RAPIDUL, tras pe linie moartă! LPF a decis să o înlocuiască în Liga 1 pe Rapid cu ACS Poli Timișoara!

Plimbată prin comisii și tribunale, Rapid și-a aflat până la urmă soarta. Una cruntă: echipa a fost înlocuită în Liga 1 cu ACS Poli Timișoara! Deși Comisia de disciplină a FRF a decis, după mai multe amânari, că echipa poate continua în Liga 1, șefii LPF au hotărât să o aducă pe Timișoara în prima ligă. Bănăţenii au primit deja vestea. 

Am fost înştiinţaţi verbal, acum aşteptăm anunţul scris al LPF. Am fost anunţaţi că suntem în Liga 1 şi vom juca duminică, de la ora 21:00, cu  Dinamo. Nu intenţionăm să cerem amânarea partidei, deşi n-am putut, din cauza incertitudinii, să completăm lotul cu fotbalişti de nivelul Ligii 1. Avem tratative, dar n-am putut legitima pe nimeni",

a declarat preşedintele Timişoarei, Ioan Miculaş, pentru ProSport. 

Comisia a judecat cazul, mai întâi, luni, 25 iulie. A amânat apoi verdictul pentru miercuri, 27 iulie, dar nici atunci n-a stabilit nimic, astfel că totul s-a decis azi! E semnul că nimeni nu a vrut să-și asume răspunderea în cazul uneia dintre cele mai vechi și de tradiție echipe din România. 

Decizia poate fi atacată de Rapid la Comisia de Recurs a FRF sau la TAS! Asta nu-i încălzește cu nimic pe fanii echipei, care nu știu dacă vor mai avea echipă, pentru că Rapid trebuie să o ia de la zero. Decizia vine la numai două zile de la retragerea unui jucător emblematic al Rapidului, Daniel Pancu. 

Fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu a reprezentat-o pe Rapid la ședințele interminabile ale Comisiei de Disciplină a FRF. Lichidatorul judiciar al Rapidului, Aurel Brihac a anticipat cu câteva zile în urmă verdictul. Acesta a spus că echipa nu poate emite pretenții pentru continuitatea în Liga 1, atâta timp cât este în procedura de faliment și nu pot fi angajate alte cheltuieli.

http://www.prosport.ro/sport-life/special/s-a-decis-lpf-va-inlocui-rapid-cu-acs-timisoara-ioan-miculas-presedinte-acs-am-fost-instiintati-verbal-ca-suntem-in-liga-1-ne-pregatim-de-meciul-cu-dinamo-15542893

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi