Nu este ceva ieșit din comun ca la un meci cotele să se schimbe brusc din momentul în care acesta a fost adăugat în ofertă și până când începe. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive, cum ar fi: casele de pariuri au diferite mecanisme pentru calcularea cotelor, analiștii lor au de multe ori păreri diferite în legătură cu dezondământul meciului, cotele oferite trebuie să fie făcute în așa fel încât pariorii să mizeze pe fiecare rezultat posibil etc. Dar mai există un motiv pentru care cotele pot fi date peste cap, bănuiala că meciul este aranjat.
Prezența blaturilor în fotbal - o realitate cruntă
Atenție la informațiile primite din diferite surse
2.1 Nu cumpăra meciuri ”fixed” de pe Facebook! Sunt o mare țeapă!
Pot schimbările mari de cote să fie semnul unui meci aranjat?
Concluzii finale
Pentru a depista asemenea aranjamente în lumea pariurilor trebuie să sapi un pic mai adânc. În presă se vorbește des despre meciuri care ar fi fost aranjate, dar aceste lucruri sunt dovedite farte rar în justiție. Totuși, atunci când sunt dovedite, se lasă de obicei cu condamnări și închisoare pentru cei implicați. Luând în considerare scandalul de la FIFA din 2015, nu este deloc deplasat să ne gândim că corupția în fotbal ar putea exista la o scară mai mare decât este prezentată în presă. Desigur, lucrul acesta îl putem spune despre multe domenii, cel mai bun exemplu fiind politica.
Totuși, dacă ne limităm la ce se discută prin presă, lăsând la o parte scandalul FIFA, putem presupune că cele mai multe așa zise aranjamente par să fie în America de Sud, Europa de Est (incluzând Rusia) și sud-estul Asiei. Cu cât campionatul este mai necunoscut, cu atât șansele de a exista meciuri aranjate cresc; vorbim de jucători care joacă pe sume derizorii, iar un meci aranjat poate fi o susrsă importantă de venit. Am avut și în România destule cazuri, cel mai faimos fiind cel al echipei Gloria Buzău din urmă cu câțiva ani.
Desigur, în realitate este posibil ca o parte din meciurile prezentate de presă chiar să fi fost aranjamente, iar o parte nu. De asemenea este foarte posibil să existe multe alte meciuri aranjate pe care nimeni nu le bănuiește. Problema se pune însă în felul următor - cum poate un parior obișnuit să depisteze un eventual blat?
Vrei să citești și alte articole utile? Atunci CLICK AICI; te așteaptă într-un singur loc lin-uri către cele mai bune articole, ghiduri și tutoriale de pe site!
Dacă te-ai uitat la filme care abordau acest subiect, știi că oamenii puternici nu prea vor ca persoanele de rând să afle despre aceste blaturi, așa cum este și normal. Așa că trebuie să fii sigur că știi ce faci atunci când pariezi pe meciuri în care crezi că o echipă se va impune datorită unui aranjament. Trebuie să ai mare grijă dacă afli un pont de pe un forum sau un site, unde au acces foarte multe persoane. De cele mai multe ori informațiile prezentate aici sunt false.
Și chiar dacă prin absurd ar fi adevărate, atunci când află prea mulți de un blat persoanele implicate ar putea renunța la el pentru a nu avea probleme pe viitor. Acest lucru este destul de logic, pentru că dacă ar paria mulți pe un presupus aranjament de care știe toată lumea în avans, iar în final se dovedește că informația era corectă, cel mai probabil se va începe o investigație iar cei implicați vor avea de suferit. Dar dacă nu știe nimeni, echipelor le este mai ușor să ducă planul până la capăt.
Chiar dacă te decizi să pariezi pe un meci pe care pariază mulți este indicat s-o faci la început, când cota este atractivă, deoarece aceasta poate scădea foarte mult până la ora jocului. De exemplu prin ultimele etape din Italia la unele partide cotele pentru o remiză scădeau uneori de la 3.30 până la 1.50. În nici un caz nu se merită să pariezi pe o cotă de 1.50 pentru un rezultat de egalitate, chiar dacă crezi că meciul va fi aranjat. Plus că așa cum am zis mai sus, aceasta este o situație în care o remiză chiar ar bate tare la ochi, iar atunci echipele cel mai probabil vor renunța la planul inițial.
Dacă ești singurul care știe de un meci aranjat atunci într-adevăr poți face bani frumoși de pe urma lui. De exemplu poate ești dintr-un oraș în care există o echipă din liga a doua și ești amic cu un jucător care îți dă un pont. Aceasta este o situație credibilă de pe urma căreia poți profita. Pe de altă parte, în nici un caz nu trebuie să crezi în țeparii de pe rețelele de socializare care îți spun că au ei un pont sigur, pe care-l vând în schimbul unei anumite sume de bani.
Dacă pontul ar fi așa sigur atunci ar paria ei toți banii pe care îi au pe acel meci și n-ar vinde pontul pe o sumă derizorie. Nu mai zic de faptul că vorbim despre ceva ilegal, iar astfel cei care divulgă astfel de informații își asumă foarte multe riscuri. Desigur, acesta este cu totul alt subiect pe care tot l-am abordat prin articolele de pe site-ul nostru. Dacă vrei să aprofundezi acest subiect atunci îți recomand următoarele 2 articole: ”De ce să nu cumpăraţi meciuri "fixed" de pe Facebook!!!” și ”Meciuri aranjate 100% ponturi sigure - Cote mari și câștiguri imense”
Să știi că chiar pot fi, dar nu este obligatoriu să fie. De multe ori pot fi semnul unei alarme false și nimic mai mult. Îți dau două exemple care îmi vin rapid în minte. Să zicem că se răspândește un zvon pe rețelele de socializare că un meci urmează a fi aranjat, iar anunțul devine viral. Toată lumea începe să parieze, iar cota evident scade chiar dacă în realitate nu se va întâmpla nimic anormal. Sau poate doi sportivi sau două echipe chiar vor să facă un blat, se află, iar cota scade mult. Pentru a nu bate la ochi, ei renunță la planul inițial decât să aibă probleme ulterior.
Sunt și situații când cotele scad pur și simplu pentru că se află informații de ultim moment din cauza cărora tendințele de pariere se schimbă brusc. De exemplu se accidentează golgheterul echipei, un antrenor decide să bage juniorii pe teren sau pur și simplu cotele oferite inițial nu au fost în concordanță cu realitatea, și atunci cotele suferă modificări majore pentru a putea fi balansate sumele pariate.
Pot fi și meciuri unde din start cotele să fie stabilite într-un mod ciudat. De exemplu prin ultimele etape de campionat în Serie A și Serie B mai vedeam cote de 1.50 la egal, sau prin Serbia ultima clasată avea cotă 1.50 în deplasare la campioană. Acestea sunt situații în care operatorii de pariuri consideră că șansele pentru un eventual aranjament sunt destul de mari, dar asta nu înseamnă neapărat că au și dreptate de fiecare dată.
Revenind la subiectul articolului, eu ca parior nu sunt de acord cu parierea pe meciuri aranjate pentru că, în primul rând, acestea sunt ilegale. În al doilea rând, pariurile sportive trebuiau să fie o activitate de divertisment care au ca obiectiv testatea intelectului, intuiției și a cunoștințelor sportive și nu testarea lăcomiei. Desigur, sunt convins că mulți privesc altfel lucrurile și cred că în realitate sunt foarte puțini cei care n-ar profita de pe urma unui blat dacă chiar ar ști de existența lui.
Ca să concluzionăm, variațiile cotelor pot fi un semn că un meci este aranjat. Dar în cele mai multe cazuri nu este un astfel de semn. Cotele se schimbă pentru că se pariază sume mari pe un anumit rezultat. Dacă pe net se împrăștie o informație falsă, atunci lumea va paria masiv iar cota va scădea. Dacă un blat există cu adevărat atunci cei implicați vor face tot ce este posibil pentru ca lumea din exterior să nu afle. Iar dacă se află foarte posibil ei vor renunța la aranjament şi, din nou, asta înseamnă că o cotă care a scăzut mult nu va fi neapărat câștigătoare.
Te-ar mai putea interesa și:
0 Distribuiri
Discutii
Interesant articol. Nu stiu exact cum modifica astia cotele (nu-s cel mai mare parior), dar vazusem un lucru interesant acu vreo luna cand pariasem pe un meci dintr-o liga inferioara din Norvegia. Nu mai stiu exact meciul, dar avea echipa gazda cota 1.20 iar eu pariasem 1 pauza 1 final. Pariasem cu vreo jumate de ora inainte de meci. La momentul inceperii lui, cota scazuse la 1.15, dupa vreo 5 minute din meci, echipa gazda avea cota 1.8, ca dupa alte 10 minute sa ajunga pe la cota 3. M-am uitat peste statisticile pe care le ofereau cei de la bet365 , poate ar fi explicat aceasta fluctuatie de cota, dar posesia era egala, plus ca aveau mai multe ocazii echipa gazda, si nici nu-si luase cartonas rosu. Bineinteles, ca a pierdut in final cei pe care pariasem eu.
Interesant articol. Nu stiu exact cum modifica astia cotele (nu-s cel mai mare parior), dar vazusem un lucru interesant acu vreo luna cand pariasem pe un meci dintr-o liga inferioara din Norvegia. Nu mai stiu exact meciul, dar avea echipa gazda cota 1.20 iar eu pariasem 1 pauza 1 final. Pariasem cu vreo jumate de ora inainte de meci. La momentul inceperii lui, cota scazuse la 1.15, dupa vreo 5 minute din meci, echipa gazda avea cota 1.8, ca dupa alte 10 minute sa ajunga pe la cota 3. M-am uitat peste statisticile pe care le ofereau cei de la bet365 , poate ar fi explicat aceasta fluctuatie de cota, dar posesia era egala, plus ca aveau mai multe ocazii echipa gazda, si nici nu-si luase cartonas rosu. Bineinteles, ca a pierdut in final cei pe care pariasem eu.