Real se dezintegrează. Kroos spre Man City, PSG îi vrea ”la pachet” pe Ronaldo și Zizu!

Zinedine Zidane a recunoscut că viitorul său pe ”Santiago Bernabeu” depinde de rezultatul dublei cu PSG din optimile Champions League. La Madrid e supărare mare după ultimul eșec al ”galacticilor” - care s-au făcut de rușine în disputa cu Leganes și au fost eliminați din Cupa Spaniei. Real a câștigat cu 1-0 în deplasare în primul meci, dar a capotat lamentabil  în retur, fiind învinsă cu 2-1. 

Florentino Perez s-a gândit să facă o schimbare pe bancă în această iarnă, dar șeful Realului a preferat să-i mai acorde o șansă - până după dubla din Ligă cu PSG, viitoarea echipă a lui ”Zizu”. Potrivit presei din Spania, Mauricio Pochettino (foto: tottenhamhotspur.com) este în pole-position să o preia pe Real după plecarea lui Zidane. Perez urmărește o dublă lovitură - el speră ca argentinianul să-l ia după el și pe golgheterul Harry Kane, pentru care șeful lui Tottenham, Daniel Levy cere 300 milioane de lire sterline. 

Laurent Blanc și Carlo Ancelotti și-au făcut și ei loc pe listă pentru înlocuirea lui Zidane, care după eșecul rușinos cu Leganes și-a turnat ”cenușă în cap”. "Este incredibil..Cel mai prost moment al meu ca antrenor. Nu regret nimic din ceea ce am făcut în acest meci (nn - returul cu Leganes din Cupa Spaniei). Îmi asum întreaga responsabilitatea pentru ceea ce fac. Dar nu înțeleg de ce jocul nostru nu merge pe teren, jucăm foarte prost..Pentru asta sunt extrem de supărat. Pur și simplu nu înțeleg ce se întâmplă” a spus Zidane (foto: realmadrid.com).

Nu doar ”Zizu” se pregătește să plece, ci și doi jucători de top ai galacticilor. În afara lui Cristiano, și Toni Kroos este atras cu o super-ofertă - Man City și-a exprimat interesul pentru internaționalul german. Iar presa din Anglia scrie că Pep Guardiola le-a transmis șefilor echipei să facă tot posibilul să-l aducă pe Kroos pe ”Ethad”.

Spaniolii de la Don Balon scriu, însă, că și lui Jose Mourinho îi surâde ideea de a-l avea în echipă pe mijlocașul german. Mesut Ozil a fost primul pe lista portughezului, dar cum pretențiile salariale ale starului lui Arsenal (344.000 lire sterline pe săptămână) sunt cam exagerate, United s-a orientat către Toni Kroos (foto: facebook)

Nici Kroos nu este prea ieftin, dar oricum nu se compară cu ce condiții a pus Ozil. Astfel, jucătorul Realului ar fi dispus să se mute la Manchester pentru un salariu săptămânal de 275.000 de euro pe săptămână. În ceea ce privește suma transferului, aceasta ar putea ajunge la 70 milioane de euro, potrivit ultimelor informații ale presei engleze. 

Man United e cantonată pe transferul lui Cristiano Ronaldo. Dar, potrivit, jurnaliștilor de la As, mutarea e condiționată de transferul lui Neymar pe ”Bernabeu”. Va fi momentul în care starul portughez (foto: realmadrid.com) va pleca în secunda doi de la Madrid, nemulțumit de situația actuală de la echipă, dar și de statututul său în continuă scădere.

Potrivit presei din Spania, Florentino Perez vrea să-l includă pe Ronaldo în ”afacerea Neymar”, dar ”Balonul de Aur” nu prea vrea să audă de o mutare la Paris. Starul Realului vrea să se întoarcă la Man United, acolo unde antrenorul cu care s-a înțeles cel mai bine în întreaga lui carieră îl așteaptă ca pe o pâine caldă. 

La ultima conferință de presă, Jose Mourinho a refuzat să comenteze pe seama situației actuale de la Real. Echipa lui Zidane este locul patru în Primera și se poate spune că și-a luat adio de la titlu, iar din Cupă a ieșit pe ușa din spate. ”Având în vedere momentul greu prin care trece Real Madrid, eu ar trebui să fiu ultimul care pune gaz pe foc...Madridul stă să explodeze, rezultatele nu sunt bune deloc. Este un club la care eu am lucrat timp de 3 ani. Încă îmi pasă de această echipă, așa că sunt ultimul care va alimenta acest foc.." a spus Mourinho (foto: manutd.com), care tocmai și-a prelungit contractul cu Man United până în 2020. 

Deși spaniolii au anunțat că Pochettino este așteptat la Madrid, italieni au și ei varianta lor. Potrivit acestora, Max Allegria fost ofertat de Florentino Perez pentru a-i prelua pe ”galactici” la finalul acestui sezon. Asta dacă nu cumva Abramovic se sucește și nu-l mai vrea pe Luis Enrique la Chelsea. ”Întotdeauna eu am aspus că se poate și mai bine în caroera oricărui antrenor. Dar eu antrenez o echipă de top și, în plus, mai am contract până în 2020. Sunt fericit la Juventus și în momentul de față nu există alte opțiuni”, a declarat antrenorul campioanei Italiei. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi