Renaște o mare forță a Europei. Mario Balotelli, noul star al echipei!

Înfrângerea din finala Europa League în fața lui Jose Mourinho și a super-vedetelor de la Man United a fost ultimul pe banca lui Ajax pentru Peter Bosz. Sezonul excelent pe banca olandezilor i-au convins pe șefii Borussiei Dortmund că antrenorul de 53 de ani este cea mai bună soluție pentru reclădirea din temelii a unei echipe care nu cu mulți ani în urmă se bătea de la egal la egal cu greii din Europa. 

Peter Bosz (Foto: bvb.de) a mai antrenat-o în Bundesliga pe Hansa Rostock (1998), înainte de a pleca în Olanda, unde a condus-o mai întâi pe Vitesse (2013-2016) până să o preia pe Ajax. Până în 2019 a semnat Peter Bosz cu Dortmund, unde va avea un salariu de 5 milioane de euro pe sezon! Ca să poată pleca în Bundesliga, antrenorul olandez a trebuit să-și achite clauza de reziliere cu Ajax, sumă pe care se pare au plătit-o nemții. 

Bosz a venit într-un moment excelent la Dortmund. Thomas Tuchel i-a lăsat locul după ce a câștigat Cupa Germaniei (2-1 cu Frankfurt în finală) și a calificat echipa în grupele Champions League în urma locului 3 ocupat la finalul sezonului în Bundesliga.

”Tuchel (Foto: bvb.de) nu a fost antrenorul perfect, dar a avut un sezon mare!”, scrie presa din Germania, care notează că germanul a făcut performanță în condițiile în care echipa a rămas fără cei mai buni 3 jucători - Mkhitaryan, Gundogan și Hummels. 

Peter Bosz l-ar vrea la Dortmund pe fostul său elev de la Ajax, Dolberg, dar olandezii nici nu vor să audă. Noul antrenor al germanilor a găsit mai multă înțelegere în Franța, unde a pus ochii pe Balotelli! Atacantul italian a făcut un sezon excelent cu Nice, dar îl încântă ideea să joace în Bundesliga. Mutarea este ca și făcută, iar impresarul italianului a făcut deja anunțul: ”Va juca la Dortmund!”, a spus celebrul Mino Raiola despre Balotelli (Foto: ogcnice.com), care a marcat 17 goluri în 28 de apariții pentru Nice, echipă calificată în preliminariile Champions League.


Dacă această mutare se va oficializa, e tot mai clar că Borussia Dortmund îl va vinde în această vară pe Pierre Emerick Aubameyang, starul echipei, de care sunt interesate nume grele din Europa, în frunte cu Real Madrid, Arsenal și Manchester United. Ultima își ia însă măsuri de siguranță, în caz că starul lui Dortmund refuză să se mute în Premier League.

Astfel, Jose Mourinho și-a manifestat interesul pentru Douglas Costa, jucător pe care Ancelotti nu-l mai vrea la Bayern Munchen. Conform presei engleze, englezii au demarat negocierile pentru brazilian, un jucător rapid și tehnic, exact pe placul lui Mourinho. 

După ce s-a transferat de la Șahtior în 2015 pentru 27 milioane de euro, Douglas Costa (Foto: fcbayern.com) a înscris 14 goluri în cele 77 partide disputate pentru Bayern Munchen. 38 milioane de euro este oferta făcută de Manchester United pentru atacantul brazilian, care mai este dorit și de Jurgen Klopp. Liverpool a semnat deja cu tânărul atacant Dominic Solanke (fostul jucător al lui Chelsea), dar Klopp mai vrea jucători.

Iar Douglas Costa este considerat jucătorul perfect în atac lângă Mohamed Salah - jucătorul Romei cu care englezii sunt pe final de negocieri. Aproape 40 de milioane îi va costa pe cei de la Liverpool și atacantul egiptean, care a fost de acord cu salariul de 110 000 euro pe săptămână. Problema e că acum nu prea mai vor italienii să vândă..

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi