxim atunci când reuşiţi să câştigati biletul zilei.

 

Sfat de care să ții cont în alegerea agenției

Atunci când alegi agenția la care să joci nu ar trebui să privești lucrurile doar la general, ci să ții cont de ceea ce te interesează pe tine. Fiecare parior este diferit în modul său, și fiecare are așteptări diferite de la operatorul de pariuri. Unul este mai interesat de oferta pe baschet, altul de cea pe hochei pe gheață; unul joacă doar la pariuri live și este interesat doar de ce ține de această platformă, altul din contră se axează doar pe pariuri pre-meci. Iar exemplele pot continua. De aceea nici măcar nu pot să spun că agenția X este cea mai bună, pentru că și dacă ar fi poate ea nu este cea ideală pentru nevoile tale.

Plus că nici una din casele de pariuri online licențiate în România nu este perfectă. Fiecare are minusurile și plusurile sale, dar per total sunt câteva care se diferențiază față de restul prin calitatea serviciilor oferite.

Mai jos voi prezenta o listă cu cele cinci case de pariuri recomandate de PariuriX, adică cele care per total au cele mai bune servicii. Și rămâne ca tu să te uiți peste ce oferă fiecare, eventual să citești recenziile noastre, și să o alegi pe cea care ți se potrivește.  Iar dacă la o agenție nu găsești chiar tot ce te interesează, nu te oprește nimeni să deschizi cont la 2-3 operatori și să joci la aceștia simultan.


5. LA CE CASE DE PARIURI ONLINE JUCĂM?

Hai să vedem care sunt cele cinci agenții recomandate de PariuriX.com, și o enumerare rapidă a principalelor avantaje oferite de fiecare în parte. Dacă dai click pe numele unei agenții vei fi redirecționat către avancronica acesteia, acolo unde poți găsi foarte multe informații despre ea.

  • UnibetUnibet (D.ONJN 1564/25.08.2016)  – o ofertă sportivă bogată ce conține peste 30 de sporturi, o platformă de pariuri live recunoscută pentru nenumăratele premii câștigate de-a lungul timpului, cele mai multe transmisiuni live video - deschide cont

  • NetBet  Netbet  (D.ONJN 1279 /29.06.2016) - foarte multe promoții ocazionale la cele mai importante meciuri și evenimente sportive, în multe momente cea mai bogată ofertă de pariuri live, prezența opțiunii de cash out parțial –  deschide cont

  • Sportingbet Sportingbet (D.ONJN 1558/25.08.2016) – multe promoții pentru cei cu un buget redus, recompense pentru clienții fideli, un site intuitiv și foarte ușor de folosit, perfect pentru pariorii începători - deschide cont

  • Betano Betano (D.ONJN 172/30.01.2017) – payout de 100% pe câștigător meci la cele mai importante evenimente sportive ale zilei, cea mai bună aplicație de pariuri pentru Iphone și Ipad, o ofertă sportivă pe fotbal foarte bogată - deschide cont

  • Betfair Betfair (D.ONJN 1291/29.07.2016) – singura platformă de betting exchange licențiată în România (și cea mai bună la nivel mondial), siguranța de a juca pe unul din cele mai serioase site-uri de pariuri sportive din Europa (și unul dintre cele mai puternice financiar, deci în principiu nici nu vei fi limitat foarte rapid) - deschide cont

Pariază online chiar acum! Aceasta este agenția de pariuri recomandată de Pariurix!


Te-ar mai putea interesa și:

Sunt content manager-ul site-ului PariuriX.com, dar și cel mai vechi membru al echipei de specialiști PariuriX, având peste 10 ani de experiență în domeniul jocurilor de noroc. De-a lungul timpului am contribuit în special la adăugarea de tutoriale și articole utile pentru pariori, pentru a îi învăța pe aceștia să joace responsabil la pariuri sportive, și pentru a își putea gestiona corect bankrol ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+98.8
Câștigate
31
Pierdute
11
2
Curry
+58.72
Câștigate
11
Pierdute
4
3
Baicu Marius
+42.55
Câștigate
5
Pierdute
3

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI PROMOȚII DE LA PARIURIX