Real dă 300 mil euro pe doi atacanți! Problemele lui ”Zizu” la returul cu Bayern

Real Madrid a bifat victoria cu nr. 21 în campionat (2-1 cu Leganes) și are șanse tot mai mari să-i ia fața lui Atletico în lupta pentru locul 2 în acest sezon. Pentru că locul 1 a fost rezervat Barcei în acest sezon - catalanii s-au impus cu 4-2 pe terenul lui Deportivo (care va retrograda) și au câștigat al 7-lea titlu din ultimii 10 ani.

De partea cealaltă, Real nu mai poate rata biletele pentru Champions League în sezonul viitor, și pune la punct ultimele detalii ale transferurilor din această vară. Potrivit presei spaniole, președintele Florentino Perez a întocmit o listă cu nume celebre. 

Primul pe listă este Kylian Mbappe (foto: psg.fr), pe atacantul lui PSG madrilenii fiind dispuși să plătească nu mai puțin de 200 milioane de euro. Potrivit lui Don Balon, Real e gata să pluseze chiar pentru a-l aduce pe ”Bernabeu” pe Mbappe, jucător pe care l-a ratat la ”mustață” vara trecută. Perez i-a pus pe lista de transferuri pe Bale și Benzema și, potrivit presei spaniole, le-a spus șefilor lui PSG că va renunța să mai facă ”pressing” la Neymar dacă șeicii vor fi de acord să-l cedeze pe atacantul francez. 

În afara lui Mbappe, Perez a mai trecut pe listă alte nume mari, iar Ciro Immobile (foto: sslazio.it) este și el la loc de cinste. În 31 de apariții în acest sezon, starul lui Lazio a marcat 29 de goluri și a contribuit la alte nouă. 

Evaluat pe piața transferurilor la 45 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.de, Immobile ar putea să co coste pe Real minim 95 milioane de euro. Immobile este unul dintre cei mai buni atacanți din Serie A, iar cifrele vorbesc de la sine despre performanțele din teren, el având o ”acuratețe” de 60% pe meci

Eden Hazard este un alt jucător dorit cu insistență de președintele Realului. Antonio Conte l-a jucat pe starul belgian un fals 9 mult timp, iar el a reușit 12 goluri în 30 de apariții. Hazard (foto: chelseafc.com) a creat, de asemenea, nu mai puțin de 77 de șanse de gol în meciurile jucate până acum în Premier League. 

Antoine Griezmann (19 goluri și opt pase decisive), Robert Lewanadowski (28 de goluri în 28 de meciuri). Harry Kane (25 de goluri în 33 de partide în PL) și Mohamed Salah (31 goluri din 33 de aparitii și nouă pase decisive în PL, dar și 10 goluri în 11 meciuri în Ch. League) sunt celelalte staruri vizate pentru un transfer de campioana Europei. În total, Real a pregătit aproape un milion de euro pentru a aduce cei mai buni atacanți pe ”Bernabeu” în această vară. 

Învinsă de Real cu 2-1 pe ”Allianz Arena”, Bayern l-ar putea pierde în fereastra de transferuri din această vară pe Jerome Boateng. În vârstă de 29 de ani, Boateng a tot declarat în ultima vreme că este foarte posibil să plece de la echipa unde a petrecut 7 sezoane frumoase. ”Am experimentat totul la Bayern. Acum am ajuns la un punct în care trebuie să răspund la anumite întrebări cu privire la viitorul carierei mele”, a spus Boateng. 

După victoria din Germania, ”galacticii” lui Zidane (foto: realmadrid.com) sunt favoritți la calificarea în finala Ligii. Cu ultima victorie din campionat, ”Zizu” a bifat noi recorduri - 200 de meciuri ca antrenor pentru gruparea de pe ”Bernabeu” (inclusiv la echipa de tineret), din care 128 au fost victorii.

Alte 43 de partide le-a încheiat la egalitate, iar în restul de 29 s-a recunoscut învins. În urma victoriei cu Leganes, Real a obținut matematic calificarea în sezonul viitor al Champions League și a stabilit, la rându-i un nou record - va fi cea de-a 22-a participare consecutivă în cea mai importantă competiție a cluburilor din Europa. 

Probleme lui Zidane și Heynckes înaintea bătăliei finale

Dani Carvajal și Isco (foto: si.com) sunt jucătorii pe care antrenorul francez nu știe dacă se poate baza în returul cu Bayern. Carvajal a suferit o accidentare la coapsă în meciul din Germania și a fost scos de pe teren după 67 de minute. Totodată, clubul madrilen a anunțat că Isco se luptă cu o accidentare la umăr - problemă care l-a scos din joc la pauză în meciul cu Bayern. 

Cu toate astea, ”Zizu” este optimist și a declarat că va spera în ceea ce-i privește pe cei doi până în ultima clipă. "Este întotdeauna dificil să pierdem doi jucători ca Isco și Carvajal, dar în același timp nu putem face nimic. Vom vedea dacă se vor recupera, dar cu siguranță nu vom risca cu ei sau cu Nacho în cazul în care nu sunt refăcuți. Dacă un jucător nu este 100% apt, el nu va face cu siguranță parte din grup. Dar în fotbal nu poți ști niciodată”, a declarat antrenorul Realului.

Momentul returului cu Real Madrid este unul cât se poate de prost pentru Bayern. Jerome Boateng (foto: goal.com) nu va mai putea juca în acest sezon din cauza accidentării la coapsă, Javi Martinez s-a ales cu o contuzie urâtă după meciul tur, în vreme ce Arjen Robben are și el probleme după ce a ieșit accidentat în minutul 8 al meciului tur cu madrilenii. Acestora li se adaugă Arturo Vidal, dar David Alaba ar putea reveni în echipă după ultima accidentare. 

Echipe probabile: 

Real Madrid: Navas - Nacho, Varane, Ramos, Marcelo - Kroos, Modric, Casemiro - Vazquez, Ronaldo, Benzema.

Bayern Munchen: Ulreich - Kimmich, Sule, Hummels, Rafinha - Tolisso, Thiago, Muller - James, Ribery, Lewandowski.

UEFA l-a delegat pe turcul Cuneyt Cakir să arbitreze returul dintre Real Madrid și Bayern Munchen. Centralul de 41 de ani i-a mai arbitrat în acest sezon pe madrileni în meciul din Anglia, cu Tottenham, câștigat de englezi cu 3-1. Cu el la centru, Real a câștigat meciurile cu Malmo (2-0), Lyon (4-0), Manchester United (2-1) și a făcut egal în meciurile cu Borussia Dortmund (2-2) și Manchester City (0-0). Arbitru FIFA de 12 ani, Cuneyt Cakir a condus în acest sezon și meciurile Juventus - Real Madrid 0-3 și Bayern - PSG 3-1.

Bayern Munchen încearcă să le pună bețe în roate madrilenilor în drumul acestora către a treia finală consecutivă în Champions League. Jucătorii lui Jupp Heynckes (foto: fcbayern.com) trebuie să înscrie cel puțin două goluri pe ”Bernabeu” pentru a reintra în cărțile calificării. Bavarezii au mai reușit asta chiar în sezonul trecut, în sferturi. Real a câștigat și atunci cu 2-1 la Munchen, dar nemții au întors scorul în retur până în minutul 77 (Lewandowski și autogolul lui Ramos). Numai că în prelungiri cei de la Bayern au încasat trei goluri în opt minute (dublă Ronaldo și Asensio) și și-au luat adio de la competiție. 

Presa din Germania scrie că Heynckes a studiat alături de jucătorii săi cele mai importante faze ale returului dintre Real și Juventus, meci în care spaniolii au dat lovitura de grație în minutul 90+7 dintr-un penalty îndelung contestat de italieni.

Real vs Bayern, în cifre

James Rodriguez (foto: fcbayern.com) a câștigat Liga Campionilor cu Real în fiecare din ultimele două sezoane. Victoria cu Bayern îl poate face al cincilea jucător câștigător al competiției cu două cluburi diferite în ani consecutivi, după Marcel Desailly, Paulo Sousa, Gerard Pique și Samuel Eto'o.

Heynckes a ajuns în finală în toate cele trei campanii ale Ligii Campionilor, câștigând titlul de două ori: cu Real (1998) și cu Bayern (2013).

Pe lângă James și Heynckes, Robben și Toni Kroos sunt ceilalți doi ”actori” care vor lupta împotriva cluburilor pentru care au evoluat în carieră.

Pentru Thomas Muller (foto: sportpictures.eu), returul cu Real Madrid va reprezenta al 100-lea meci în tricoul lui Bayern Munchen în Chamnpions League. Doi jucători au depășit această ”bornă” până acum - Philipp Lahm (105) și Oliver Kahn (103).

În cele 24 de întâlniri anterioare, Bayern a câștigat 12 partide, Real 10 jocuri, iar alte două meciuri s-au terminat la egalitate. Campionii germani au câștigat patru din ultimele șase semifinale împotriva unei echipe spaniole. 

Cristiano Ronaldo (foto: realmadrid.com) este cel mai bun marcator al sezonului, cu 15 goluri - cu 10 mai multe decât Lewandowski. Portughezul a reușit până acum 42 de goluri în toate competițiile, în vreme ce atacantul polonez a bifat 39. Aproape inexistent la meciul tur, Ronaldo are cota 4.40 la această casă de pariuri online pentru deschiderea scorului și 1.81 să marcheze oricând în timpul meciului. ”Lewa” stă și el bine la acest capitol - cu cote de 5.80, respectiv 2.20.

 Deschide cont și ai cota 10.00 pentru orice pariu pe Real Madrid vs Bayern Munchen

Amănunte despre ofertă găsești AICI! 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!